AcasăCORONAVIRUSStarea de alertă, reactivată în justiție și în penitenciare

Starea de alertă, reactivată în justiție și în penitenciare

Deținuții, aceleași restricții ca în perioada stării de alertă

Pe motiv că măsurile au fost bune și că ar exista o incertitudine privind evoluția pandemiei, Guvernul a decis să reintroducă starea de alertă în sistemul de justiție și în penitenciare. Astfel, timp de un an, procesele civile se vor desfășura online, iar în penitenciare deținuții vor fi obligați să respecte măsurile de distanțare și să poarte echipamente de protecție individuală.  

Pe o perioadă de un an de zile, aproape toate măsurile impuse în starea de alertă vor fi reintroduse în justiție și în penitenciare. Justificarea Executivului este aceea că reglementările din ultimii doi ani s-au dovedit benefice pentru bunul mers al justiției și valorificarea drepturilor cetățenilor, fluidizând procedurile și simplificând căile de realizare a drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor și persoanelor juridice.

În acest sens, s-a dispus reluarea aplicabilității măsurilor prevăzute la art. 3-11 din Legea nr. 114/2021 privind unele măsuri în domeniul justiției în contextul pandemiei de Covid-19, considerându-se că acest lucru ar sprijini instanțele judecătorești în asigurarea sănătății magistraților, a tuturor celorlalte categorii de personal, precum și a justițiabililor.

Măsurile vor avea și un scop preventiv, susține Guvernul, ”în condițiile inexistenței unei certitudini cu privire la involuția epidemiologică, a latenței efectelor pandemiei de Covdi-19 după încetarea stării de alertă, mai ales în medii predispuse contaminării în masă, constând în posibilitatea reapariției fenomenelor de propagare a contaminărilor”. Astfel, potrivit proiectului de lege emis de Guvern, ședințele de judecată în cauzele civile se vor desfășura prin mijloace de telecomunicație audiovizuală, termenele vor fi mai scurte, de pe o zi pe alta sau chiar în aceeași zi, iar comunicarea actelor de procedură, precum și cererile de chemare în judecată se vor transmite prin poșta electronică.

Covidul amână judecarea

Potrivit actului normativ, amânarea judecării cauzelor va putea fi dispusă la cerere, în situația în care partea interesată se află în izolare, în carantină sau este spitalizată, în contextul pandemiei de Covid-19. Totodată, dosarul cauzei se va trimite instanței delegate în format electronic, iar când este posibil ședințele de judecată publice se pot transmite în direct, prin mijloace audio-video.

”Este evident că încetarea stării de alertă nu înseamnă în mod automat și o încetare bruscă a efectelor coronavirusului SARS-CoV-2. Fluctuația nivelului infectărilor este, încă, semnificativă, motiv pentru care, cel puțin o perioadă de timp, riscul apariției de focare de infecție este încă actual. Analiza a avut în vedere faptul că, în condițiile încetării stării de alertă, este utilă reluarea aplicabilității unora dintre soluțiile instituite în acea perioadă, însă, trebuie luat în considerare faptul că restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți, justificabile la acel moment, nu mai este de actualitate într-o perioadă de normalitate”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

Lockdown în închisori

Deținuții din penitenciare vor fi cei mai afectați de noua stare de alertă. Acestora le vor fi impuse reguli de distanțare socială și măsuri de prevenție și siguranță medicală. Astfel, activitățile din programul zilnic, programele educative, culturale, școlare, profesionale, moral-religioase, dar și plimbările zilnice se vor desfășura în grupuri restrânse, cu purtarea echipamentului de protecție individuală și respectarea regulilor de distanțare socială. Vizitatorii deținuților vor purta obligatoriu echipament propriu de protecție individuală, iar paza și supravegherea persoanelor private de libertate internate în unități sanitare publice se va realiza prin monitorizare video de la distanță.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
4.070 afisari

14 COMENTARII

  1. Ce e asta, fratilor !?
    Se continua experimentul, folosindu-se detinutii, fiindca nu au cum reactiona ?
    Devin puscariile LAGARE ?
    Cine este coordonatorul acestor experimete ???

    • Leaga asta de Arahat…lega asta de a nu mai se limita prostiile si furaciunile celor de la butoane. Leaga asta de o dictatura.

  2. Din pacate, nu e deloc imaginar! Sunt avocat, iar clientii mei, deși fac cerere scrisă să fie prezenți fizic în fața instanțelor de judecată, nu sunt adusi din penitenciare. Se încalcă flagrant dreptul la apărare al acestor persoane , limitandu-li-se , celor care au avocați din oficiu, accesul liber la consultanță juridică!

  3. Actul juridic devine sinonim cu utilizarea dronelor pe câmpul de luptă. Se dirijează drona, se caută ținta și se apasă pe buton. Nu se vede sânge, nu se vede suferință în norul de fum al exploziei iar conștiința operatorului dronei, care de fapt execută o sentință comandată, rămâne curată ca lacrima. Merge acasă, își îmbrățișează copiii, face amor cu nevasta și mai ales are un somn plăcut, profund și visează frumos în căldura și bunăstarea căminului familial. Ne așteaptă vremuri grele.

    • Mofturi…e masura luata de cei care fac coalitii,care vor doctatura ,care manipuleaza,care dezbina si cuceresc facand n partide patriotarde

  4. @Cristina
    -in penitenciare au fost detinuti IN SPATII PRESUPUS CONTAMINATE,
    2 ANI DE TORTURA,RELE TRATAMENTE,TRATAMENTE INUMANE SI DEGRADANTE!
    -au fost chemati in fatza instantelor IN SPATII PRESUPUSE CONTAMINATE BIOLOGIC!
    si nimeni nu vede asta!
    (pedepsele privative trebuiau suspendate dar ce sa vezi:
    cica si casa lor-„spatiu inchis” A FOST PRESUPUS CONTAMINAT,
    nu stim la ce era buna „auto-izolarea”….

    • Nenea da’ de ce au ajuns la parnaie? Data viitoare sa faca in asa fel incat sa evite puscaria!

  5. A inceput din nou astia cu segregarea , incep de la justitie ca au ei interes si cu aia din puscarii ca preambul!!

  6. În justiție revin măsurile din starea de alertă, guvernul trădător pregătește și o ordonanță de urgență prin care se legalizeaza învățământul online (deocamdată în universități, dar urmează și cel preuniversitar, imediat!), așa că, dragi români, dormiți liniștiti…

  7. GUVERNANTII ROMANI AU FOST INSPIRATI DE CHINEZI SAU AU PRIMIT ORDIN DE LA -FLATULENTUL- BIDEN? OARE NU LE A IESIT, CF SCENARIULUI, TREABA CU RAZBOIUL? O GOLANEALA DE CEA MAI JOASA SPETA, PE CARE DIN PACATE, MULTI DINTRE NOI O ACCEPTA…..SICTIR!!!!!!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger