Cauta

Război între medici: Rafila i-a dat replica Monicăi Pop, în scandalul efectelor adverse ale vaccinului anti-COVID

Alexandru Rafila

Război între medici: Rafila i-a dat replica Monicăi Pop, în scandalul efectelor adverse ale vaccinului anti-COVID

Alexandru Rafila este gata să garanteze pentru eficacitatea vaccinului anti-COVID, după ce dr. Monica Pop s-a arătat reticentă în privinţa folosirii acestuia, din cauza eventualelor efecte adverse.

Specialistul care, recent, a intrat în PSD a atras atenţia că România poate rămâne, din multe puncte de vedere, în urma celorlalta state europene, dacă populaţia refuză vaccinul.

Eu nu vreau să ajungem în situaţia în care ţările din Uniunea Europeană vor începe să funcţioneze cvasi-normal, iar România va continua ani de zile, datorită unor aşa-zise zvonuri sau unor aşa-zise opinii ale unor persoane publice care descurajează lumea să se vaccineze„, a spus Rafila.

Rafila spune că vaccinul a fost laborios elaborat

Deci nu se poate pune problema că aceste vaccinuri pot să producă nişte efecte adverse care să pună în pericol sănătatea populaţiei. În ceea ce priveşte unii colegi de-ai mei, cu toată stima pentru activitatea lor, haideţi să vorbim fiecare despre domeniul lui de activitate! Eu, de exemplu, dacă mă întrebaţi care este strategia terapeutică în glaucom sau în cataractă, răspunsul meu este «nu ştiu».

Şi atunci, pentru că nici eu nu ştiu care este strategia terapeutică, cred că ar trebui fiecare să ne referim la ceea ce cunoaştem, iar dacă avem opinii personale, să le păstrăm pentru noi şi să nu devenim nişte influenceri ai opiniei publice, în condiţiile în care de aceste vaccinuri şi de succesul campaniei de vaccinare depinde foarte mult reluarea funcţionării acestei ţări.

Eu nu vreau să ajungem în situaţia în care ţările din Uniunea Europeană vor începe să funcţioneze cvasi-normal, iar România va continua ani de zile, datorită unor aşa-zise zvonuri sau unor aşa-zise opinii ale unor persoane publice care descurajează lumea să se vaccineze.

Să fim serioşi, să fim responsabili, or lucrul ăsta câteodată lipseşte, şi afirmaţii care nu sunt bazate pe nimic, pe nimic, nu există niciun fel de literatură de specialitate, studii, absolut nimic care să certifice o astfel de opinie cum este cea legată de leucemie, mi se pare că sunt nu numai exagerate, ci sunt periculoase„, a afirmat Alexandru Rafila.

Vaccinul nu are culoare politică

Este profund greşită asumarea politică a acestei chestiuni. Oamenii din România trebuie să se vaccineze indiferent de apartenenţa sau de simpatiile politice, iar debutul campaniei de vaccinare, care trebuie să înceapă, bineînţeles, cu informarea, trebuie să evite gafe cum au fost cele legate de solicitarea listelor cu persoane care doresc să se vaccineze în condiţiile în care nu avem informaţii despre vreun vaccin care să fi fost încă autorizat.

Nu vaccinarea în sine este importantă, ci succesul unei astfel de campanii care ne readuce, într-un interval de 9-12 luni, la o viaţă normală”, a mai zis Rafila.

Monica Pop a spus că nu se va vaccina

Vaccinul are efectele secundare pe termen scurt, dar alea pe termen lung unde sunt? Că vă mai spun încă o dată, peste 3 ani face leucemie unul care face vaccinul. Și fac toți…Domnule Gâdea, de unde știți ce se întâmplă peste un an? Faceți copilului dumneavoastră vaccinul ăsta? Pericolul e foarte mare! Nimeni nu poate niciodată să spună că acest vaccin este sigur. Poate peste 10 ani. Bine, hai, cinci ani!

Vă dați seama că nu mă voi vaccina. Categoric nu și nici nu voi dai vreun sfat cuiva să se vaccineze atâta timp cât acest vaccin e făcut în trei luni!„, a declarat Monica Pop la Antena 3.

Ultimele stiri

  • Paradoxul producătorilor auto: modele vechi în tandem cu cele noi
  • WW3 la superofertă: piesa de teatru în Orientul Mijlociu, factura în România!
  • Înarmarea Ucrainei și a Republicii Moldova, prioritate zero pentru Guvernul Bolojan
  • Se confirmă. Sprijinul financiar pentru prețurile la energie, concentrat pe cetățenii cu ajutoare sociale
  • Israelul și Iranul amăgesc piețele bursiere. Petrolul scade, acțiunile globale cresc
  • Lovitură sub centură pentru Becali: Steaua, adusă în Liga 1!
  • De ce băncile centrale se îndreaptă către aur, euro și yuan
  • Avem guvern. Ce urmează?
  • Toate mall-urile din România, obligate de ANPC să facă de urgenţă deratizare şi dezinsecţie. Care e motivul
  • Restricții și mai dure la vânzarea antibioticelor. Practic, nimeni nu va mai beneficia de doza de urgență
  • Exit mobile version