O lume întreagă își pune speranța în apariția unui vaccin împotriva COVID-19 care să stăvilească problemele cauzate de noul coronavirus și să aducă viețile oamenilor cât mai aproape de normalul de dinaintea pandemiei.
Un medic specialist taie, însă, din elanul celor care credeau că, după ce se va dezvolta vaccinul antiCOVID vom scăpa de măștile de protecție, devenite, în multe state ale lumii, accesorii nelipsite în lupta contra temutului virus.
Krutika Kuppalli medic specialist în boli infecțioase în Palo Alto, California, a transmis un mesaj cât se poate de clar în acest sens: ”Simt că există această percepție că, odată ce avem un vaccin #Coronavirus, viața va reveni la normal”.
”Viața nu va fi ca înainte de COVID. Chiar și după ce avem un #vaccin, va trebui să aveți o igienă bună a mâinilor, să mențineți distanța fizică, să evitați aglomerația și să purtați măști”, a continuat Kuppalli mesajul transmis zilele trecute, pe contul său de Twitter.
I feel like there is this perception that once we have a #CoronavirusVaccine life will go back to normal.
Life will not be like it was pre-COVID. Even after we have a #vaccine you will still need to use good hand hygiene, maintain physical distance, avoid crowds and wear masks
— Dr.Krutika Kuppalli (@KrutikaKuppalli) October 24, 2020
De altfel, și miliardarul Bill Gates, fondator al gigantului Microsoft, atrăgea atenția, într-un interviu acordat săptămânile trecute, că lumea nu va reveni la normal înainte ca ”o mare parte din populație” să aibă acces la un al doilea vaccin ”super-eficient” împotriva coronavirusului. O chestiune de durată. ”Singurul fel în care vom reveni complet la normal este să avem, poate nu prima generație de vaccinuri, dar în cele din urmă un vaccin care este super-eficient și pe care să îl ia mulți oameni și să eliminăm boala la nivel global”, s-a exprimat acesta, citat de summit.news.
Și în România s-a vorbit despre vaccinul antiCOVID, după ce de luni de zile specialiștii, dar și autoritățile au pus accent pe nevoia ca oamenii să respecte regulile de igienă, să poarte mască de protecție, și să păstreze distanța fizică. Referitor la vaccin, Nelu Tătaru anunțase că recent că personalul medical din prima linie în lupta contra noului coronavirus va avea acces prioritar la el. ”Avem o primă tranșă care ar trebui să vină în sfârșitul lui decembrie și să începem în ianuarie. Intenția noastră este – și în planificarea pe care o avem – ca tot personalul medical să fie vaccinat în acea perioadă, pentru a putea avea o linie întâi solidă”, spunea, recent, Nelu Tătaru, la o dezbatere online.
Ati inebunit lumea cu aceste vaccinuri, necesare si utile fara doar si poate, dar nu se spune aproape nimic despre necesitatea maxima a unor scheme eficiente de TRATAMENT ?!
Inteleg acum ca fricosii poarta masca, dar asta nu ma obliga sa-i respect, e frica lor sa si-o duca la absurd singuri.
Dar daca vor purta masca si dupa vaccin, atunci prostii vor fi diferentiati pe fata de restul lumii.
Pe de alta parte cei ce vor accepta vaccinul, desigur ca vor purta masca pentru ca vaccinul este facut sa indobitoceasca.
Vaccinare placuta!