AcasăCORONAVIRUSUn nou focar uriaş de Covid-19, în România: 150 de persoane infectate

Un nou focar uriaş de Covid-19, în România: 150 de persoane infectate

focarUn nou focar uriaş de Covid-19, în România: 150 de persoane infectate / foto: Digi 24

În ziua în care România a depășit pragul de 4.000 de infectări cu coronavirus în 24 de ore, un centru de recuperare mintală din Alba a raportat un focar uriaș de coronavirus.

Aproape toţi beneficiarii centrului au fost testaţi pozitiv cu virusul Sars-Cov-2, potrivit Adevarul.ro. Numărul total al persoanelor infectate se ridică în prezent la 117 beneficiari şi 33 de angajaţi, potrivit datelor transmise de Direcţia Generală de asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba.

„În urma procedurii de testare bilunară a personalului angajat în cadrul Direcţiei Generale de asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, conform programării, ieri, au fost testaţi prin metoda pooling salariaţii care îşi desfăşoară activitatea în centrele rezidenţiale pentru adulţi şi copii din zona Blaj – 35 de salariaţi, zona Aiud – 26 angajaţi, zona Alba Iulia – 51 de angajaţi.”, se arată în comunicatul DGASPC Alba.

De asemenea, analizele de laborator au indicat rezultate incerte pentru un eşantion de 6 persoane din zona Aiud, un eşantion cu 3 salariaţi din zona Alba Iulia şi un eşantion cu 10 angajaţi care îşi desfăşoară activitatea în cadrul serviciilor de evaluare complexă. Toate persoanele a căror rezultat a fost incert se află în izolare la domiciliu, urmând să fie testate individual.

1318 de cazuri active în județul Alba

În ultimele 24 de ore au fost confirmate 143 cazuri noi de COVID-19 în județul Alba, potrivit datelor transmise miercuri, 14 octombrie, de către Direcția de Sănătate Publică Alba. În total, în județ, au fost înregistrate 2880 de infectări, de la începutul pandemiei, scrie alba24.ro. 1467 persoane au fost declarate vindecate și s-au înregistrat 95 decese.

Marti, în Alba au fost prelucrate 1159 de probe, (854 de teste la DSP si 305 la SJU). Numărul total de teste efectuate până în prezent în județ a ajuns la 88.620. Acesta este cel mai mare număr de infectări înregistrate într-o singură zi, până acum. În total în județ sunt 1318 de cazuri active.

author avatar
Andreea Vlad
194 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger