AcasăCORONAVIRUSSpitalele pline, bucuria nebunilor. Autoritățile nu vor să trateze cazurile moderate

Spitalele pline, bucuria nebunilor. Autoritățile nu vor să trateze cazurile moderate

Guvernul Cîțu ne vrea în spital, nu vindecați

Autoritățile se lamentează că spitalele și secțiile ATI s-au umplut, însă nu fac nimic pentru a împiedica spitalizarea. Favipiravirul, singurul antiviral cu studii clinice în spate care i-au demonstrat eficiența, nu a ajuns nici acum în farmacii, fiind blocat de Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului.

Când ai un medicament care îți reduce la minim spitalizările Covid și îi blochezi eliberarea prin farmacii se chemă că urmărești în mod deliberat ocuparea secțiilor ATI. Afirmația nu este deloc exagerată, dat fiind și antecedentele autorităților care, la momentul apariției în spațiul public a protocolului de tratament al medicului bronho-pneumolog Flavia Groșan, au ales să boicoteze descoperirea. Pentru că, nu-i așa, ținta Guvernului nu este vindecarea de Covid, ci doar vaccinarea. Mergând puțin mai departe, tratamentul pentru Covid nu pare să fie obiectivul niciunei companii farmaceutice și nici al Comisiei Europene, preşedintele acestei instituții, Ursula von der Leyen, neavând nicio intenție de investi în cercetarea pentru medicamente anti-Covid. Israelienii au anunțat la un moment dat că au făcut progrese remarcabile în testarea unui medicament, însă, de ceva vreme, s-a lăsat tăcerea. Favipiravirul însă este palpabil și dă rezultate, însă autoritățile române nu fac decât să blocheze accesul populației la acest medicament. ”Asta este și mirarea mea, atâta vreme cât există acest medicament care și-a demonstrat efiacitatea, cel puțin în cazurile ușoare și moderate, chiar dacă nu este 100% infailibil, nu înțeleg de ce nu se iau măsuri în acest sens”, ne spune Dragoș Damian, directorul executiv al Terapia Cluj.

Piedici pe toate planurile

De aproape o jumătate de an Ministerul Sănătății se chinuie să conceapă un protocol de eliberare a Favipiravirului prin farmacii, cu prescripție de la medicul de familie sau de la medicul specialist. Protocolul ar fi necesar, au spus autoritățile, pentru a-i împiedica pe români să-și facă stocuri din acest medicament. Un fel de ”să ajungă la toată lumea”. Protocolul nu este însă vreo lucrare de doctorat, cu doar cel mult o pagină în care să se prevadă că Favipiravirul se eliberează din farmacii pe rețetă și doar câte o cutie pe fiecare rețetă. Punct. Mai mult, Agenția Națională a Medicamentului nu se grăbește deloc să emită autorizația pentru producția de Favipiravir la Terapia Cluj, deși fabrica a depus de mult timp toată documentația. ”În acest moment nu avem niciun fel de protocol și niciun fel de aprobare pentru fabricarea Favipiravirului și am oprit demersurile. Noi mai avem 40.000 de cutii de Favipiravir din import, care se vor duce către spitale, dar dacă procedura pentru farmacii va fi aprobată, vor putea trece și în ambulator. Până la mijlocul lui octombrie mai putem importa 50.000 de cutii, după care vom da drumul la producția locală. Totuși, nu putem începe producția dacă nu avem niciun fel de garanție că acest medicament va intra pe circuit deschis. Acest medicament îl aducem și îl vom fabrica pe riscul nostru, pentru că el nu este achiziționat de statul român. Culmea este că celelalte medicamente din protocolul Covid au fost cumpărate de statul român în avans, inclusiv Redemsivir. Dacă Favipiravirul ar exista în ambulator ar reduce spitalizările și presiunile pe spitale și pe ATI”, ne-a mai precizat directorul executiv al Terapia Cluj, Dragoș Damian.

Medicii de familie cer medicamentul

O reacție binevenită, însă surprinzătoare a venit din partea preşedintelui Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, dr. Sandra Adalgiza Alexiu, care a cerut public auorităților să dea posibilitatea prescrierii Favipiravirului pentru bolnavii Covid. ”Favipiravirul constă în administrarea de pastile, ceea ce ar fi făcut lucrurile mult mai simple, pentru că, în acest fel, puteam să tratăm încă din stadiu precoce Covid- 19, mai ales la persoanele aflate la risc, care să nu mai fie nevoie să ajungă în spitale, la evaluări sau la internări, pentru că, luat din timp, boala poate fi stăpânită”, a afirmat dr. Sandra Adalgiza Alexiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.