AcasăCORONAVIRUSS-a aflat rezultatul testului în cazul turistei luate de la plajă de...

S-a aflat rezultatul testului în cazul turistei luate de la plajă de salvatorii în combinezoane – VIDEO

La o zi după ce pe o plajă din Eforie Nord a fost surprins în imagini momentul în care cadre medicale au ajuns echipate din cap până în picioare în combinezoane albe pentru a prelua și duce la spital o tânără suspectă de infectare cu COVID s-a aflat rezultatul testului la care a fost supusă turista.

Mai exact, că suceveanca venită pe litoral a fost testată pozitiv cu noul coronavirus, din câte anunță replicaonline.ro. Urmează ca autoritățile să ia măsurile care se impun în acest caz, respectiv să facă o anchetă epidemiologică, pentru a se stabili exact persoanele cu care a intrat în contact turista. Din câte se pare, aceasta a venit la mare alături de alți 9 oameni, conform sursei amintite.

Tânăra în vârstă de 28 de ani a fost preluată de cadrele medicale după ce s-a simțit rău pe plajă. Din câte a precizat chiar purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, femeia, care ”prezenta simptome specifice infectării cu noul coronavirus”, a fost dusă la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța.

Vă amintim că miercuri Grupul de Comunicare Strategică a raportat faptul că în ultimele 24 de ore la nivel național au fost înregistrate 1.409 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). Astfel că, ”până astăzi, 19 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 73.617 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 33.566 pacienți au fost declarați vindecați și 8.551 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare”, mai precizează GCS.

177 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger