Pfizer și Moderna au majorat preţurile vaccinurilor lor împotriva Covid-19 în ultimele contracte de furnizare pentru Uniunea Europeană(detalii în Național). Oficialii europeni vorbesc de îndeplinirea unor “condiții mai dure” odată cu răspândirea variantei Delta a virusului, dar nu vin cu explicații concrete. Mai bine ar recunoaște că iau poziția ghiocelului în fața puterii de negociere a giganților farmaceutici.
S-a ridicat doar o voce: “creșterea prețurilor acestor vaccinuri este inexplicabilă”, a reacționat europarlamentarul Tiziana Beghin, membru al partidului Mișcarea 5 Stele din Italia.
În rest, nimeni din Parlamentul UE nu s-a obosit să explice cetățenilor de ce Pfizer și Moderna au ridicat prețul vaccinurilor. Aleșii se încurcă în bâlbe și nu se bagă.
Atunci când UE a convenit în luna mai a treia sa ofertă de aprovizionare cu Pfizer pentru până la 1,8 miliarde de doze, Comisia a precizat că noul contract impune ca vaccinurile să fie făcute în UE și componentele esențiale să provină din regiune.
Acum, ministrul francez al afacerilor europene, Clement Beaune, declară, destul de incoerent, că “probabil” prețurile mai mari erau încă în curs de negociere, rezultat al unor clauze mai stricte privind variantele, producția și livrările.
Un alt oficial european, sub protecția anonimatului – e o modă printre birocrații de la Bruxelles să folosească acest tertip, de parcă sunt plătiți să dea informații pe șest – susține că „mai mulți factori au jucat un rol” pentru aceste scumpiri. Evident, domnul anonim nu intră în detalii, chiar dacă ocupă o funcție publică.
Această secretomanie este jignitoare, cetățenii nu sunt proști și își dau seamă că Big Pharma va juca din ce în ce mai dur dintr-un motiv foarte simplu: cererea de vaccinuri este mare, foamea de profit așijderea, iar marile companii cu pâinea și cuțitul în mână vor stabili propriile condiții.
În timp ce puterea de negociere a Pfizer / BioNTech și Moderna a crescut, cererile suplimentare ale UE vor crește probabil costurile de fabricare și livrare a vaccinurilor, notează Reuters.
Un purtător de cuvânt al Pfizer a refuzat să comenteze prețurile europene, dar a declarat că ultimul contract cu UE este diferit de cele inițiale, inclusiv în ceea ce privește producția și livrarea.
Și Comisia Europeană, care coordonează negocierile cu producătorii de vaccinuri împreună cu reprezentanții guvernelor UE, refuză să discute această chestiune, invocând clauze de confidențialitate.
Se naște o întrebare: ce vor face politicienii europeni dacă se va dovedi că vaccinurile nu sunt eficiente în fața variantelor Covid, cum este Delta, pentru că nimeni nu garantează acest lucru? Vor semna în continuare noi contracte cu Big Pharma?
TAC CEI CARE-S PRINSI DE NAS !!.
CAND ESTI SANTAJABIL TI-AI PIERDUT ORCE DREPT SI ORCE CREDIBILITATE ,IAR CA SA SALVEZI APARENTELE IEI POZITIA GHIOCELULUI !