Pe data de 6 februarie Guvernul va trebui să decidă dacă se prelungește sau nu starea de alertă. Miza este aici capitalul politic obținut de partidul care va decide renunțarea la starea de alertă, iar semnalul a fost dat deja de un parlamentar al PNL, care ar fi cerut renunțarea la toate restricțiile. Rămâne de văzut ce decizie va lua PSD, care a câștigat puncte importante cu refuzul certificatului verde la locul de muncă.
Intervenția fermă a PSD în respingerea impunerii vaccinării obligatorii prin certificatul verde la locul de muncă a fost, fără îndoială, o lovitură grea dată liberalilor lui Cîțu. Liberali care au tot încercat, de pe margine, să critice și să ironizeze prestația ministrului Sănătății, fără să aibă vreun efect, atâta timp cât lucrurile chiar se mișcau. Așa cum am mai spus, PSD a reușit să obțină puncte importante în fața populației opunându-se certificatului verde, însă mai este un pas important de făcut. Pentru că, în România, restricțiile pentru absolut toate activitățile au rămas în vigoare, de la impunerea lockdown-ului pentru nevaccinați, care mai au dreptul doar de a se duce la muncă și de a intra în magazinele esențiale, în benzinării și în farmacii.
Dificil este faptul că decizia de a prelungi sau nu starea de alertă va veni mai devreme de vârful valului 5, iar o prelungire a stării de alertă până pe 8 martie este deja prea mult. Între timp, liberalii iau în calcul ridicarea tuturor restricțiilor, riscurile pentru aceștia fiind minime, iar câștigurile, maxime. O ridicare totală a restricțiilor îl va vulnerabiliza pe ministrul PSD al Sănătății, care va fi responsabil pentru toate eventualele problemele create. Pe de altă parte, o astfel de măsură ar însemna un capital electoral imens pentru cel care va ieși primul cu anunțul oficial. Soluția pentru PSD ar putea fi una de mijloc, să prelungească starea de alertă și să ridice, aproape în totalitate, restricțiile, sau măcar pe cele absurde, cum ar fi accesul în instituțiile publice. Pentru asta însă sistemul de sănătate trebuie să funcționeze foarte bine și încă mai sunt lucruri de pus la punct.
Primul pas a fost făcut
Ultima hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență reprezintă un prim pas pentru adaptarea la acest moment de sfârșit de pandemie. Lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat nu va mai exista, o măsură firească având în vedere că, în afară de Africa și de Asia, toate celelalte continente sunt în zona roșie. Mai mult, carantina se reduce la 5 zile și pentru nevaccinații care nu prezintă dovada testării și se întorc din afara țării, dar și pentru contacții direcți ai persoanelor infectate, fiind exceptați cei care fac dovada că se află în perioada de 90 de zile de la depistarea cu virusul SARS-Cov-2. Totodată, potrivit Hotărârii CNSU, persoanele carantinate pot ieși din izolare pentru participarea la evenimente familiale legate de naștere, căsătorie sau deces, deplasări pentru intervenții/tratamente medicale în cazuri care nu suportă amânare, cum ar fi afecțiuni oncologice, insuficiență renală cronică în program de hemodializă, fără a se limita la acestea, preschimbare documente de identitate, părăsirea țării, prezentarea la centrul de vaccinare conform programării în vederea vaccinării ș.a.
Situația infectărilor, aproape sub control
Numărul de peste 40.000 de cazuri Covid raportate la 1 februarie nu ar trebui să pună probleme deosebite, având în vedere că vorbim și despre un număr record de teste, 123.000. Raportat la ziua de 27 octombrie 2021, când s-au înregistrat aproape 15.000 de cazuri, la 70.000 de teste, situația nu pare a fi îngrijorătoare. În 27 octombrie erau 20.442 internați, din care 1.861 la ATI, și 512 morți. La 1 februarie 2022 s-au raportat 9.981 internați, din care 937 la ATI, și 95 de decese. Trebuie precizat și faptul că în România varianta Delta este încă predominantă, iar până în prezent nu s-au înregistrat decese cauzate de varianta Omicron.
A apărut Național – Italia, ziarul românilor din Italia. Se găsește la chioșcurile de ziare, în aeroporturi și în curând în magazinele românești din Peninsulă.
Accesați www.nationalro.it sau https://www.facebook.com/nationalitalia și veți fi la curent cu toate informațiile de ultimă oră despre comunitatea românească din Italia