AcasăCORONAVIRUSVaccinul Sputnik, acord de producție în Europa

Vaccinul Sputnik, acord de producție în Europa

Fondul suveran rus (RDIF) a anunţat că s-a ajuns la acorduri pentru producerea vaccinului anti-Covid Sputnik V „cu societăţi din Italia, Spania, Franţa şi Germania”, în aşteptarea omologării acestuia de Agenția Europeană pentru Medicamente(EMA).

„În momentul de faţă au loc alte negocieri pentru creşterea producţiei în UE. Acest lucru va permite să se înceapă aprovizionarea pieţei unice europene cu Sputnik V imediat după autorizarea sa de către EMA”, a menţionat directorul RDIF Kirill Dmitriev. Însă RDIF, societatea care a finanţat dezvoltarea vaccinului rus, nu a indicat numele grupurilor europene cu care s-a ajuns la acorduri. Pe 9 martie, a fost anunțat un prim acord de producție în Italia cu compania farmaceutică italo-elvețiană Adienne, care urmează să producă vaccinul în Lombardia. Sputnik V încă nu a fost autorizat în Uinunea Europeană, dar EMA a anunţat la 4 martie că a început să-l examineze, iar ulterior autorităţile ruse s-au declarat pregătite să furnizeze doze pentru 50 de milioane de europeni, începând din iunie. Dmitriev a adăugat că Rusia este gata să „lanseze aprovizionarea ţărilor din UE care vor autoriza Sputnik V în mod independent” de EMA, cum a făcut Ungaria. Privit initial cu scepticism în străinătate, vaccinul rusesc a convins de atunci aproximativ 50 de țări. Fiabilitatea sa a fost validată în februarie de revista științifică The Lancet. De asemenea, Rusia acuză în mod regulat Occidentul că face campanie împotriva Sputnik V, insinuând că Moscova orchestrează diplomația vaccinului destinat să semene discordia în Europa.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
362 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger