Cauta

România, sub șantaj. Obligată din exterior să impună certificatul verde

Presiuni din afară pentru vaccinarea obligatorie împotriva Covid-19

După OMS și Comisia Europeană, un alt organism internațional a venit la București să facă presiuni pentru introducerea obligativității certificatului verde. Perdeaua de fum cu începerea negocierilor de aderare Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) ascundea, de fapt, un cu totul alt obiectiv al prezenței șefului OCDE în România.

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat triumfător că deschiderea negocierilor de aderare la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică este cel mai notabil rezultat al României după aderarea la NATO şi UE. Procesul de negociere sau, mai exact, ciocănitul la ușa OCDE, a fost inițiat încă din anii ’90, de către Eugen Dijmărescu, vice-prim-ministru la acel moment.

Mai mult, conform site-ului oficial al Ministerului Afacerilor Externe, România şi-a depus oficial candidatura pentru aderarea la OCDE cu ocazia exercițiilor anterioare de extindere, respectiv în aprilie 2004 şi noiembrie 2012 şi a reînnoit-o în 2016 şi 2017. Potrivit MAE, aderarea României la OCDE depinde de existenţa unei economii de piaţă şi a unei democraţii funcţionale, precum și de dimensiunea şi importanţa economică a țării. Deci nici vorbă ca România să aibă vreo șansă în următorii 20 de ani de a fi primită în această organizație. Trebuie precizat și faptul că cei 38 de membri ai OCDE (din care majoritatea europeni – 24) sunt state dezvoltate, deţinând peste 70% din producţia şi comerţul globale şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe. Ultimele țări care au fost acceptate în OCDE au fost Columbia, în 2020 și Costa Rica, în 2021. În Europa, ultimele state care au aderat la această organizație au fost Letonia, în 2016 și Lituania, în 2018. În ce privește România, aceasta are soarta veșnicului candidat, căruia i se impune condiții peste condiții, însă nu obține niciodată drepturi reale, exact ca în cazul Schengen și al ridicării vizelor pentru SUA, ”partenerul strategic” al țării.

Rata de vaccinare, mai importantă ca economia

Mathias Cormann, secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), nu a venit la București să înceapă vreo negociere, ceva, ci pentru un alt scop. Acesta le-a cerut oficialilor români să extindă implementarea certificatului verde pentru mai multe activităţi sau chiar profesii, dat fiind că România are una dintre cele mai mici rate de vaccinare din Uniunea Europeană. „Din păcate, România are una dintre cele mai mici rate de vaccinare din Uniunea Europeană, cu doar 41% din populaţie vaccinată cu schema completă. Pe măsură ce varianta Omicron se răspândeşte, eforturile de accelerare a vaccinării, în special în zonele rurale, trebuie să fie o prioritate imediată. Înţelegem provocările, înţelegem impactul dezinformării de către mişcarea anti-vaccinistă. Eforturile de a creşte încrederea în vaccinare prin transmiterea de informaţii şi conectarea la comunităţile care nu au acces la servicii, combaterea dezinformării sunt cu adevărat cruciale. Sugerăm ca România să ia în considerare extinderea implementării certificatului verde pentru mai multe activităţi şi poate pentru anumite profesii”, a declarat Mathias Cormann.

S-a votat vaccinarea obligatorie

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a aprobat joi o rezoluţie prin care îndeamnă cele 47 de state membre ale organizaţiei să legifereze vaccinarea obligatorie.  Rezoluția solicită țărilor UE să iniţieze o dezbatere politică asupra posibilităţii de a legifera ca vaccinarea anti-Covid să fie obligatorie, pentru grupuri specifice sau pentru întreaga populație, cu excepţia minorilor sau a persoanelor care nu pot fi vaccinate din diverse motive medicale.

A apărut Național – Italia, ziarul românilor din Italia. Se găsește la toate chioșcurile de ziare, în aeroporturi și în curând în rețeaua magazinelor românești din Peninsulă.

Accesați www.nationalro.it sau https://www.facebook.com/nationalitalia și veți fi la curent cu toate informațiile de ultimă oră despre comunitatea românească din Italia

Ultimele stiri

  • Breaking news: Ebrahim Raisi, președintele Iranului, a murit în accidentul de elicopter! (VIDEO)
  • Poza Zilei
  • Horoscop 20 mai 2024 – Veți obține ceea ce doriți dacă vă folosiți seducția
  • Alege ce citești
  • USR – și falimentul este garantat!
  • SUA și China, pe cale să înceapă „decuplarea”?
  • Revoluția engleză anti-VAR se propagă în Europa?!
  • Ce înseamnă să te pui cu Rusia. Băncile occidentale trag ponoasele
  • „Bogăția discretă”: strategia menită să evite ochii curioși
  • Sancțiunile sunt doar pentru fraieri. Companiile din UE se îmbogățesc din afacerile cu Rusia
  • Exit mobile version