AcasăCORONAVIRUSS-a întâmplat la un centru de vaccinare din sectorul 4! Străbunica în...

S-a întâmplat la un centru de vaccinare din sectorul 4! Străbunica în vârstă de 105 ani a primit flori, după rapel – FOTO/VIDEO

foto: facebook/RO Vaccinare

La Centrul de vaccinare de la Palatul Național al Copiilor a venit, în această ultima zi a săptămânii, o femeie cu o vârstă venerabilă.

Având alături nepoata, dar și strănepotul, Zoea Baltag a ajuns la centrul de vaccinare din sectorul 4 pentru a primi a doua doză de vaccin PfizerBioNTech împotriva COVID-19, așadar rapelul. Conform datelor făcute publice pe pagina de Facebook RO Vaccinare, femeia în vârstă de 105 ani a povestit că ”nu a avut reacții adverse după prima doză, iar administrarea celei de a doua doze a decurs foarte bine: „Nu, n-am avut nimic. Nici n-am simțit că am făcut vaccinul”. ”

foto: facebook/RO Vaccinare

Pe lângă vaccinul antiCovid, străbunica a primit și un buchet de trandafiri ro, dar și o distincție din partea Primăriei Sectorului 4, instituția condusă de către daniel Băluță. Totul, ”pentru curajul de a înfrunta pandemia SARS-CoV-2 prin vaccinare, oferind astfel un exemplu tinerelor generații”.

Conform celor mai recente date făcute publice de autorități, sâmbătă după-amiază, pe aceeași pagină de Facebook, cu privire la numărul persoanelor vaccinate împotriva COVID-19, situația arată astfel:
1. Număr de doze administrate de vaccin împotriva COVID-19 (în ultimele 24 de ore): 58.547, la un număr de 58.547 persoane din care:
– 26.852 persoane vaccinate cu 1 doză;
– 31.695 persoane vaccinate cu 2 doze.
2. Număr total de doze administrate de vaccin împotriva COVID-19 (începând cu data de 27 decembrie 2020): 2.858.442, la un număr de 1.914.884 persoane din care:
– 971.326 persoane vaccinate cu 1 doză;
– 943.558 persoane vaccinate cu 2 doze.