Cauta

Pandemia secolului a dispărut oficial. Ministerul Sănătății desființează testarea Covid

Simptomaticii Covid nu vor mai fi testați

Ministerul Sănătății a decis anularea subprogramului național prin care se asigura testarea Covid a persoanelor simptomatice, arătând că circulația SARS-CoV-2 este în scădere și nu mai sunt necesare astfel de măsuri. Dispariția testării înseamnă recunoașterea oficială că virusul nu mai constituie un pericol pentru sănătate, lăsând în aer problema milioanelor de vaccinuri deja achiziționate.

Cu și fără vaccinarea anti-Covid, pandemia secolului a dispărut oficial. Testarea nu mai este necesară, pe motiv că circulația virusului ar fi scăzut, deși tot raportările Ministerului Sănătății indică un număr relativ crescut de cazuri, internări și decese.

În acest context, Guvernul a aprobat miercuri o hătărâre de Guvern elaborată de Ministerul Sănătății, în care se prevede desființarea Subprogramului naţional de testare NAAT/RT-PCR şi de secvenţiere din structura Programului naţional de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare. Măsura a fost luată în conformitate cu prevederile HG nr. 20/2023 privind constatarea încetării stării de risc epidemiologic și biologic generate de pandemia de Covid-19 și ale art. 1 din Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 36 din 21.07.2020, precum și a faptului că potrivit indicatorilor epidemiologici circulația SARS-CoV-2 este în scădere și nu mai necesită asigurarea testării pentru SARS-CoV-2 prin RT-PCR/NAAT pentru toate persoanele simptomatice. Testarea va fi transferată la și altele, în cadrul Subprogramului naţional de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare din structura Programului naţional de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare. Pentru raportările din CoronaForms, având în vedere că validarea acestora de către direcțiile de sănătate public va depăși termenul de 31 martie 2024,  Ministerul Sănătății a cerut norme tranzitorii, care să asigure finanțarea serviciilor medicale de testare NAAT/RT-PCR şi de secvenţiere realizate până la această dată.

Virusul a plecat și din UE

Potrivit Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), în prezent, activitatea de transmitere a virusului Covid este scăzută în majoritatea țărilor UE/SEE, fiind observată o scădere constantă a bolilor severe începând cu săptămâna 51. După transmiterea relativ scăzută a bolilor respiratorii în perioada de vară, ratele de consultare au crescut în asistență medicală primară din septembrie, susține ECDC. Transmiterea SARS-CoV-2 a început să crească la sfârșitul verii, până în săptămâna 49, cu scăderi ale activității ulterior.

”După ce a marcat începutul epidemiei de gripă sezonieră în UE/SEE în săptămâna 50, 2023, gripa sezonieră a continuat să circule la niveluri mai mari decât SARS-CoV-2 și RSV în săptămâna 7, 2024. Rămâne esențial să fie îndeaproape monitorizat impactul asupra internărilor la spital și la ATI. Efectul combinat al co-circulației respiratorii acute agenții patogeni poate duce la presiuni semnificative suplimentare asupra sistemelor de sănătate în săptămânile următoare”, se precizează într-un comunicat al ECDC.

Nimic nou

Potrivit ultimei raportări a Ministerului Sănătății, în intervalul 19 – 25 februarie 2024, au fost înregistrate 977 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2. În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu Covid-19 în prezent este de 192. De asemenea, la ATI, sunt internate 12 persoane. Din totalul pacienților internați în prezent, 24 sunt minori, aceștia fiind internați în secții. În intervalul 19.02.2024 – 25.02.2024, au fost raportate de către INSP 13 decese (6 bărbați și 7 femei). Toți pacienții decedați prezentau comorbidități, iar 4 erau vaccinați anti-Covid. Decesele au fost înregistrate după cum urmează: 1 la categoria de vârstă 30-39 de ani, 1 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 4 la categoria de vârstă 70-79 de ani, 7 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Ultimele stiri

  • Primarul Capitalei, Nicuşor Dan: „Am nenumărate lucruri pe care mi le reproşez” – VIDEO
  • Nicolae Ciucă îşi lansează cartea: Sunt gândurile mele despre ce a însemnat tranziția de la om de armată la om politic
  • Incident șocant la Parchetul Vaslui: o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă
  • Ce acte trebuie să duci statului dacă vrei o pensie mai mare. Veste de la Simona Bucura-Oprescu
  • Ai grijă unde bei berea la mare! Poţi primi o amendă de 1.500 euro
  • Miron Cozma, audiat la PG: „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu. Nu a existat Mineriadă”
  • Ayatollahul Iranului amenință: „Dacă avem și cea mai mică dovadă, vom reacționa dincolo de orice imaginație!” (VIDEO)
  • Cât te costă o noapte de cazare la mare cu „Litoralul pentru toţi”. Programul, în perioada 31 mai – 20 iunie
  • Prețuri de lux la restaurantele din București. Cât costă să iei masa în oraș. De banii ăștia, faci un city-break la Milano!
  • Cu „dedicaţie” de la Guvern, pentru şoferi: benzina şi motorina se scumpesc, de la 1 iulie 2024! Cât cresc accizele
  • Exit mobile version