Cauta

Previziune deloc liniștitoare. Profesorul Streinu-Cercel: ”Pandemia nu se termină cu valul 4” – VIDEO

Profesorul Streinu-Cercel: ”Pandemia nu se termină cu valul 4” - VIDEO (sursa foto: Facebook/PSD)

În condițiile în care în ultima perioadă se discută frecvent în România despre valul 4 al pandemiei de COVID-19, dar și despre vaccinarea împotriva COVID-19, profesorul Adrian Streinu-Cercel –  parlamentar PSD și, totodată, fost manager al Institutului de Boli Infecțioase ”Matei Balș” din Capitală – a făcut unele declarații pe tema acestui val, al patrulea. Val care, susține profesorul, nu ar fi și ultimul al pandemiei.

În primă fază, Streinu-Cercel a adus în discuție situația de la Terapie Intensivă (ATI).

”Nu este problema dacă vine sau nu al patrulea val, pentru că al patrulea val este în momentul de față în fața noastră. Faptul că în Terapie Intensivă au început să se adune pacienții, denotă clar acest lucru. Practic, pacienții care sunt în Terapie Intensivă reprezintă acel procent de 5% de cazuri severe și dacă facem calculul înapoi, o să vedeți câte cazuri sunt în realitate, în spatele acestui procent de 5%, deci a numărului de pacienți care sunt în Terapia Intensivă”, a declarat medicul, duminică seară, într-o intervenție la Antena3.

Ce spune Streinu-Cercel că urmează

Totodată, profesorul a făcut referire și la personalul care lucrează la ATI, dar și o previziune cu privire la ceea ce ar urma, după un val patru.

”Terapiile Intensive încet, încet încep să fie aglomerate și din păcate, noi funcționăm exact cu același personal pe care l-am avut și în urmă cu 8 luni, și în urmă cu un an, și în urmă cu un an și 8 luni.

Practic, aici trebuia să facem o mică dezvoltare, în sensul să dăm posibilitatea unor specialități colaterale să își facă o dezvoltare pe Terapie Intensivă, în așa fel încât să putem face față următoarelor valuri, pentru că noi vorbim acum de valul 4, dar trebuie să fim cât se poate de conștienți că pandemia nu se termină cu valul 4 și urmează încă cel puțin încă două valuri de aici încolo, categoric, cu alte variante”, a declarat Streinu-Cercel.

În acest context, medicul aflat în fruntea Comisiei de Sănătate de la Senat a adus în discuție vaccinarea antiCOVID. ”Atâta timp cât lumea nu înţelege să se vaccineze în aşa fel încât să pună stop propagării acestui virus, virusul pe măsură ce trece de la o persoană la alta, el va căpăta noi valenţe şi va face noi mutaţii, iar alte noi mutaţii vor face apanajul altor valuri. Deci totul depinde de noi”, a mai afirmat Adrian Streinu-Cercel.

Cele mai recente date de la GCS

În cadrul raportării oficiale venite de la Grupul de Comunicare Strategică duminică, 22 august, s-au anunțat peste 500 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).

”Până astăzi, 22 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.090.925 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.051.987 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 517 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, conform GCS.

Din raportarea anunțată pe 22 august reieșea faptul că din totalul celor 1.267 de persoane internate cu COVID-19 în unitățile sanitare de profil, 190 erau internate la ATI.

YouTube video player

Ultimele stiri

  • Vrea Emmanuel Macron să preia controlul Uniunii Europene ?
  • Ucraina poate să facă mai mult cu mai puțin. O strategie pentru a supraviețui Rusiei
  • Cum a ajuns lumea să aibă datorii de 315 trilioane de dolari
  • Biden strică tranziția ecologică pentru a ține în frâu China?
  • Sondaj Sociopol: Firea îi suflă în ceafă lui Nicușor Dan
  • Dan Tocaci, periculosul Dan Tocaci
  • Dani Mocanu dezvăluie cum a făcut 600.000 de dolari pe TikTok!/„Așa mi-a spus doamna de la ANAF”
  • Noi amănunte în cazul morții Raisei, copila de 2 ani din Dolj. Cine e principalul suspect/Ce povestește bunica fetiței – VIDEO
  • AUR, Smirnă și Tămâie. Magia prin care libanezul Murad se vrea împărat la Mangalia, să-și bage calul troian în Primărie
  • Firea ajunge la 4 procente în spatele lui Nicușor Dan, iar Piedone coboară pe locul 4 și s-ar putea retrage din cursă
  • Exit mobile version