AcasăCORONAVIRUSTromboză: vaccinul Astra Zeneca, suspendat în Danemarca

Tromboză: vaccinul Astra Zeneca, suspendat în Danemarca

Această decizie a fost luată din cauza preocupărilor legate de formarea cheagurilor de sânge la persoanele inoculate. Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a deschis o anchetă.

Suspendarea intervine “după raportarea unor cazuri grave de formare de cheaguri de sânge la persoane care au fost vaccinate cu vaccinul anti-Covid-19 de la AstraZeneca”, a comunicat oficial Agenţia Naţională de Sănătate din Danemarca,  subliniind în același timp că „până în prezent nu se poate concluziona că există o legătură între vaccin și cheaguri de sânge „. Austria a anunțat luni că a încetat administrarea unui lot de vaccinuri produse de laboratorul anglo-suedez, după moartea unei asistente de 49 de ani din cauza „tulburărilor grave de coagulare a sângelui” la câteva zile după primirea vaccinului. Alte patru ţări europene – Estonia, Letonia, Lituania şi Luxemburg – au oprit ulterior vaccinările cu dozele provenite din lotul respectiv, livrat în 17 state şi care conţine un milion de unități. În ancheta preliminară, EMA a anunțat că  nu există nicio legătură între vaccinul de la AstraZeneca şi decesul survenit în Austria.  Danemarca afirmă că a înregistrat decesul unei persoane care a primit acest vaccin. Până la data de 9 martie, doar 22 de cazuri de tromboze au fost semnalate din rândul celor peste 3 milioane vaccinate în Spaţiul economic european. “Este important de subliniat că nu am renunţat la vaccinul de la AstraZeneca, dar că facem o pauză în utilizarea sa.Împreună cu Agenţia daneză a medicamentelor, trebuie să reacţionăm la informaţiile despre eventuale efecte secundare grave, atât în Danemarca, cât şi în alte ţări europene”, a explicat directorul agenţiei daneze, Soren Brostrom.

author avatar
Radu Jacotă Redactor