Cauta

Rafila, subliniere importantă în chestiunea vaccinării: ”Oamenii trebuie convinşi, nu trebuie…” 

În contextul în care în ultima perioadă s-a tot vorbit despre faptul că a scăzut intenția de vaccinare în România, dar și că ar putea apărea unele restricții în cazul persoanelor nevaccinate împotriva COVID-19, Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, dar și parlamentar social-democrat, a făcut unele precizări.

E vorba, așadar, despre un subiect de interes pentru opinia publică, mai ales că s-a vorbit despre eventualitatea că ar putea apărea discriminări în cazul persoanelor nevaccinate antiCovid. Profesorul Rafila a vorbit nu doar despre vaccinare, ci și despre testare.

”Important este ca atunci când intri într-un spaţiu închis, riscul de transmitere al bolii să fie diminuat la maximum. Lucrul acesta se poate obţine în două feluri. Fie prin vaccinare, fie prin testare. Diferenţa trebuie să fie legată doar de durata valabilităţii unui astfel de certificat verde, dacă vreţi. Este deja bine cunoscută această durată de 72 de ore pentru un test PCR, 24 de ore pentru test antigenic şi o durată mai mare pentru o persoană care a fost vaccinată sau care a trecut prin boală.

Toate aceste eventualităţi trebuie luate în considerare, ele practic sunt şi reglementate sau recomandate de Comisia Europeană şi atunci cred că aplicarea în mod unitar la nivelul tuturor ţărilor europene a aceluiaşi set de măsuri, cred că este binevenită şi nu ar mai crea niciun fel de tensiuni sau discriminări între cetăţeni”, a declarat Alexandru Rafila pentru news.ro.

Profesorul Rafila a adus în discuție un aspect important, în toată această chestiune a disponibilității oamenilor către vaccinare. ”Una este să convingi omul că e bine să se vaccineze şi altceva este să produci discriminări sau lucruri de genul acesta care până la urmă cred că nu fac bine şi chiar pot să scadă, dacă vreţi, nu neapărat încrederea, dar disponibilitatea pentru vaccinare, pentru că oamenii trebuie convinşi, nu trebuie forţaţi. E o nuanţă asupra căreia trebuie să reflectăm”, a mai punctat Rafila.

Datele oficiale privind vaccinarea

După cum rezultă din cele mai recente date oficiale anunțate de autorități, pe 26 iulie, cu privire la numărul persoanelor vaccinate împotriva COVID-19, totalul celor vaccinați este de 4.951.218, în ultimele 24 de ore fiind administrate 14.372 de doze.

Mai precis, potrivit datelor puse la dispoziția Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP-CNSCBT), prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor, situația din ziua de 26 iulie a.c., ora 17.00, este următoarea:

sursa foto vaccinare covidgovro

Vă amintim că în România campania de vaccinare împotriva COVID-19 a început în 27 decembrie 2020.

Ultimele stiri

  • Fost ministru al Apărării, după ce Nicușor Dan, „președintele abia ales”, a lipsit de la ceremoniile de Ziua Marinei: „Un gest urât față de…”
  • VIDEO. Incendiu puternic, cu degajări mari de fum, la un depozit din Iași. A fost emis mesaj RO-Alert
  • VIDEO. Bolojan, fluierat la Constanța, înaintea discursului de Ziua Marinei. „Să trecem de această perioadă dificilă”
  • VIDEO. Motivul pentru care Nicușor Dan nu participă la festivitățile de Ziua Marinei, de la Constanța. Ministru: „E într-o perioadă de concedii”
  • Adormirea Maicii Domnului, prăznuită de credincioșii ortodocși pe 15 august. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
  • UPDATE. Lumea întreagă, cu ochii pe întâlnirea Trump-Putin. Ce atitudine va adopta liderul de la Casa Albă la negocierile cu președintele rus?/Avionul lui Putin a aterizat în Alaska – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 15 august 2025 – Ai mult optimism și bună dispoziție astăzi
  • Alege ce citești
  • Trump și Putin împart lumea/România, piesa de decor pe care nimeni nu o vrea
  • Exit mobile version