AcasăCORONAVIRUSUPDATE Planul de măsuri pentru gestionarea valului 5 al pandemiei / Alexandru...

UPDATE Planul de măsuri pentru gestionarea valului 5 al pandemiei / Alexandru Rafila: „Dacă certificatul COVID-19 ar fi existat…”

omicronPlanul de măsuri pentru gestionarea valului 5 al pandemiei

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi şeful Centrului Naţional pentru Supravegherea şi Controlul Bolilor, medicul Adriana Pistol, prezintă, miercuri, planul de măsuri pentru gestionarea valului 5 al pandemiei de COVID-19.

UPDATE 12.00. Alexandru Rafila spune că are instrumente limitate pentru a opri răspândirea noii tulpini, unul dintre aceste posibile instrumente fiind certificatul electornic COVID, care nu a fost adoptat din cauza unei decizii politice în Coaliție.

„În valul patru am avut cea mai mare mortalitate înregistrată în UE. O fatalitate de 3%. Ne dorim ca acest lucru sa nu se mai întâmple, și facem tot ce este posibil, din punct de vedere organizatoric, încât să fim pregătiți”, a precizat Alexandru Rafila.

„În acest moment nu avem la îndemână decât măsurile de sănătate publică care se referă la distanțare, folosirea măștii, pe care le recomandăm. Insistăm foarte, foarte mult în ceea ce privește vaccinarea. Trebuie să găsim o soluție să revitalizăm această campanie de vaccinare, inclusiv prin implicarea profesioniștilor din sănătate în furnizarea de informații credibile și accesibile. Am adaptat actul normativ care permite extinderea rapidă a testării la nivelul cabinetelor de medicină de familie și sperăm să avem succes să putem depista cât mai repede persoanele bolnave”, a spus ministrul Sănătății.

Alexandru Rafila a vorbit și despre certificatul COVID-19, proiect abandonat în Coaliție după o discuție cu președintele Klaus Iohannis.

„Certificatul COVID nu a fost adoptat. Este o măsură pe care am fi vrut s-o luăm, chiar dacă temporar, ca să putem gestiona mai bine situația. Rămâne de văzut dacă în perioada următoare va exista o decizie politică care să poată duce la adoptarea unui astfel de document, astfel încât să evităm trei lucruri majore: un lockdown care a afectat deja foarte serios viața economică, închiderea școlilor și numărul mare de decese”, a spus Alexandru Rafila.

––––––––––––––––––––––––

Planul va fi prezentat într-o conferinţă de presă programată la ora 11.00. Specialiştii estimează că valul 5 va fi generat, în special, de către varianta Omicron a noului coronavirus, iar în România au fost deja confirmate oficial 38 de cazuri.

Până acum au fost confirmate oficial 38 de cazuri de infectare cu coronavirus în România. 25 au fost confirmate până în 26 decembrie, luni fiind anunţate alte 13 cazuri.

Potrivit datelor transmise până acum de autorităţi, unele dintre cazurile raportate nu au istoric de călătorie în zone în care Omicron a devenit varianta dominantă, ceea ce susţine variante transmiterii comunitare în România.

Medicii de familie vor putea face teste rapide antigen pentru depistarea COVID

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, marţi, peste 1.100 de cazuri noi de COVID-19, dublu faţă de ziua precedentă.

Tot marţi, Guvernul a aprobat o Ordonanţă de Urgenţă care permite medicilor de familie care au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate să facă teste rapide antigen din proba nazo-faringiană pentru depistarea infecţiei cu SARS-CoV-2. Aceştia sunt obligaţi, ca până la ora 24.00 a zilei în care au făcut testul, să raporteze rezultatul în aplicaţia Corona Forms.

author avatar
Andreea Vlad
587 afisari

7 COMENTARII

  1. Rafiloii şi Arahați (din toate țările) au zis:
    „Să se aplatizeze curba!”, şi curba s-a aplatizat nici măcar în 15 zile.

  2. Informarea nu e completa.
    Din cele 38 de cazuri, cati erau vaccinati, cati nevaccinati?

  3. Ma gunoaielor de MAMA OMIDA……Arahat,Rafila si gasca lor….. Ia mergeti dracului de clarvazatori cu valul vostru!!!! FMM de ordinari ce sunteti! Slugile EUROPEI!!!! Aveti grija ca romanii nu s papagalii si oile din vest! Revolutie si bena de gunoi scrie pe fruntea voastra. Incercati sa intindeti rabdarea romanilor sa vedeti ce o luati peste ochi cu tot cu certificate!
    Romania NU VREA CERTIFICATE VERZI zdrentelor!

  4. RAFILA, ANUL ASTA SA ITI DUCI TOATA FAMILIA LA BALAMUC SI LA CIMITIR. ASPEN AI SPAGUIT, ASPEN O SA PRIMESTI
    CRUCE, COLIVA SI LUMANARE DE LA POPORUL ROMAN PENTRU TOT NEAMUL TAU DE TORTIONAR! MARS LA PUSCARIE!

  5. Hai să vedeți voi planuri si curbe ce va dam noi si la ATI si la insp si la dsp si la dsu. Sa vedeti ce va intubam pe toti de va ia satana ăla pe care il slujiti voi. Hai să vedeti cand ne vom pune noi planul in aplicare pe pielea voastră. Nostradamus al nostru ne sopteste că foarte curând voi toți de la guvernare veti fi şocati sau şo că ca ți. INIȚIERE PLAN!

  6. Omicron este efectul vaxinarii. La noi o sa fie vax, ca nu prea ne-am vaxinat. De aceea sunt asa turbati cu impunerea vaxinarii, ca nu le iese valul cum s-a stabilit.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger