Cauta

Polițiștii nu mai vor să verifice carantinații: ”Nu e treaba noastră!”

În semn de protest, polițiștii vor refuza să-i mai verifice pe carantinați

Verificarea carantinaților nu intră in fișa postului, susțin sindicaliștii de la Europol, care au anunțat că polițiștii se vor abține de la desfășurarea unor astfel de activități. Conducerea sindicatului acuză MAI că a instituit moda dispozițiilor verbale, care nu au valoarea unor acte administrative și care încalcă legea. Abținerea de la controlul celor peste 100.000 de carantinați și izolați este, de fapt, o formă de protest pentru neaplicarea Legii salarizării din 2017.

Carantinații pot circula liniștiți în afara caselor, pentru că polițiștii sunt deciși să nu îi mai verifice, în semn de protest față de refuzul Guvernului de a aplica Legea 153/2017. Verificarea persoanelor carantinate și izolate nu intră în fișa postului, astfel că polițiștii nu vor putea fi sancționați disciplinar.

”Decizia este fundamentată inclusiv pe prevederile Legii de organizare și funcționare a Poliției Române. În plus, în Statutul polițistului se spune foarte clar că șefii ierarhici răspund pentru legalitatea dispozițiilor pe care le emit. Iar cei de la conducerea MAI au transmis în videoconferință ca, în regim de urgență, până joi, 23 decembrie, ora 10 dimineața, să se raporteze câte persoane carantinate sau izolate au fost verificate. Avem deci o dispoziție verbală, transmisă într-o videoconferință, o dispoziție care ar fi trebuit să îmbrace o formă scrisă pentru că este un act administrativ, iar în preambulul acesteia să existe trimiteri cu privire la normele legale în vigoare care susțin această solicitare”, ne-a declarat Dănuț Saltelechi, vicepreședintele Sindicatului Polițiștilor Europol. Polițiștii vor întocmi rapoarte prin care își vor anunța șefii că se abțin de la executarea unei atribuții pe care nu o au în fișa postului, întrucât este ilegală, susțin sindicaliștii de la Europol, care arată că abținerea de la executarea unei sarcini nelegale nu este un motiv pentru declanșarea cercetării disciplinare.

Străzile, lăsate de izbeliște

Polițiștii atrag atenția că străzile au fost lăsate de izbeliște și că nu mai fac față infracțiunilor cu violență și furturilor pentru că trebuie să alerge după oameni care nu poartă măști sau care nu au certificate verzi asupra lor. Din martie 2020 până în prezent, MAI nu a reușit să elaboreze o procedură, deși sindicaliștii din sistem au tot interpelat ministerul cu privire la verificarea carantinaților. În ce context vor verifica o persoană carantinată, cu ce drept, care este temeiul legal al acestei activități, de câte ori trebuie verificată o persoană carantinată în cele 14 zile, sub ce formă trebuie verificată, telefonic, din mașină, în fața imobilului, prin prezentarea la ușă, dacă persoana nu răspunde la telefon sau la ușă ce trebuie făcut mai departe, sunt întrebările adresate MAI, dar rămase fără răspuns. ”Este o beznă totală la Ministerul Afacerilor Interne și s-a adoptat moda dispozițiilor verbale, astfel încât să nu se emită un act administrativ care să angreneze o răspundere disciplinară, civilă și penală. Vorbim despre sosirea românilor din diaspora, care vin să-și petreacă sărbătorile acasă, și care se adaugă celor care erau deja carantinați, ceea ce înseamnă că numărul aproape s-a triplat, ajungând la peste 100.000 de carantinați și izolați. Iar pe teren, efectiv, suntem doar 40.000 de polițiști în toată țara”, ne-a spus vicepreședintele Sindicatului Europol, Dănuț Saltelechi.

O patrulă la 11 comune

Marți seară, în județul Giurgiu se afla o sigură patrulă la 11 comune, care avea ca sarcini asigurarea ordinii publice și intervenția la evenimentele semnalate prin 112 și care ar fi trebuit ca, în schimbul de noapte, să verifice 80 de persoane carantinate, potrivit conducerii Sindicatului Polițiștilor Europol.

”Cei ce dispun astfel de măsuri în mod clar nu au reprezentarea realității din teren. Mai mult, tot marți seară, aceeași patrulă, formată din doi polițiști, a trebuit să intervină la un conflict și să încătușeze o persoană violentă. După descătușare, la sediul Poliției, persoana a sunat la 112 să reclame că a fost agresată fizic de polițiști, agresiunea constând în aplicarea cătușelor. Și atunci un lucrător de la Control intern s-a deplasat din timpul liber să-i facă polițistului dosar pentru purtare abuzivă. Pentru toate aceste verificări, patrula a fost scoasă efectiv din teren preț de trei ore. Când să asiguri liniște și ordinea publică în 11 comune, când să intervii la apelurile 112, care sunt în medie de cel puțin 7, și când să mai verifici și carantinații? Este imposibil”, ne-a mai precizat Dănuț Saltelechi, vicepreședintele Sindicatului Polițiștilor Europol.

Ultimele stiri

  • Accident grav. Cinci răniți, după ce un microbuz s-a izbit de un copac, în Gorj
  • Reacţia DURĂ şi încisivă a lui Piedone după ce Nicuşor Dan a anunţat că rezolvă problema traficului în 2035: „Ai dat căruța în gard, mincinosule!”
  • Stormy Daniels a povestit cum Donald Trump a provocat-o să-l „pleznească la fund”: „Mi-am pierdut cunoștința”
  • Avertizare de ploi, grindină și vijelii. Zonele aflate sub COD GALBEN – HARTA/Cum va fi vremea în București
  • România poate scăpa mai repede şi mai ieftin de „blocurile gri”. Legea ce merge la promulgare schimbă tot pentru locatari
  • Nicușor Dan recunoaște că e incapabil să rezolve problemele din Capitală. Traficul și apa caldă, peste alte două mandate
  • Burduja depune plângere penală, după ce i-au fost vandalizate panourile electorale: „De cine le este frică nu vor scăpa”
  • Credem că acum ne este greu cu banii? Economistul care a prevăzut criza din 2008 vine cu veşti şi mai proaste decât în urmă cu 16 ani
  • De ce importă România forţă de muncă? Şcoala formează specialişti în domenii fără căutare, iar pe alţii îi alungă statul. Cum e fentat bugetul public
  • Polițiștii locali ies în stradă, miercuri, să protesteze în fața Guvernului. Lista revendicărilor sindicaliștilor
  • Exit mobile version