AcasăCORONAVIRUSPrimul șef de stat care o spune: „Covid-19 este o boală politizată”

Primul șef de stat care o spune: „Covid-19 este o boală politizată”

Primul șef de stat care o spune: „Covid-19 este o boală politizată”

Președintele brazilian Jair Bolsonaro a minimizat creșterea vertiginoasă a cazurilor de Covid-19 odată cu venirea variantei Omicron, despre care experții spun că ar putea supraîncărca din nou spitalele în curând.

„Omicron nu a ucis pe nimeni. Persoana care a murit la Goiás avea deja probleme foarte grave, mai ales la plămâni”, a declarat șeful statului într-un interviu pentru Gazeta Brasil.

Omicron, deja majoritară în Brazilia

Acest pacient din statul Goiás (centrul-vest) a fost primul deces confirmat în Brazilia din cauza variantei Omicron, conform autorităților municipale din Aparecida de Goiânia. Potrivit experților, Omicron a devenit deja majoritară în Brazilia.

„Omicron s-a răspândit deja în întreaga lume, iar cei care știu despre ce vorbesc spun că este foarte contagios, dar cu letalitate foarte scăzută”, a adăugat el. „Unii chiar spun că ar fi un virus vaccinal. Unii savanți serioși, nelegați de industria farmaceutică, spun că Omicron este binevenit și că poate fi semnul sfârșitului pandemiei”, a insistat președintele de extremă dreapta.

Această ipoteză câștigă în prezent teren în rândul guvernelor și oamenilor de știință din alte țări. Întrebat de un jurnalist brazilian la Geneva despre aceste declarații, Mike Ryan, responsabil pentru situații de urgență la OMS, a spus că „nici un virus care ucide nu este binevenit, mai ales dacă moartea și suferința pot fi prevenite”. „Nu pentru că virusul este mai puțin sever (cu varianta Omicron) înseamnă că boala este ușoară”, a adăugat el.

Potrivit celui mai recent raport oficial al Ministerului Sănătății, publicat marți seara, Brazilia a înregistrat 70.765 de cazuri noi de Covid-19 în 24 de ore, de opt ori mai mult decât acum două săptămâni (8430).

„Economia noastră nu ar suporta continuarea izolării”

Media mobilă a ultimelor șapte zile este de 43.660 de contaminări zilnice, situație nemaiîntâlnită de la sfârșitul lunii iulie, scrie AFP. În statul Rio de Janeiro (sud-est), de exemplu, numărul cazurilor zilnice a crescut cu 1.500% în 15 zile. În ciuda acestui fapt, președintele Bolsonaro rămâne ferm opus oricărei măsuri restrictive.

„Economia noastră nu ar suporta continuarea izolării. Brazilia ar intra în faliment”, a spus el. Bolsonaro a apărat din nou teza controversată a „imunității colective” care ar fi conferită de contaminarea în masă. „Imunitatea colectivă este o realitate. O persoană imunizată cu virusul are mult mai mulți anticorpi decât o persoană care este vaccinate (…) Eu, de exemplu, nu sunt vaccinat și mă descurc foarte bine”, a lansat el, la un an și jumătate după ce fusese contaminat.

Pentru Bolsonaro, Covid-19 este o „boală politizată”: „Sunt poate singurul șef de stat din lume care a avut curajul să-și spună opinia”. De la începutul pandemiei, președintele brazilian a respins, în special, izolarea, purtarea măștilor și vaccinarea.

În octombrie, o comisie de anchetă a Senatului a recomandat ca Bolsonaro să fie acuzat pentru nouă crime, inclusiv „crime împotriva umanității”, pentru „expunerea deliberată a brazilienilor la contaminări în masă”, în condițiile în care peste 620.000 de persoane au murit din cauza coronavirusului în această țară.

 

author avatar
Tudor Borcea