AcasăCORONAVIRUSRomânia, la al doilea genocid. Haos în capul autorităților

România, la al doilea genocid. Haos în capul autorităților

Raed Arafat scoate din nou bolnavii din spitale

Valul 4 a reușit, în mod bizar, să îngenuncheze sistemul sanitar. Iar soluția autorităților pentru a ieși din criză este doar repetarea celei mai criminale măsuri luate în starea de urgență, aceea de a închide spitalele pentru non-Covid. De atunci, unitățile sanitare nu au mai fost, în totalitate, deschise, iar morții și ATI-urile pline sunt doar consecințele acestor decizii halucinante.

Dintre toate cifrele alarmante comunicate ieri, nu cele 15.000 de cazuri noi și cei 14.400 de internați ar trebui să ne îngrijoreze, ci 1.480 de pacienți din secțiile de Terapie Intensivă. Pentru 15.000 de cazuri explicația e simplă. Varianta Delta este mai contagioasă și cu un plus de virulență, iar jumătate din infectați sunt vaccinații, după cum ne spun medicii de familie. Din cei peste 14.000 de internați mai mult de jumătate ar fi trebuit tratați în ambulatoriu, însă Ministerul Sănătății și Guvernul nu s-au sinchisit timp de 6 luni să găsească o soluție pentru a permite medicilor de familie să prescrie antiviralul favipiravir. În ce-i privește pe bolnavii din ATI, lucrurile au o altă explicație. Timp de un an și jumătate tratamentele bolilor cronice și investigațiile medicale pentru depistarea precoce a maladiilor au fost sistate în mare măsură. Consecința a fost agravarea și decompensarea bolilor și descoperirea târzie a afecțiunilor, astfel că avem acum o țară cu oameni nu bolnavi, ci foarte bolnavi. Medicamentele vitale, atât pentru bolnavii oncologici, cât și pentru ceilalți au început să dispară unul câte unul, agravându-le afecțiunile. Iar peste toate acestea, în momentul în care începuse, cumva, să se mai permită accesul în spitale, decizia de a închide din nou unitățile sanitare nu poate fi decât una criminală. Dar de ce a fost luată acastă decizie? Pentru a elibera locurile la ATI. Medicii au semnalat, la unison, că nu paturile ATI sunt problema, ci lipsa cadrelor medicale de specialitate în aceste secții. Ce a făcut Guvernul în acest sens timp de 18 luni? Absolut nimic. Ceea ce mi-e greu să înțeleg însă este de unde atâta dorință de a căpăta un loc la ATI, când se știe că rata de supraviețuire este, în medie, de sub 50%, iar în unele locuri din țară chiar și de 10%.

Ce se întâmplă cu imunitatea de turmă?

Relaxările restricțiilor din această vară au fost, cu siguranță, de bun augur, chiar dacă s-a dovedit că virusul este destul de ”moleșit” în sezonul cald. Iar ceea ce se întâmplă acum în lume arată că cel mai bine stă tot Suedia, atât de criticată la început, care înregistrează constant zero cazuri pe zi. Vaccinarea în masă nu a făcut decât să bage statele respective în zona roșie, accelerând infectările Covid. În ce privește cuvântul ”vaccinare”, în cazul SARS-Cov-2, acesta nu mai este sinonim cu imunizare, pentru că vaccinul anti-Covid nu imunizează, ci doar, în unele cazuri, probabil, reduce gravitatea bolii. Iar să dai vina pe nevaccinați că transmit virusul, în timp ce vaccinații îl împrăștie fără restricții este cât se poate de absurd și ilogic. Și contraproductiv.

Testații negativ, cei mai periculoși

Scoaterea din certificatul verde a posibilității testării a fost o altă măsură fără cap a Guvernului, care a reușit să scoată din sărite pe toată lumea. Explicațiile lui Raed Arafat pentru această decizie spun totul despre competența cu care au gestionat și, din păcate, gestionează în continuare pandemia. ”Şansa să te infectezi dacă eşti vaccinat este de 5 ori mai mică decât dacă eşti nevaccinat. Persoanele vacciate au imunitate. Chiar dacă se infectează au şansă de 11 ori mai bună să nu ajungă în ATI. Fac forme uşoare. Testatul este negativ, dar, nefiind vaccinat sau trecut prin boală este un vehicul foarte bun şi să se infecteze şi să facă forme grave. Testatul, doar la momentul testului este negativ, nu înseamnă că mai este negativ a treia zi”, a afirmat Raed Arafat. Mda…În primul rând, un test rapid este valabil 48 de ore, iar un test PCR, 72 de ore. Și, chiar dacă se infectează în aceste ore, posibilitatea de a transmite virusul în perioada de valabilitate a testului este nulă. Dar, desigur, și autoritățile știu foarte bine acest lucru, însă, evident, scopul măsurii este cu totul altul.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
3.491 afisari

17 COMENTARII

  1. Articolul descrie clar inca o metoda practicata de guvernul meu alaturi de celalte metode, ” Cresterea puterii de cumparare „,majorarea preturilor total aberanta,refuzul de a plafona cresterea preturilor,lipsa coordonata a medicamentelor vitale,inchderea spitalelor,supendarea programului de control si finantare a spitalelor pt. prevenirea incendiilor,neplata salariilor cadrelor dn sistemul medical,jaful in schimb,asupra banilor destinati sanatatii prin cumpararea celor 120 milioane de dze de vaccin,19 Euro doza.Care acum stau sa exppire,sau au fost vandute si daruite cu miloanele de catre „refrmatorul tembel ” Cocartzu.Totul sub inaltul patronaj alCocotatuliui penal.Dupa cum a primit directive dela globalistiineomarxistineonazstineobolseviciicare se cred stapanii Europei si dau zilnic statelor ” din subordine ” tot felul de directive,orintari,indicatii,MCV-uri,rezolutii incalcand suveranitatea statelor membre.

  2. Va veni si ziua in care o sa iei elicopterul in drum spre Nuremberg sau alta destinatie meritata, atunci va fi o zi frumoasa pentru romani!

  3. & O decizie cu motivații despre COVID ce se nimerește cu moțiunea de cenzură, ? Au votat parlamentarii și cenzurarea intervențiilor chirurgicale, ? „Opera guvernul Câțu”, ?

  4. @ Se suspendă aplicarea și funcționarea legislației în domeniul sănătății și a drepturilor civile prin decizii DSU, ?

  5. Bai arabule, sigur ai pregatit bine acel bunkar, intreaba niste prieteni de-ai tai din parlament, nu de alta, dar in curand incepe iuresul adevarat, sa vezi tu atunci teroare, bai latraule arab de 6 lei si 66 de bani, esti o caricatura de kakat !! Se stia bine de la inceputul Plandemiei, si mai ales la ritmul in care mintesc astia de inghetata vara pana si Marea Neagra, ca totul e facut din pix la romanasi, asa ca aia e, scapa cine si care poate, restul sunt povesti de alui Jurma handikapatul inorog !! 🙂 Numai prostii si naivii care sunt masochisti mai merg la spitalele Soylent Green, ca sa aiba parte de niste senzatii tari inainte de a ajunge in Iad !! Ha ha ha 🙂 Fiecare familie pe pe cont propriu, in curand incepe Coborarea in Bais, atunci o sa fie macel, mai ceva ca in Infernul lui Dante !! Ha ha ha 🙂 Numai dublu vaxinatii in cap ai lui Matu ajung in Paradisul din Iad, restul mai trebuie sa astepte pe peronul din stanga 🙂

  6. În SUA se scot PCRurile din decembrie ca nefiind de nici o treabă după cum aspus-o Kary Mullis inventatorul procedeului de laborator.
    Dacă PCRu nu e test amintiți-vă de testele rapide ce dădeau pozitiv la te miri ce (experimente filmate).
    Atunci pe ce se bizuie cînd vorbesc de infectați?

  7. Dacă nici un virus SARS-COV-2 nu a fost vreodată izolat și caracterizat, documente oficiale CDC, înregistrarea epidemiologului șef chinez din interviul la o tv americană („because they didn”t have the isolate”) atunci cum vorbesc de o boală nouă sau de mutații?

  8. fara bani, fara medicamente, cu doctori care fie fug, fie se dau loviti si refuza sa trateze cazurile de covid ce dracu va mai ramane decat autoizolarea, disperatilor!

  9. ROMANIA PRIMA INGENUNCHERE DIN 22,12.89 !!,cand niste tradatori au pus mana pe putere!.
    A 2 A INGENUNCHERE ITRAREA IN NATO CAND ARMATA A FOST DECIMATA PE BAZA UNOR PROMISIUNI DESARTE !.
    A 3 A INGENUNCHERE PRIVATIZARILE MAFIOTE -VANZAREA PE PARANDARATURI A AVERII TARII !.
    A 4 A ACAPARAREA SISTEMULUI BANCAR DE CATRE STRAINI 88 % CAPITAL STRAIN MULGE ORCE MISCA IN ROMANIA -SUVERANITATEA ABANDONATA !.
    A 5 A INGENUNCHERE ADERAREA LA UE -GAURA NEAGRA PE BAZA DE CUMPARARE DE VOTURI /VEZI PETROM ,VEZI RESURSELE MINERALE ,VEZI C S GALATI,VEZI BCR
    etc ,”CEDAREA RESURSELOR DIN M NEAGRA!.
    A 6 A INGENUNCHERE STATUL PARALEL -MAFIOT !

    A 7 A INGENUNCHERE PROSTOCRATIA -ACAPARAREA PUTERII DE CATRE GASTILE MAFIOTE INCULTE ,IRESPONSABILE ,INCAPABILE ,CRIMINALE !.
    A 8 A INGENUNCHERE IMPRUMUTURILE LA FMI -AZI ROMANIA ESTE GUVERNATA DE AFARA CA ORCE COLONIE !.
    A 9 A INGENUNCHERE SA TE IMPRUMUTI LA FMI SA CUMPERI FIARE VECHI DE LA SAMSARII AMERICANI !.
    A 10 A INGENUNCHERE SA SCOTI ABONAMENT LA VACCINURILE ANTICOVID ,SA STAI LA MULS LA RAND LA BIG FARMA.

  10. Toate aceste lucruri nu sunt decat jocuri politice, ce spune MERKELfacea MIELUL DE IOHANIS, ce spune Uniunea Europeana face Tara noastra sa scoata si mai mult saracia in fata. PRESEDINTELE si slugile lui jos cu ei au RUINAT ECONOMIA DE DRAGUL UNIUNI EUROPENE, AU ASISTAT LA MOARTEA CELOR BOLNAVI FARA SA LE PESE DE TARA. NU SUNTETI DECAT NISTE TRADATORI DE NEAM SI TARA PENTRU BANI

  11. UN glont in cap descreieratule ! …in pamint cu hoitul musulman ! …un glont in cap futu-ti mortii ma-tii in gura de arab imputit !

  12. pusca si glontul !….glontul scapa poporul roman de acest criminal ….iti pute carne arabuleeeeeeeeeeeeeeeeeeeee! glontul in creier !

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger