AcasăCORONAVIRUSSanitas: Impunerea vaccinării anti-Covid este ilegală!

Sanitas: Impunerea vaccinării anti-Covid este ilegală!

Sindicaliștii din Sănătate spun un ”NU” hotărât vaccinării obligatorii

Federația Sanitas a atras atenția, într-un memoriu adresat Guvernului, că impunerea vaccinării, chiar și prin constrângere, este profund ilegală, arătând că se încalcă dreptul cetățeanului de a decide asupra corpului său. Sindicaliștii au invocat și Rezoluția Consiliului Europei, care a interzis în mod expres obligativitatea vaccinării împotriva Covid-19.

Vaccinarea este un act preventiv bazat pe consimțământul persoanei, impunerea vaccinării împotriva Covid-19 și obligativitatea prezentării Certificatului Verde Digital fiind acte profund nelegale, a arătat Federația Sanitas într-un memoriu adresat Guvernului și premierului. Potrivit sindicaliștilor din Sănătate, funcționarea statului de drept presupune respectarea drepturilor cetățenilor, însă obligarea cetățenilor să se vaccineze (chiar și indirect, prin constrângere) înseamnă încălcarea dreptului cetățeanului de a decide asupra corpului său.

”Rezoluția 2361 adoptată de Consiliul Europei în ianuarie 2021 interzice vaccinarea obligatorie, solicitându-se în mod expres statelor membre să se asigure că cetățenii sunt informați că vaccinarea nu este obligatorie și că nimeni nu este presat politic, social sau altfel să se vaccineze, dacă nu dorește să facă acest lucru el însuși și să se asigure că nimeni nu este discriminat pentru că nu s-a vaccinat din cauza unor posibile riscuri pentru sănătate sau pentru că nu dorește să fie vaccinat. Totodată, rezoluția obligă statele europene să distribuie informații transparente despre siguranța și posibilele efecte secundare ale vaccinurilor, să comunice în mod transparent conținutul contractelor cu producătorii de vaccinuri și să le pună la dispoziția publicului”, se precizează în memoriul Federației Sanitas către Guvern.

Proiectul de lege încalcă, flagrant, Constituția

Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de Urgență privind introducerea certificatului verde, amânat ieri la Camera Deputaților, prevede faptul că, la propunerea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, prin hotărâre a Guvernului, pe durata stării de alertă se poate institui obligația prezentării certificatului digital în interesul protejării sănătății public și în scopul exclusiv al combaterii răspândirii epidemiei Covid-19. Prin textul proiectului de lege se prevede posibilitatea restrângerii unor drepturi sau a unor libertăți fundamentale prin hotărâre de guvern, și nu prin lege, cum este prevăzut în Constituția României, subliniază sindicaliștii de la Sanitas. ”Potrivit Constituției, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei public, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății”, susține Federația Sanitas.

Acte discreționare

În memoriul Federației Sanitas se mai arată că obligația de previzibilitate (predictibilitate) a legii în elaborarea actului normativ este prevăzută la art.23 din Legea nr.24/2000. Analizând prevederile actului normativ criticat, se observă că, emiterea unor acte administrative cu caracter normativ, de rang inferior legii, determină o stare de incertitudine juridică, CNSU având o marjă extrem de largă de apreciere și, în același timp, discreționară asupra condițiilor de prezentare a certificatului digital, dar și a categoriilor de persoane în sarcina cărora va fi stabilită această obligație, se mai arată în memoriul Sanitas.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
808 afisari

11 COMENTARII

  1. Dacă vaccinarea e făcută în virtutea unei legi în vigoare, atunci e perfect legal!

    Rezoluțiile Consiliului Europei au caracter pur consultativ.

    Curtea Europeană de Justiție a respins plângerile înaintate de pretenții francezi împotriva vaccinării obligatorii a personalului medical.

    Mult zgomot pentru nimic. Dacă pleci în Africa sau Asia (în anumite țări) vaccinarea împotriva febrei galbene sau a malariei e la fel de obligatorie. Nu vrei să te vaccinezi? Ești liber, nu te obligă nimeni, dar atunci nu călătorești.

    Întotdeauna ar trebui să primeze sănătatea publică. Obligația statului de a garanta sănătatea publică se regăsește și în Constituția României la Art. 34 alin. 2.

    • Cea mai simplă soluție este ca waxerii să fie injectați în tâmplă. Și hăndeii lor la fel! Și astfel ar dispărea acest balast al societății numit waxerime!

    • Esti amabil să precizezi pentru ce partid activezi? De curiozitate, ce pregatire ai, care este meseria ta? Postul tau, minte simpla, se încadrează in categoria de propagandă atata timp cat nu iti susții cu argumente „punctul de vedere”

  2. Asta nu este vaccin ,este o terapie genetica.De ce te obliga statul să-ți modifici organismul cu gene de la șoareci și alte orătănii?

  3. Ai tupeul sa invoci Constitutia imputitule?Unde e raspunderea firmei producatoare ,unde e raspunderea statului care te obliga,unde e raspunderea fata de malpraxis?Ne credeti prosti pe toti?Si mai si minti ca un porc,am un var marinar care a calatorit prin zeci de tari,a iesit la pensie anul trecut si mi-a povestit ca nimeni nu i-a cerut nicaieri sa se vaccineze de ceva.Jigodie userista!

  4. diavolul guverneaza in Romania, diavolul guverneaza in Romania
    Agenturile demonice PNLUSRUDMRPSDSECU NU PERMIT ACCESUL LIBER SI PREVENTIV AL POPORULUI LA FAVIPIRAVIR
    Agenturile demonice PNLUSRUDMRPSDSECU INTERZIC IMPORTUL DE ARBIDOL
    Agenturile demonice PNLUSRUDMRPSDSECU NU FOLOSESC IVERMECTINA CU EFICIENTA DOVEDITA
    Agenturile demonice PNLUSRUDMRPSDSECU AU TERGIVERSAT IN MOD INTENTIONAT ACHIZTIA DE TOCILIZUMAB
    diavolul guverneaza Romania, diavolul guverneaza Romania
    Agenturile demonice PNLUSRUDMRPSDSECU fac circ televizat si diversiuni criminal-propagandistice
    Agenturile demonice PNLUSRUDMRPSDSECU omoara romanii in spitale cu tratamente si proceduri ineficiente si inutile
    Agenturile demonice PNLUSRUDMRPSDSECU FORTEAZA asupra poporului un pseudovaccin experimental mortal
    Agenturile demonice PNLUSRUDMRPSDSECU au ca UNIC obiectiv introducerea prin forta a „pasaportului nazist satanic 666”
    diavolul guverneaza Romania, diavolul guverneaza Romania

  5. S-au trezit acum si eroii aka criminalii in alb, ma rog, adica cei care sunt criminali acolo, ca nu toti sunt, dar majoritatea da, ca ei ar fi urmatorii la streang, adica sa ii ia la stantat ca pe vite !! Bai, dar voi chiar credeti ca puteti sa fa faceti frate cu diavolul, sau cum ? 🙂 S-a cam termint ci sistemele se sanatate si de invatamant peste tot in lume, elitele globaliste nu mai au nevoie decat de maxim 2 miliarde de maimute care sa lucreze ca sclavii modificati genetic si comportamental pentru ei !! Scapa cine si care poate, bai sanitasilor, si aia e !!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger