AcasăCORONAVIRUSRomânia se gândeşte şi la anti-vaccinişti: un transport special pentru ei, de...

România se gândeşte şi la anti-vaccinişti: un transport special pentru ei, de 50.000 de cutii, vine în ţară

alexandru rafilaRomânia se gândeşte şi la anti-vaccinişti: un transport special pentru ei, de 50.000 de cutii, vine în ţară

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a venit cu o veste proastă pentru populaţie: o nouă creștere spectaculoasă a cazurilor noi de COVID-19, cu o posibilă depășire a pragului de 40.000 de îmbolnăviri zilnice, este estimată pentru săptămâna viitoare.

Clujul este județul din România cu cea mai mare rată de ocupare a paturilor din spitale pentru pacienții cu coronavirus și ar putea fi primul județ în care săptămâna viitoare școlile să treacă în online.

50.000 de cutii cu Molnupiravir vin în ţară

Molnupiravir, pastilele americane anti-COVID, vor ajunge, foarte curând, în România.

Luni vin în România 50.000 de cutii Molnupiravir. Pfizer ne-a pus multe condiţii, nu am reuşit cu ei.

Ne cereau să facem un fond naţional prin care să despăgubim eventualele victime pentru administrarea acestui medicament, nu erau precizări legate de dimensiunea fondului.

Ne vedem de treabă, asta e situaţia, în week-end, extindem centrele de recoltare a probelor la nivelul ţării”, a spus, joi, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

România a cumpărat pastila anti-COVID. Molnupiravir poate fi administrat pacienţilor cu risc crescut şi simptomaticilor. Primele cantităţi din acest medicament vor ajunge în România până la finalul acestei săptămâni.

Creştere panicantă a numărului de cazuri

Săptămâna viitoare va exista o noua creștere spectaculoasă. Adică cifrele cu 4 în față nu sunt excluse pentru aceqastă perioadă”, a afirmat Rafila, precizând că trendul descendent al îmbolnăvirilor este estimat până cel puțin în 10 februarie.

Ministrul Sănătății a arătat că a crescut capacitatea de testare, în ultimele două zile fiind făcute peste 100.000 de teste PCR și antigen pe zi, și că urmează „să intre în dispozitiv” pentru testare și medicii de familie, care miercuri au făcut doar 7.000-8000 de teste: „Sper ca acest lucru să se schimbe în perioada următoare”.

author avatar
Andrei Ștefan