Cauta

Studiul ce poate da răspunsuri cruciale. S-au descoperit mai multe gene asociate formelor grave de COVID-19!

Studiul ce poate da răspunsuri cruciale. S-au descoperit mai multe gene asociate formelor grave de COVID-19! - Ziarul National

(foto: Facebook)

Nu puțini sunt cei care se întreabă cum de unii oameni trec prin boală fără să aibă, aparent, niciunul dintre simptomele specifice COVID-19, iar persoane aparent foarte sănătoase au ajuns să facă forme grave și chiar să își piardă și viața, fără ca medicii să îi mai poată ajuta.

Un studiu realizat de mai mulți cercetători britanici și publicat de prestigioasa revistă Nature aduce în atenție cinci gene asociate formelor grave de COVID-19, dar și posibile tratamente.

Concluziile au rezultat după studierea ADN-ului unui număr de aproximativ 2.700 de persoane internate în unităţile de Terapie Intensivă din Marea Britanie. Iar studiul lasă să se înțeleagă faptul că formele grave de COVID-19 au la bază cel puţin două mecanisme biologice: tipul apărării antivirale înnăscute, considerată a fi importantă în primele faze ale bolii, şi procesele inflamatorii dezvoltate de pacient, potrivit Agerpres.

Accent pe sistemul imunitar

Iar cercetătorii britanici care au derulat acest studiu sunt de părere că testele clinice trebuie axate pe medicamentele care vizează aceste căi antivirale şi antiinflamatorii specifice.

”La fel ca în cazul septicemiei şi gripei, pentru COVID-19 afectarea plămânilor este provocată de propriul nostru sistem imunitar, nu de virus”, consideră Kenneth Baillie, cercetător la Universitatea din Edinburgh.

Care sunt genele avute în vedere

Diferenţe care ar putea explica, măcar parțial, de ce unele persoane dezvoltă forme grave de COVID-19, în timp ce altele nu sunt afectate, au fost descoperite în genele IFNAR2, TYK2, OAS1, DPP9 şi CCR2.

În urma cercetărilor, s-a observat că o diminuare a activităţii genei TYK2 protejează împotriva infectării cu SARS-CoV-2 şi că medicamente antiinflamatoare din categoria inhibitoarelor JAK produc acest efect.

Acelaşi studiu mai remarcă faptul că o creştere a activităţii genei INFAR2 generează ”probabil” protecţie în faţa noului coronavirus, pentru faptul că ar putea imita efectul tratamentului cu interferon.

Ultimele stiri

  • Nu tot ce zboara…
  • Horoscop 16 decembrie 2025 – Norocul pare să-ți zâmbească în acest moment
  • Nick Reiner, fiul celebrului regizor Rob Reiner, reținut în ancheta privind moartea părinților săi
  • Eurovision 2026 aduce reveniri surprinzătoare și proteste politice: România reintră în concurs
  • Trenurile spre Aeroportul Otopeni, blocate în câmp: peste 100 de pasageri riscă să piardă zborurile
  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Exit mobile version