Vaccinul anti-COVID produs de Johnson & Johnson va ajunge în centrele de vaccinare din România săptămâna viitoare, afirmă coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.
Potrivit acestuia, foarte probabil, acest vaccin va fi folosit în centre drive, centre mobile și ar putea fi alocat și către medicii de familie.
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a confirmat marţi posibile reacții adverse precum tromboze, dar a apreciat că beneficiile depăşesc riscurile.
„Da, da. Dupa aceasta decizie a EMA, vom demara vaccinarea si cu Johnson&Johnson. Vom vedea daca vom folosi la centrele mobile Johnson&Johnson„, a precizat şi premierul Cîțu.
Unde se va vaccina cu Johnson & Johnson?
Valeriu Gheorghiță a reamintit că Agenția Europeană a Medicamentului a transmis miercuri că beneficiile depășesc riscurile în cazul vaccinului Johnson & Johnson, spunând că „există acest semnal de siguranță, cum se întâmplă la vaccinul de la AstraZeneca„.
„Categoric, de săptămâna următoare (n.r. – dozele de vaccin Johnson & Johnson) vor fi puse în centre, foarte probabil că vor fi folosite în centre precum drive-through, în centre mobile, și pot fi alocate și către medicii de familie.
Cu siguranță va fi mult ușurat procesul de vaccinare, ținând cont că va fi vorba de o singură doză„, a declarat Valeriu Gheorghiță.
Ce a concluzionat EMA despre Johnson & Johnson?
- Raportul risc-beneficiu pentru vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de compania Johnson&Johnson, denumit “COVID-19 Vaccine Janssen”, rămâne nemodificat – beneficiile vaccinării împotriva COVID-19 depășesc riscurile efectelor adverse.
- Apariția unor afecțiuni care asociază tromboză și trombocitopenie a fost întâlnită extrem de rar în cazul pacienților vaccinați cu acest ser – au fost raportate 8 cazuri în SUA după 7 milioane de administrări.
- Aceste afecțiuni au fost întâlnite mai frecvent la persoane cu vârstă sub 60 ani, majoritar femei, în primele 3 săptămâni de la vaccinare.
- Până la acest moment nu au fost identificați factori de risc care să predispună la apariția acestor evenimente.
A fost suspendat in USA.
Problema este ca piata a fost împărțită din toamna, corespunzător s-a ” împărțit ” si parandărătul si este foarte greu sa se dea acum inapoi, asta e !
Cobmania vom fi nu Romania
Dragii nostrii alegatori, in curand veti fi cobaii nostrii dragi !
Va multumim !
Semneaza Coalitia de la Guvernare
Cu spalatul creierelor rezolva televiziunile.Asa cum in 2018 media i-a impins pe romani sa isi renege familia si Biserica tot asa in 2021 aceeasi romani se incoloneaza la vaccinare ordonati,bineinteles dupa ce isi arunca gunoaiele pe strada.Daca la televizor li se va spune ca rahatul este bun si hranitor a doua zi se vor repezi sa goleasca toaletele.Se vor vaccina cu orice numai sa le spuna televizorul asa cum de 30 de ani le spune cu cine sa voteze.Iar ei se executa fara cracnire.