La câteva zile de când în România a început vaccinarea copiiilor din grupa de vârstă între 5 și 11 ani, cu vaccinul de la compania farmaceutică Pfizer BioNTech, în doze pediatrice, un deputat PUSL de Braşov a transmis un mesaj tranșant pe acest subiect care continuă să iște discuții și reacții în spațiul public.
Deputata Ana Loredana Predescu, mama a doi copii, a ales să răspundă unui mesaj venit, recent, din direcția Ioanei Mihăilă, fostul ministrul al Sănătății, care anunțase că fiul său, de 8 ani, a fost vaccinat anti-COVID, la o zi de la începutul acestei campanii, în România.
Predescu: „De ce această grabă?”
E vorba despre o postare pe Facebook, rețea de socializare prin intermediul căreia și Mihăilă dăduse de veste, cu câteva zile înainte, că fiul ei a fost vaccinat.
„Nu, nu ne putem proteja copiii cu prețul sănătății lor. De ce această grabă?
Personal, m-am informat din toate sursele și studiile disponibile și am luat decizia de a nu face imprudență de a-mi vaccina copiii cu acest ser. Copiii mei sunt vaccinați cu schema completă de vaccinuri obligatorii, consacrate, însă, această decizie politică de a demara campania de vaccinare pentru grupa de vârsta 5-11 ani, nebazată pe rezultate clinice la scală, nu poate să convingă un părinte să-și asume niște riscuri pentru sănătatea copilului său”, susține Ana Loredana Predescu, într-o postare făcută în 29 ianuarie.
Predescu: „Doamna fost ministru al Sănătății, fără studii în domeniu, ne anunță pe Facebook că și-a vaccinat copilul”
Deputata îi dă o replică fermă fostului ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă, pe acest subiect. Amintind de mandatul în care aceasta din urmă a condus Ministerul Sănătății. „Doamna fost ministru al Sănătății, fără studii în domeniu, ne anunță pe Facebook că și-a vaccinat copilul de 8 ani! Probabil dorind să se erijeze într-un promotor al acestei campanii. Mă iertați doamna Mihăilă, dar ca ministru al Sănătății, ați dovedit pe parcursul mandatului dvs. că nu aveți capacitatea de a lua decizii coerente pentru niciunul dintre români, în consecință, mulți dintre ei pierzându-și viața.
Copiii mei se pot bucura de viață și de toate activitățile normale vârstei lor și fără să fie vaccinați cu un vaccin experimental ale cărui riscuri depășesc orice potențiale beneficii.
Un alt element care ar trebui să dea de gândit părinților este acela că responsabilitatea acestui act, asumarea, pică tot pe umerii lor și vor trebui să trăiască cu decizia aceasta”, susține deputata Predescu.
„S-au pronunțat în defavoarea vaccinării copiilor întrucât efectele secundare nu sunt încă înțelese pe deplin”
Ana Loredana Predescu ține să aducă în atenție un aspect conținut de Hotărârea 103 emisă de CNSU, dar invocă și voci cunoscute, din sfera virusologiei și a imunologiei, care, susține deputata PUSL de Braşov, „s-au pronunțat în defavoarea vaccinării copiilor întrucât efectele secundare nu sunt încă înțelese pe deplin și neasumate de nimeni”.
„Reamintesc despre Hotărârea 103 emisă de CNSU ce prevede achiziționarea a 4.000 de dispozitive preumplute cu adrenalină de tip „EpiPen150Junior”, de uz pediatric, pentru tratamentul de urgență al reacțiilor alergice severe, dedicate campaniei de vaccinare a copiilor între 5-11 ani!!!! Abuzurile împotriva copiilor trebuie să înceteze!”
Multe voci de renume în domeniul virusologiei, imunologie, atât din România, chiar din Brașov, Dr. Damian Baciu, pediatru și expert în vaccinologie, cât și din lume, s-au pronunțat în defavoarea vaccinării copiilor întrucât efectele secundare nu sunt încă înțelese pe deplin și neasumate de nimeni: Comitetul Consultativ Privind Vaccinarea și Imunizarea JCVI-UK, American Frontlines Doctors AFLDS, John Hopkins Institute – USA, Prof. Dr. Peter McCullough Texas A&M University, Prof. Dr. Ronald N Kostoff – Gainesville-Virginia, Dr. Robert Malone, Prof. Dr. Alan Schroeder – Stanford University, Agenția Consultativă în Medicina Bazată pe Dovezi EBMC-UK, Health Security Agency-UK, Comitetul Consultativ pentru Vaccinuri-Germania, Comitetul Consultativ Național de Etică Medicală CCNE – Franța, Prof. Dr. Luc Montagnier, Prof. Dr.Sucharit Bhakdi, Prof. Dr. Herve Seligman Aix – Marseille Universite, Geert Vanden Bossche, fost Senior Program Officer al Fundației Bill & Melinda Gates și fost manager de proiecte pentru vaccinurile anti-Ebola al Alianței Globale pentru Vaccinuri și Imunizare, BYRAM BRIDLE, de la Universitatea din Guelph, Canada, iar lista poate continua.”, conchide Ana Loredana Predescu în amplul mesaj postat pe Facebook.
Ioana Mihăilă: ”Vaccinul le redă libertatea de a fi copii”
Fosta șefă de la Ministerul Sănătății anunța, pe Facebook, joi, 27 ianuarie, la o zi de la începutul campaniei de vaccinare a copiiilor cu vârsta între 5 și 11 ani, în România, că fiul său, care are 8 ani, a fost vaccinat împotriva COVID-19.
La acel moment, Mihailă scria că „protecția față de acest virus și față de posibilele urmări este în opinia mea mai importantă decât orice potențial efect advers post vaccinare”. Nu a ocolit nici faptul că se vorbește mult despre riscul apariției miocarditei, venind cu unele precizări pe acest subiect. Aceasta a menționat, totodată, că recomandă părinților să se informeze din surse științifice și să decidă apoi pentru binele copiilor și al lor înșiși.
Iată postarea integrală a Ioanei Mihăilă:
„Fiul meu de 8 ani s-a rușinat la poză, dar la vaccinare a fost curajos – după cum o arată și diploma de care e tare mândru.
De ieri a început vaccinarea copiilor cu vârstă peste 5 ani. Mai târziu decât mi-aș fi dorit, dar mă bucur că am ajuns în acest moment.
Ca mamă, protejarea copiilor mei este prioritatea oricărei zile. Cu aproape 35.000 de cazuri de COVID-19 ieri, vaccinarea copiilor este extrem de importantă.
Noi, toți părinții, ne dorim ca cei mici să se poată bucura de viață și de toate activitățile normale vârstei lor. Iar vaccinul le redă libertatea de a fi copii.
Celor care își fac griji apropo de vaccinarea împotriva COVID-19 la copii le spun că îi înțeleg. Ce părinți am fi dacă nu ne-am face griji?
Însă protecția față de acest virus și față de posibilele urmări este în opinia mea mai importantă decât orice potențial efect advers post vaccinare.
De pildă, pentru că se vorbește mult despre acesta, riscul apariției miocarditei.
Este un efect advers constatat în frecvență extrem de mică, circa 2 cazuri la un milion de doze de vaccin administrate la copii. De regulă, riscul e mai mare la băieți între 14 și 20 de ani.
În schimb, riscul miocarditei la copii este de 17 ori mai mare dacă aceștia se îmbolnăvesc de COVID-19.
Eu recomand părinților să se informeze din surse științifice și să decidă apoi pentru binele copiilor și al lor înșiși. Decizia pe care am luat-o eu este deja evidentă.
Și aș vrea să le mulțumesc medicilor și asistenților de la centrul de vaccinare din Oradea. Felul în care știu să se poarte cu copiii este minunat. Și fiul meu le-a mulțumit pentru acadea 🙂”.