Cauta

Vaccinuri: Europa a negociat mai bine decât America?

Negocierile par să fi dat roade. Potrivit Reuters, prețul unitar al vaccinului Pfizer negociat de europeni este semnificativ mai mic decât cel obținut de Statele Unite.

Dacă nimeni nu va confirma informațiile, acoperite de secretul afacerilor, europenii par să fi reușit o bună negociere comercială pentru a se asigura cu vaccinuri anti-Covid. Uniunea Europeană a asigurat un preț unitar de 15,50 euro (18,34 dolari) pe doza de vaccin dezvoltat de Pfizer și BioNTech, pe când Statele Unite îl vor achiziționa la un preț de 25 dolari. La fel, europenii ar trebui să plătească 10 euro pe doză (cu doi euro mai puțin decât prețul anunțat) pentru candidatul la vaccin de la CureVac, o altă biotehnologie germană care a primit fonduri europene pentru a o dezvolta. În realitate, aceste reduceri de preț pot fi explicate și prin volumul comenzilor. Când americanii comandă 100 de milioane de doze din potențialul vaccin Pfizer/BioNtech, europenii au primit comenzi duble, cu o opțiune de 100 de milioane de doze în plus. Cei 27 își cresc astfel achizițiile: până la 405 milioane de doze de la CureVac. „Avem șase contracte semnate sau în curs de semnare” rezumă în Les Echos ministrul francez al Industriei, Agnès Pannier-Runacher. „În afară de Moderna, care va livra mai puține doze datorită capacităților de producție limitate, fiecare contract este de 200 până la 300 de milioane de doze, adesea cu opțiuni de a achiziționa încă 100 sau 200 de milioane. În total, UE ar putea comanda aproape două miliarde de unități.

Ultimele stiri

  • Hoția pensiilor!
  • Importanța fermelor locale și dietă sustenabilă pentru sănătatea metabolică a românilor
  • Ducesa de Kent a Marii Britanii s-a stins din viață la vârsta de 92 de ani/Anunțul de la Palatul Buckingham – VIDEO
  • Român dispărut în Italia, găsit în viață după 12 zile. Cu ce s-a hrănit în tot acest timp
  • Drone detectate la nord-est de Sulina/Două aeronave Eurofighter Typhoon au survolat zona din apropierea graniţei cu Ucraina
  • BNS, solidar cu protestele profesorilor din întreaga țară: „Revendicările lor să fie soluționate în mod responsabil”
  • Fit-tech românesc: cum personalizarea AI în fitness și nutriție prinde teren și la noi
  • Cum va fi vremea în următoarele săptămâni. Estimările meteorologilor pentru perioada 8 septembrie – 6 octombrie
  • Atac șocant în Canada: o tânără a fost ucisă, alte șapte persoane fiind rănite. Ce s-a întâmplat cu agresorul
  • Ministrul Educației, optimist că școala va începe luni: „Le transmit părinţilor să îi ducă pe copii la şcoală”
  • Exit mobile version