Cauta

Ridicarea restricțiilor, amânată până în aprilie

Restricțiile, până la sfârșitul lunii aprilie

Reprezentanții Guvernului au amânat ridicarea restricțiilor pentru luna aprilie, justificând decizia prin numărul ridicat de pacienți de la ATI. În bătaie de joc, autoritățile au aruncat o firimitură populației, anunțând că este posibil să le dea voie vaccinaților să își petreacă timpul liber în restaurante și după ora 22.00. În rest, lockdown-ul nevaccinaților rămâne în vigoare, cu interdicția pentru aceștia de a intra în instituții publice și cam peste tot.

Deși numărul de cazuri Covid este în continuă scădere, la fel și numărul internărilor în spitale, Guvernul este decis să nu anuleze restricțiile. Motivația ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, a fost aceea că ar fi încă un număr ridicat de pacienți la ATI, care însă nu se justifică raportat la numărul relativ mic de internări.

Potrivit medicilor din spitale, cei mai mulți dintre pacienții de la ATI suferă de alte boli care s-au agravat și doar tangențial au fost depistați pozitiv la Covid. Având în vedere că, potrivit autorităților, varianta Omicron acoperă cam 90% din cazuri, este clar că simptomele Covid ale celor din ATI sunt ușoare sau inexistente, astfel că nu are nicio logică să condiționeze ridicarea restricțiilor de numărul de bolnavi de pe secțiile de terapie intensivă.

„Cred că peste încă o săptămână o sa intrăm în faza de descreştere, va urma o săptămână de scădere constantă o săptămână şi, cam la două săptămâni de la acest debut de scădere a cazurilor, va începe şi scăderea cazurilor la ATI, cu precizarea că este posibilă o presiune mai mare pe spitale în oraşele cu incidenţă mare. În concluzie, cam într-o lună vom intra şi noi în scenariile pe care le vedem acum în alte ţări”, a declarat Alexandru Rafila. Ceea ce înseamnă că o scădere a numărului de cazuri la ATI va apărea abia peste o lună, când, probabil, se va lua în discuție o viitoare ridicare a restricțiilor. În prezent, în România sunt înregistrați circa 224.000 infectați cu Covid, din care doar 10.000 sunt internați în spital. Dintre acești 10.000, 1.156 sunt în secțiile ATI.

Până la Paște

Ministrul Sănătății a anunțat că sfârșitul restricțiilor ar putea veni până în ziua de Paște, ceea ce înseamnă că acestea vor fi menținute până spre sfârșitul lunii aprilie.

„S-ar putea să renunţăm mai devreme la restricţiile referitoare la închiderea restaurantelor şi a magazinelor la ora 22.00. Sincer vă spun, măsura de închidere a diverselor tipuri de activităţi a fost legată de o grijă ca o activitate prelungită face ca interacțiunile umane să fie şi ele prelungite şi corelate cu creșterea transmiterii. Măsura nu a fost românească, ci peste tot există această restricţie cu limitarea orelor. Într-o lună se va discuta de ridicarea majorităţii restricţiilor în România. Nu-mi place să fac astfel de predicții, dar cred că până la sărbătorile de Paște vom avea o viață aproximativ normală, ca să spun aşa, poate cu anumite recomandări legate de utilizarea măștii în interior, în spaţiile aglomerate mai ales”, a precizat Alexandru Rafila.

Masca mai rămâne 3 săptămâni

Decizia Curții Constituționale referitoare la masca în aer liber nu schimbă mare lucru. Până la publicarea acesteia în Monitorul Oficial, românii vor fi amendați în continuare dacă vor fi prinși fără mască în spații deschise. Guvernul a anunțat că va renunța la impunerea acestei obligativități peste trei săptămâni, adică exact când CCR va trimite decizia la Monitorul Oficial. Avocații spun însă că orice cetățean care va fi amendat în această perioadă va putea ataca în instanță procesul verbal de contravenție și va avea câștig de cauză. Problema însă este că acțiunea în instanță îi va costa circa 1.100 de lei, iar recuperarea acestor bani este incertă, având în vedere cât de rău platnic este statul.

A apărut Național – Italia, ziarul românilor din Italia. Se găsește la chioșcurile de ziare, în aeroporturi și în curând în magazinele românești din Peninsulă.

Accesați www.nationalro.it sau https://www.facebook.com/nationalitalia și veți fi la curent cu toate informațiile de ultimă oră despre comunitatea românească din Italia

Ultimele stiri

  • Nicolae Ciucă îşi lansează cartea: Sunt gândurile mele despre ce a însemnat tranziția de la om de armată la om politic
  • Incident șocant la Parchetul Vaslui: o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă
  • Ce acte trebuie să duci statului dacă vrei o pensie mai mare. Veste de la Simona Bucura-Oprescu
  • Ai grijă unde bei berea la mare! Poţi primi o amendă de 1.500 euro
  • Miron Cozma, audiat la PG: „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu. Nu a existat Mineriadă”
  • Ayatollahul Iranului amenință: „Dacă avem și cea mai mică dovadă, vom reacționa dincolo de orice imaginație!” (VIDEO)
  • Cât te costă o noapte de cazare la mare cu „Litoralul pentru toţi”. Programul, în perioada 31 mai – 20 iunie
  • Prețuri de lux la restaurantele din București. Cât costă să iei masa în oraș. De banii ăștia, faci un city-break la Milano!
  • Cu „dedicaţie” de la Guvern, pentru şoferi: benzina şi motorina se scumpesc, de la 1 iulie 2024! Cât cresc accizele
  • Descoperire misterioasă la Giza. Ce ascund piramidele egiptene
  • Exit mobile version