Fostul președinte al Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Vasile Astărăstoae, a dat de pământ cu guvernanții, arătând că scandalul achiziției de vaccinuri a scos la iveală minciunile oficiale propăvăduite de aceștia. Astfel, prof. dr. Astărăstoae atrage atenția că, în documentele de achiziții, se arată clar că producătorii nu cunosc efectele pe termen mediu și lung ale vaccinului și nici nu își asumă vreo responsabilitate.
Cei aflați la conducerea guvernelor și a țării, precum și toate personajele implicate în campania de propovăduire a vaccinării Covid au mințit, în mod, grosolan, populația, dat fiind că s-a dovedit că afirmația potrivit căreia produsul vaccinal este „sigur și eficient” nu a avut nici un suport științific.
Fostul președinte al Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Vasile Astărăstoae, semnalează că, în documentele de achiziții, producătorul/vânzătorul specifică fără echivoc că pentru aceste produse nu se cunosc efectele pe termen mediu și lung și că producătorul nu-și asumă responsabilitatea pentru reacțiile postvaccinale sau pentru eficiența acestora.
”Altfel spus, autoritățile cunoșteau din momentul semnării contractului riscurile vaccinării și incertitudinile ce planau asupra acestei acțiuni. Cu toate acestea, au preferat să ascundă populației informații esențiale și să combată cu violență orice suspiciune cu privire la siguranța și eficiența vaccinurilor. Cu alte cuvinte, populația a fost mințită în mod deliberat, iar consimțământul informat la vaccinare a fost viciat prin dol.
Potrivit Codului civil, consimțământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părți ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie”, a scris, pe blogul său, prof. dr. Vasile Astărăstoae.
Colegiul Medicilor, sluga umilă a autorităților
Deși supravegherea respectării eticii medicale este, prin lege, de competența unui organism profesional autonom – Colegiul Medicilor din România (CMR), în pandemie, Colegiul a fost o simplă anexă a Ministerului Sănătății, o slugă umilă a celor care au gestionat această epidemie, susține prof. dr. Vasile Astărăstoae.
”În loc să stimuleze dezbaterea științifică, să apere independența profesională a medicilor și să se preocupe de respectarea conținutului etic al consimțământului, CMR a preferat să se transforme într-un organ represiv, care a cenzurat și pedepsit orice abatere de la narativul oficial”, a scris prof. dr. Vasile Astărăstoae. Acesta mai arată că lipsa de eficiență a acestor vaccinuri a fost evidentă: vaccinații s-au infectat, s-au îmbolnăvit și au transmis virusul mai departe la fel ca cei nevaccinați.
Totodată, profeții „apocalipsei Covid”, care au propagat sintagma „sigur și eficient”, știind de la început că nu există nicio probă care să confirme acest fapt, au încălcat mai multe acte normative, cum ar fi Convenția de la Oviedo, un instrument juridic obligatoriu transnațional în domeniul drepturilor omului din punct de vedere medical (art. 5), Carta Europeană a Drepturilor Pacienților (art 3 și 4), Constituția României (art.22), Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 (art. 4-12), Legea nr. 95/2006 (art. 649 şi urm.) etc, aceste încălcări fiind în măsură să atragă răspunderea penală și civilă a celor în cauză.
Manipulări cu cifre false
Potrivit fostului președinte al Colegiului Medicilor din România, țara noastră a avut un procent mai mic de vaccinați pentru că a trecut printr-o perioadă lungă de dictatură comunistă, iar populația a avut o „imunitate naturală” la propagandă. Datele oficiale din 13 state arată că rata de vaccinare nu a influențat mortalitatea cumulată prin Covid-19.
România are deci o mortalitate cumulată similară cu cea din Gibraltar, Anglia, Statele Unite și Italia (țări puternic vaccinate) și mai mică decât în Ungaria, Croația, Slovenia, Cehia, Letonia, Slovacia, Grecia, Lituania, țări cu un procent de vaccinare cu 20-30% mai mare decât țara noastră. ”Interesant este că, dacă suprapunem cele două grafice, observăm că, de regulă, campaniile de vaccinare se însoțesc cu o creștere a mortalității prin Covid-19, ceea ce ridică din nou semene de întrebare cu privire la eficiența și siguranța vaccinului”, mai notează prof. dr. Vasile Astărăstoae.