AcasăCORONAVIRUSRaed Arafat spune că România stă bine la capitolul vaccinare: ”Sunt ţări...

Raed Arafat spune că România stă bine la capitolul vaccinare: ”Sunt ţări care sunt mult sub noi” – VIDEO

Campanie vaccinare. Raed Arafat: ”Sunt ţări care sunt mult sub noi” - VIDEO (sursa foto: Facebook)

În ajunul sosirii în România a celei de-a șasea tranșe de vaccin de la Pfizer BioNTech, respectiv a unui număr de 92.430 doze, secretarul de stat aflat la conducerea Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a analizat în termeni laudativi situația campaniei de vaccinare la nivel național, comparativ cu alte state europene.

”La acest moment singura frână care este să zicem este cantitatea vaccinului care se primeşte. Aici sunt aspectele de livrare pe care le ştiu colegii de la Comitetul de Vaccinare. Dacă ne comparăm cu alte ţări şi există site-uri neutre care ne compară, nu e o chestie băgată de România să spunem că ne lăudăm. Stăm mult mai bine decât majoritatea ţărilor europene”, a declarat Raed Arafat, duminică seară, la Antena3.

Arafat: Sunt ţări care sunt mult sub noi

Secretarul de stat a menționat că în România s-a ajuns să fie imunizate antiCovid în cadrul campaniei naționale peste 30.000 de persoane pe zi și că în opinia sa echipa responsabilă cu vaccinarea și-a făcut treaba. ”Noi am ajuns să avem deja 2% vaccinaţi. Dacă vedeţi harta Europei cu 2% vaccinaţi sunt încă două, trei ţări care au atins această cifră. Sunt ţări care sunt mult sub noi. Sunt ţări care sunt sub 1%, aşa că România totuşi este în rândul ţărilor care au fost mai active în acest sens. (…) A fost organizat, din punctul meu de vedere, destul de eficient ca să putem vaccina mai mulţi.

Am ajuns pe zi să vaccinăm peste 30.000 de oameni. Toate ţările au probleme. Orice problemă care poate fi corectată, sunt covins că colegii o vor corecta, dar nu e nimeni care să poată să spună: e perfect la mine totul. Ideea este ce realizăm şi rezultatul nostru în acest moment este un rezultat bun. Echipa de vaccinare şi-a făcut treaba, din punctul meu de vedere”, a declarat Raed Arafat, în exclusivitate la Antena 3.

Câți oameni au fost vaccinați deja în România

Cele mai recente date făcute publice de autorități, în speță de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, în privința evidenței vaccinărilor, corespunzătoare situației din ziua de 24 ianuarie a.c., ora 17.00, arată astfel:
1.Număr de doze administrate de vaccin împotriva COVID-19 Pfizer BioNTech (în ultimele 24 de ore): 27.400, la un număr de 27.400 persoane din care:

– 27.123 persoane vaccinate cu 1 doză;

– 277 persoane vaccinate cu 2 doze.

2. Număr total de doze administrate de vaccin împotriva COVID-19 Pfizer BioNTech (începând cu data de 27 decembrie 2020): 446.285, la un număr de 433.129 persoane din care:

– 419.973 persoane vaccinate cu 1 doză;

– 13.156 persoane vaccinate cu 2 doze.

121 afisari

1 COMENTARIU

  1. @Arafat zice că a găsit explicația faptului pentru care „nu ninge în deșert”, deși noaptea e frig, însă , „Orice problemă care poate fi corectată, sunt covins că colegii o vor corecta, dar nu e nimeni care să poată să spună: e perfect la mine totul” , ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger