Teama de efectele secundare pe termen lung ale vaccinurilor anti-Covid existente acum pe piață este justificată, susține vicepreședintele Academiei de Științe Medicale, prof. dr. Virgil Păunescu. Acesta crede, totuși, că cel puțin persoanele vulnerabile ar trebui să se vaccineze. Pe de altă parte, prof. dr. Virgil Păunescu consideră că principalii vinovați de zădărnicire a combaterii bolii sunt cei care s-au ocupat de această pandemie.
Persoanele vârstnice și cele cu comorbidități ar trebui să se vaccineze, pentru că în acest moment nu există ceva mai bun, ne spune prof. dr. Virgil Păunescu, vicepreședintele Academiei de Științe Medicale. Acesta admite însă faptul că nu se știe ce efecte adverse pe termen lung au serurile anti-Covid. ”Cel puțin persoanele vulnerabile ar trebui vaccinate, pentru că vaccinul are bubele pe care le are, că îl faci din 6 în 6 luni, ca și spălatul pe dinți, mâine-poimâine, dar nu avem altceva mai bun la ora actuală. Este adevărat că nu știm ce va fi pe termen lung, ce efecte vor avea vaccinurile, că a trecut mai puțin de un an de zile. Teama oamenilor de efectele pe termen lung este cam justificată. Pe de altă parte, nu pot să spun <<stați și muriți cu zile și nu vă vaccinați>>, în special populației vulnerabile, că asta este problema. Povestea asta cu copiii este iarăși din zona exagerărilor, mai ales cei pe care vor ăștia să-i vaccineze acum, de 6-12 ani, nou-născuți, gravide, neconcepuți, te miri ce. Pentru 10-20 de copii la Terapie Intensivă, dar fără niciun deces, ar trebui să fii un pic mai precaut”, ne-a declarat prof.dr. Virgil Păunescu. Acesta s-a arătat indignat de decizia Guvernului de a-i scoate pe cei testați din certificatul verde, în condițiile în care vaccinații transmit virusul, iar testații negativi sunt, totuși, cei mai siguri. ”Măsura a fost luată, evident, ca să-i oblige pe oameni să se vaccineze. Dar aceste șmecherii într-o problemă atât de serioasă nu fac decât să decredibilizeze campania. Principalii vinovați de zădărnicire a combaterii bolii sunt cei care s-au ocupat de această pandemie. Ei au făcut tot ce le-a trecut prin cap și rezultatul a fost că populația nu s-a vaccinat”, ne-a precizat prof. dr. Virgil Păunescu, vicepreședintele Academiei de Științe Medicale.
Lupta dintre producătorii de vaccinuri induce neîncredere
Deși nu avem, în prezent, decât vaccinurile existente pe piață, asistăm și la o luptă comercială între firme, așa cum s-a întâmplat cu AstraZeneca, iar acum începe și cu Johnson&Johnson, iar chestiunea asta nu face decât să pună paie pe foc la neîncrederea oamenilor în vaccinuri, ne mai spune prof. dr. Virgil Păunescu. ”Firmele își fac rău între ele acuzându-se de tot felul de lucruri. Și atunci cum să mai crezi într-un guvern care ți-a spus că ai Johnson&Johnson la dispoziție, după care vine competiția și îți arată că mor ăia și ce efect nenorocit are. Din informația pe care o am eu, deși nu o am la prima mână, România, deși are zeci de mii de efecte secundare, nu le-a raportat la instituțiile europene și nici la OMS, ca urmare, unele vaccinuri figurează cu mai puține efecte secundare decât altele, pe un mecanism de cenzură națională”, afirmă prof. dr. Virgil Păunescu.
Bani aruncați pe Remdesivir
Vicepreședintele Academiei de Științe Medicale mai consideră că achiziția unui medicament ineficient în Covid a fost o risipă costisitoare pentru buget. ”În loc să luăm Remdesivir, pe care nici OMS nu-l mai recunoaște, că am luat de 50 milioane de euro, ce le-a mai rămas la ăia prin depozite, puteam lua anticorpii monoclonali. Îl testai și, dacă îl depistai pozitiv, îi dădeai anticorpi monoclonali și era ca și cum ar fi trecut prin boală în mod natural. Anticorpii monoclonali contribuie și la vaccinare pentru că virusul e acolo și, blocat de anticorpi, nu-ți face rău, iar organismul se imunizează”, mai arată prof. dr. Virgil Păunescu, vicepreședintele Academiei de Științe Medicale.