AcasăCORONAVIRUSVaccin anti-COVID. Rafila: „Rezistă doar 17 zile!”. Provocare uriașă la nivel de...

Vaccin anti-COVID. Rafila: „Rezistă doar 17 zile!”. Provocare uriașă la nivel de logistică – VIDEO

Alexandru Rafila (sursa foto: Partidul Social Democrat/Facebook)

În condițiile în care, pe fondul creșterii cazurilor de infectare cu noul coronavirus depistate în România nu sunt puțini cei care își pun speranța în vaccinul antiCOVID, profesorul care reprezintă România la Organizația Mondială a Sănătății, despre care s-a aflat recent că intră în cursa pentru un loc în Parlament, din partea PSD, aduce în discuție necesitatea existenței unei logistici semnificative, având în vedere condițiile speciale ce trebuie respectate.

”Chiar dacă vaccinul va fi autorizat în luna decembrie, de la momentul autorizării până la vaccinarea efectivă a celor care sunt în prima linie – mă refer la personalul medical, pacienții cu comorbidități (…) – este un drum care trebuie urmat și o organizare logistică care trebuie făcută. Eu aș vrea să îl rog pe dl ministru Tătaru, decât să anunțe aceste termene decembrie ș.a.m.d – nu știu de ce tocmai decembrie este luna când va fi disponibil acest vaccin în România – să se gândească la logistica extraordinară care trebuie pusă la punct”, a fost auzit spunând Alexandru Rafila, miercuri seară, într-o intervenție la Digi24.
Vaccinul nu e ca unul clasic, făcut la medicul de familie

Profesorul Rafila a și explicat la ce anume se referă, cu accent pe faptul că sunt necesare condiții speciale de păstrare a vaccinului, dar și faptul că acesta nu ar urma să fie administrat ca oricare altul, în cabinetul medicului de familie.

”Pentru că acest vaccin va necesita organizarea, împreună cu Ministerul Apărării și Departamentul pentru Situații de Urgență, a unor centre de vaccinare. Nu e posibil ca medicii de familie să vaccineze în mod tradițional oamenii, pentru că acest vaccin, din momentul producerii până la administrare, rezistă doar 17 zile. El trebuie ținut la minus 80 de grade și în ambalajul cu gheață carbonică e păstrat doar 10 zile, după care în 7 zile trebuie administrat. Or, să vaccinezi milioane de oameni într-un timp scurt este o mare provocare. (…) Dacă noi ar trebui să vaccinăm să spunem începând din aprilie sau până în iunie, cel mult, 7 milioane de persoane, vom avea nevoie de cel puțin 14 milioane de seringi, pentru că este un vaccin multidoză (…) și asta necesită o logistică extrem de mare”, a mai susținut Alexandru Rafila.

Ce spunea recent ministrul Nelu Tătaru

Precizările oficialului care reprezintă România la OMS vin după ce ministrul Sănătății făcuse referiri pe tema administrării unui astfel de vaccin personalului medical din prima linie în lupta contra noului coronavirus.

”Avem o primă tranșă care ar trebui să vină în sfârșitul lui decembrie și să începem în ianuarie. Intenția noastră este – și în planificarea pe care o avem – ca tot personalul medical să fie vaccinat în acea perioadă, pentru a putea avea o linie întâi solidă”, spunea, recent, Nelu Tătaru, la o dezbatere online. DETALII AICI.

311 afisari

2 COMENTARII

  1. Bajbaieli pe toate palierele. O tin langa cu vaccinurile, dar nu cauta, nu au solutii in primul rand pentru SCHEME DE TRATAMENT eficiente. In cazul gripei nu se pune accentul in primul rand pe tratamente ? Nu vedem padurea din cauza copacilor !

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger