AcasăCORONAVIRUSPreședintele CMR amenință degeaba. Medicii care condamnă vaccinul Covid nu pot fi...

Președintele CMR amenință degeaba. Medicii care condamnă vaccinul Covid nu pot fi sancționați

Dr. Gheorghe Borcean: ”Am avut câteva dosare, în care am încercat să-i sancționăm și să-i restricționăm”

Conferința “Medicină bazată pe dovezi sau dictatură cu pretext medical”, desfășurată săptămâna trecută la Parlament, a suscitat reacții dure din partea Colegiului Medicilor din România, al cărui președinte i-a amenințat pe doctorii participanți cu suspendarea dreptului de a-și exercita profesia. În realitate, acest lucru nu se poate face, având în vedere că anul trecut Parlamentul a respins amendamentul Colegiului, care cerea pedepsirea celor care ies din rând.

”Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor din România a susţinut şi a demarat modificări legislative – propuneri de texte de lege pe care le-am înaintat Parlamentului României – care să permită sancţionarea oricărui medic prin suspendarea exercitării profesiei, dacă medicul prezintă în spaţiul public teorii care nu sunt validate ştiinţific, iar prin informaţiile transmise poate duce în eroare populaţia în privinţa stării de sănătate şi poate periclita sănătatea publică”, a transmis prof. dr. Daniel Coriu, preşedintele Colegiul Medicilor din România (CMR). Amenințarea lui Coriu nu are însă nicio valoare pentru că amendamentul prin care s-a încercat punerea pumnului în gură medicilor care îndrăzneau să aibă o altă opinie față de tratamentul Covid și despre vaccinarea Covid a fost respins de parlamentari.

”Acum un an Colegiul Medicilor din România a propus amendamentul la Legea 95/1996, la Consiliul Național, unde, după o dezbatere lungă, votul a fost majoritar, dar nu în unanimitate. Oricum legiuitorul nu a dorit chestia asta, așa că s-a respins amendamentul. Cei care au avut întrunirea la Palatul Parlamentului, niște antivacciniști, au elaborat o scrisoare deschisă către Daniel Coriu, în calitate de președinte al CMR, și omul a răspuns printr-o declarație de presă. Avem un articol în Codul Deontologic în care cei care proferează în spațiul public idei, terapii și păreri personale sunt sancționați. Acestea trebuie făcute doar în mediul academic”, ne-a declarat dr. Gheorghe Borcean, vicepreședintele Colegiului Medicilor din România.

Măsurile din pandemie au fost date de minister și DSU, nu de CMR

Timpul va spune ce a fost drept și ce nu a fost drept despre asta și vom vedea în următorii ani ce s-a întâmplat și cum a fost, consideră dr. Gheorghe Borcean. Acesta susține că, în mod normal, acești medici nu ar trebui să pună întrebări Colegiului Medicilor, ci ar trebui să pună Ministerului Sănătății, Departamentului pentru Situații de Urgență. ”Ei au gestionat la timpul acela și umblau cu izoletele și cu mascații. Nu Colegiul Medicilor a făcut asta. Colegiul Medicilor, atunci când i s-a spus și i s-a pus la dispoziție, a vaccinat și a promovat vaccinarea, Colegiul Medicilor a subscris la protocoalele terapeutice care au fost făcute de niște specialiști. Gândiți-vă, la momentul când a debutat pandemia, lumea toată aștepta ca cineva să facă ceva, dacă nimeni nu făcea nimic era și mai grav. Măsurile cele mai clare au fost izolarea, masca și spălatul”, ne-a precizat vicepreședintele CMR, Gheorghe Borcean.

Cercetați pentru insulte, nu pentru opinii

Medicii pot vorbi, dar trebuie să aibă grijă ce vorbesc, ca să nu inducă în eroare cu opinii personale, care sunt nefondate științific deocamdată, arată dr. Gheorghe Borcean. ”Acești medici nu vorbesc despre cercetările lor, ei vorbesc despre cercetările altora. Poți să faci o chestie de-asta, dar spui pe ce ai cercetat tu și colectivul tău academic. Rolul medicului este de a da certitudine populației, de a da niște garanții. Dintre doctorii aceia, am avut câteva dosare, în care am încercat să-i sancționăm și să-i restricționăm. Vreo doi dintre ei au câștigat în instanță, iar noi ne-am prevalat de prevederile Codului nostru Deontologic, care spun că este interzis să faci declarații publice înainte de a le face în mediul academic și de a fi validate de societatea academică. Nu s-a cenzurat, pentru că nimeni nu a fost sancționat, deocamdată, pentru chestia asta. Sunt niște dosare pe rol pentru câțiva dintre doctorii foarte vocali, dar nu din cauza opiniei medicale, ci din cauza unor jigniri, insulte aduse la adresa restului corpului profesional, care ar fi niște idioți că se supun așa”, a mai afirmat dr. Gheorghe Borcean, vicepreședintele Colegiului Medicilor din România.

 

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
1.856 afisari

19 COMENTARII

  1. Criminalii in halate albe, eroii din linia intii, dinozaurii comunisti de la Umefistan. Cine stie citi oameni ati omorit, spagarilor!

    • Spun ca waxerii să mai bage niște doze. Dacă le-ar băga direct în tâmplă ar fi minunat. Am scăpa de tăpălăbarii care lăudau dozele, botnițele, restricțiile și acel nazi-pass!

      • Barbule, oare cum te uiti tu dimineatza n oglinda ?? Si ce fata de prost rau vezi tu !!!
        Scrii numa nenorociri, arunci cu venin la fiecare postare , ia zi mi , tu cand esti bolnav te duci la medic sau la baba safta , sa ti zica de deochi ??
        Ia scrie tu aici, ce ai facut tu pentru tarisoara asta a noastra, ca ai fost constructor , strungar, inginer sau mai stiu eu ce !!
        Ce usor este sa dam cu pietre !!
        Dar sa mi spui, ai ajutat vreodata vreun copil din casele de copii unde s niste conditii, groaznice ?? Ai luat vreun caine sau vreo pisica de pripas de pe strada ??
        Nu zice nimeni ca nu sunr spagari intre doctori , dar asa sunt intre toate categoriile sociale, profesori, ingineri, politisti sau militari..scz, militauri , cum le zici tu . Dar sa i bagam pe toti in aceeasi oala ?? Nu prea cred. Cum ar fi sa faca cineva la tine la serviciu o boacana, acolo la cacanari unde lucrezi tu si sa zica lumea : ba nenen cacanarii s toti bulangii !! Nu te ai simti prost ?? Zic si eu….

  2. Medicii care vin cu astfel de propuneri despre vaccin si vaccinare trebuie sa aiba specializare in domeniu bacteriologie/ virusologie sau pneumologie.Altfel, CMR incalca el insusi deontologia medicala si legislatia in domeniu.
    Stimatul domn dr.Coriu este hematolog iar DSU nu a comunicat.public care ar fi specialistii lor…

  3. Bai coriule, adica korea-nule de nord, dar o mare pw-u-la in gu-ra, intre altele, sigur nu vrei ? Ha ha ha 🙂 Chiar daca nu vrei, vezi ca tot ti-o iei !! Ha ha ha 🙂 Deja te cauta niste Detasamente de Soimi ai Patriei Socialist-Na-z-iste sa iti dea un mare c-a-p in gu-ra, sa iti vina odata si tie, ca de altfel la toti cat-eii lat-ra-tori la Luna ca si tine, ca altfel tot un mare pro-st ramai !! Ha ha ha 🙂 Multumim din inima Partidului, si Conducatorului, cu toti un viitor luminos vom avea, deci sa nu precupetim nici un efort, dr-aci tovarasi, in zamislirea Omului Nou !! Urale, ovatii, la Al 15-lea Congres !! Ha ha ha 🙂 Bai coriule, vezi ca mai sunt niste locuri libere pe stalpii de pe Magheru, alege acum, ca sa nu ajungi ca ultimul pro-st pe un stalp din Ferentari, ca o sa te faci de tot ka-k-atul acolo, toti tzi-ga-nocii de acolo o sa rada si cu kurkubeul de tine, bai pak-aliciule feza-ndat 🙂

  4. Primul pas ar trebui făcut împotriva acelora care au pus diagnostice false de covid pentru a-și încasa sporurile salariale destul de consistente.
    Fox news ,relatează faptul că în urma studiilor cercetatorii americani au ajuns la concluzia cā masca nu rezolvă transmiterea și că a fost o eroare oblgativitatea purtării acesteia.

  5. Sa raspunda asta de toti mortii care i a creeat pandemia prin minciuna vanduta ,pt lipsa de asist medicala si pt cei morti legati de paturi cu un furtun bagat pe gat.daca nu vrea adevarul nici acum el sa raspunda.

  6. Tara noastra e sortita unui destin crunt dar cand vad ca lumea ii ureaza de dulce micutului dictator parca ma simt mai bine

  7. Cat de ,,validate stiintific” sunt vaccinurile Covid ?! Efectele adverse camuflate chiar de cei care trebuiau sa dea semnalele de alarma, sunt cea mai buna dovada ca sunt chiar mai ticalosi decat producatorii. A fost si inca este, un experiment in masa. Efectul advers principal, afectarea profunda a sistemului imunitar, este abia la inceput. Conflictul din Ucraina, baloane pe cer, OZN-uri si alte ,,avioane” din capul liderilor marilor puteri au ca tinta tinerea in ,,priza” a prostimii !

  8. ,,Medicii să vorbească de cercetările lor, nu ale altora!”
    I-auzi brâul !
    Adică, toți vaccinopații care erau cu spume la gură și bani în conturi promovând crima în masă, o făceau urmare a ,,studiilor și cercetărilor” lor?
    Șleahtă de ticăloși, morți după bani cu orice preț, veți primi de la Dumnezeu, PREȚUL CORECT ! ! !

    • Má,Dinule,ma báiete,sa sti cá ai dreptate!
      Intepatii,latrá la luna,stiu ca au KAKAT-O,chiar si ei cu cerebelul lor minuscul de subnormali,dar colonia Romania le da dreptu’, la opinie cá doar tráim in DEMOCRATIE!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger