Președintele Vladimir Putin a anunțat că a înregistrat primul vaccin contra coronavirusului din lume(Sputnik V) după mai puțin de două luni de testare pe mai puțin de 100 de persoane. Dar frenezia comunicatului oficial a trecut, iar experții încep să-i pună la îndoială eficiența și siguranța.
Dacă cercetătorii ruși sunt înaintea celor din SUA, Marea Britanie sau China, e posibil ca Rusia să încalce regulile în jurul aprobării vaccinului. În prezent, lipsesc informațiile despre faza 3 – pasul esențial pentru a dovedi că un vaccin este viabil, care implică zeci de mii de teste pe oameni. Numai că în luna aprilie Rusia a adoptat o lege care permite companiilor care lucrează la un astfel de vaccin să treacă peste studiile fazei a treia. “Se pune întrebarea dacă, fără aceste date din faza 3, vor folosi și elibera un vaccin care ar putea fi nesigur și ineficient”, a spus Tara Smith, un epidemiolog de la Universitatea Kent, pentru Business Insider. “Nu știm nimic despre acest vaccin în afară de faptul că Vladimir Putin a comunicat pe căile oficiale că este sigur, eficient și au fost bifate toate etapele. Și nu putem interpreta asta decât ca o cascadă politică”, comentează Paul Offit, un expert în vaccinuri la Spitalul de Copii din Philadelphia.
Totuși, Putin a susținut cu încredere că a testat vaccinul rusesc – pe propria sa familie. Liderul a spus că fiica sa, Ekaterina, a fost unul dintre subiecții testului din experiment. La nivel mondial, sunt în cercetare peste 100 de vaccinuri contra coronavirusului. Dar dezvoltarea oricărui nou vaccin durează de obicei ani de zile, uneori până la un deceniu. Până în prezent, doar o mică parte de grupuri din SUA și Marea Britanie au intrat în faza 3. Planurile lor de desfășurare sunt mai puțin ambițioase decât cele ale Rusiei. În Statele Unite, administrația Trump s-a asociat cu sectorul privat pentru a livra 300 de milioane de doze până în ianuarie 2021.
Și China a oferit deja un vaccin experimental angajaților companiilor administrate de stat. Prima țară care dovedește că poate produce un vaccin sigur și eficient va câștiga miliarde de dolari. Mai mult de 20 de strate sunt interesate de Sputnik V ( dezvoltat la Institutul Gamaleya din Moscova și finanțat de fondul suveran al Rusiei, RDIF, pe baza capacităților de producție ale companiilor sale de portofoliu R-Pharm și Binnopharm, parte a gigantului industrial Alium), inclusiv Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, India, Brazilia, Turcia sau Coreea de Sud. În iulie, serviciile de informații americane, britanice și canadiene au acuzat hackerii ruși că au încercat să fure informații legate de vaccin de la cercetătorii din străinătate, potrivit The New York Times. Au existat, de asemenea, rapoarte că oamenii de știință s-au injectat cu prototipul și s-au grăbit prin alte teste pentru a accelera dezvoltarea.
Cascadorie cascadorie dar sa vedeti ce vanzari face la valul 2 din iarna daca europenii nu-si misca curul cercetator.