AcasăCORONAVIRUS„Vaccine nation” nu învinge Delta

„Vaccine nation” nu învinge Delta

Israelul, care  a înregistrat cel mai mare număr de infecţii Covid din ianuarie, în ciuda unei campanii ample de vaccinare, impune acum noi restricții sanitare.

Este obligatorie prezentarea  un certificat de vaccinare sau un test PCR negativ pentru a intra în restaurante, hoteluri, muzee şi biblioteci şi pentru a asista la evenimente culturale şi sportive.

Cerinţa este valabilă pentru toate persoanele cu vârsta de peste 3 ani. Copiii cu vârsta de până la 12 ani pot fi testaţi gratuit.

În centrele comerciale şi în magazinele cu o suprafaţă de vânzare mai mare de 100 de metri pătraţi, este permis un singur client la 7 metri pătraţi.

Participarea la anumite evenimente publice este limitată la maxim 400 de persoane în săli şi 500 afară. La evenimentele private limita este de la 50 de persoane în interior şi 100 în exterior.

Statul ebraic a pus în aplicare din iulie anumite măsuri care au fost ridicate în iunie, cum ar fi obligația de a purta o mască în locuri și birouri publice închise.

Marţi, peste 8.700 de cazuri noi au fost raportate de autorităţile sanitare, cel mai mare număr din ianuarie. În iunie, erau înregistrate doar câteva cazuri pe zi.

Răspândirea variantei Delta în rândul adulţilor nevaccinaţi, dar şi în rândul persoanelor vaccinate cu mai mult de şase luni în urmă, este principala grijă a ministrului Sănătății, Nitzan Horowitz, care a avertizat că țara se află într-un “moment critic”.

Săptămâna trecută, israelienii de peste 50 de ani au început să primească a  treia doză de vaccin, în pofida apelului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru un moratoriu asupra acestor doze de rapel în vederea de  a lăsa mai multe vaccinuri disponibile pentru ţările sărace, unde ratele de vaccinare rămân scăzute.

“Administrarea acestor doze de rapel în Israel, o țară de nouă milioane de locuitori, nu va afecta stocurile globale și va face mai degrabă posibilă testarea eficacității celei de-a treia doze”, a replicat premierul Naftali Bennett.

Bennett a avertizat că un nou blocaj ar putea fi impus în septembrie, luna în care vor fi celebrate mai multe sărbători evreiești, dacă situația nu se îmbunătățește.

author avatar
Radu Jacotă Redactor