AcasăCORONAVIRUSOMS nu renunță la pandemie. Mai trebuie vaccinați bătrânii africani

OMS nu renunță la pandemie. Mai trebuie vaccinați bătrânii africani

Pandemia, menținută până la vaccinarea întregii populații

Organizația Mondială a Sănătății nu vrea sub nicio formă să renunțe la pandemie, invocând faptul că numărul de cazuri noi este încă ridicat și că mai trebuie vaccinate și persoanele de peste 65 de ani din Africa. Totodată, OMS îndeamnă statele să testeze în continuare, deși varianta Omicron nu mai creează niciun fel de probleme sistemelor de sănătate. Numărul de decese pe plan mondial a ajuns la fel de scăzut ca la începutul pandemiei.

Condițiile pentru ridicarea nivelului de alertă pandemică la nivel mondial nu au fost încă întrunite, au declarat oficialii OMS, care au făcut apel la vaccinarea întregii populații pentru ”a ne feri de focare viitoare”.

Cum stau, însă, lucrurile acum? În data de 13 aprilie, la nivel mondial, au fost înregistrate 4.553 de decese și un milion de cazuri noi. Dacă ne uităm însă pe graficul din Our World In Data, observăm vă pandemia a avut o evoluție moderată în 2020 și apoi una extrem de accelerată în 2021 și, mai ales, în 2022, după administrarea vaccinurilor. Mai exact, în 2020 s-au raportat pe glob 83 milioane de cazuri Covid, în 2021, 206 milioane de infectări, iar în primele trei luni și jumătate ale acestui an, 213 milioane de cazuri. Diagrama vaccinărilor corespunde, ca și creștere, exact cu diagrama infectărilor, fără să putem invoca vreo coincidență.

Apetitul pentru vaccinare a scăzut însă drastic în 2022. Astfel, dacă la 1 ianuarie 59% din populația mondială era vaccinată cu o doză, 50% cu două doze și 6,9% cu trei doze, în 13 aprilie 2022, creșterea a fost de 7% pentru o doză, de 9% pentru două doze și de 15% pentru booster. În ceea ce privește decesele de la nivel mondial, acestea au ajuns la nivelul lunii aprilie 2020, adică la începutul pandemiei. Vârfurile în acești doi ani s-au înregistrat în ianuarie și începutul lui februarie 2021, în aprilie 2021, septembrie 2021 și februarie 2022. În afară de aceste vârfuri, graficul deceselor arată că s-a murit constant, fără vreo influență majoră a vaccinurilor.

Se caută subvariante

Pentru că varianta Omicron a fost un fiasco, cercetătorii de la OMS caută acum subvariante ale acesteia, pe care spun că le-ar fi detectat deja prin Africa și Europa. Pfizer a anunțat că lucrează la un vaccin multivariantă, care să acopere toate variantele cunoscute până în prezent, în condițiile în care doar Omicron mai circulă. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, susține că nu este momentul să lăsăm garda jos, pentru că virusul ar continua să circule intens și că evoluția sa ar fi imprevizibilă. În fapt, singurele țări care au înregistrat creșteri ale cazurilor, acum și ele în scădere, sunt cele care au impus restricții, întârziind, doar, transmiterea virusului. Este și cazul Chinei, cu politica zero Covid care nu are nicio noimă, atâta timp cât virusul se transmite pe cale aeriană. În fapt, carantinarea a zeci de milioane de oameni din China pare mai degrabă un experiment social, decât vreo măsură eficientă pentru combaterea Covid.

41% din populație, nevaccinată

În acest moment, 59% din populația globului este vaccinată, procentul fiind unul uriaș. OMS consideră însă că trebuie menţinute eforturile ca vaccinurile şi alte instrumente dezvoltate pentru a face faţă pandemiei să fie distribuite în mod echitabil între ţări şi în interiorul lor şi să se continue programul de vaccinare pentru cei cu vârsta peste 65 de ani, mai ales în Africa. ”Acoperirea breşelor existente în accesul la vaccinuri este cel mai bun mod de a ne proteja de viitoare focare”, a afirmat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
1.355 afisari

9 COMENTARII

  1. Probabil ca trebuie omorâți si bătrânii din Africa, nu doar cei europeni si americani

  2. Prima sedinta OMS pentru declararea pandemiei a spus ca nu este pandemie. A doua sedinta a declarat pandemia pe baza testelor pcr care se stie ca nu pot detecta infectia, deci s-a declarat pe baza falsa. Daca ar inchide starea de pandemie ar anula si aprobarile de urgenta pentru vaccinuri adica o barba mare la bill gates care este cel mai mare sponsor OMS si conduce organizarea de vaccinare globala. Plus guvernele nu ar putea impune mandate, sa inchida lumea si sa o tina speriata. Asa ca pandemia trebuie sa continue.

  3. Bai Tedros, bai komunistule criminal di Afrika cea demon-cratica, du-te tu numai in vizita acum la batranii aia pe care vrei tu sa ii vaxixnezi in cap, sa vezi numai ce te vaxxineaza intai aia pe tine cu ceva bate in cap, bai masonule ipocrit de rahat !! Tu chiar crezi ca va mai baga cineva in seama, bai tzarane afrikan, adica bai negrisorule care nu esti alb, si nu vei fi niciodata, tot un negru de rahat vei ramane pentru toata lumea, o sa ai ocazia in curand sa iti faci niste selfiuri de acoolo, de sus, de pe stalp !! Ha ha ha 🙂 Bai Tedros, bai kakanarule de idiot inutil, stapannii tai globalisti oricum o sa te arunce la multime cand nu le vei mai fi de folos, sa vezi ce fain o sa iti schimbe in aceea zi minunata toate cravatele tale !! Ha ha ha 🙂 Sieg Heil, Sieg Heil, Tedros Not Macht Frei 🙂

  4. cifrele vehiculate nu sunt reale nici ale vaccinatilor ( la chiuveta ) si nici ale mortilor mai ales , umflate de cei care au murit de alte boli , Italia fiind prima care a renuntat la cei cu alte comorbiditati 97 % , deci cam 3 % a ramas , adica ca la orice gripa , adica o cacealma planetara pentru bani si altele ( vezi lumea care urla la balcoane in china )

  5. Deloc surprinzator. OMS, ca de altfel atatea si atatea organisme internationale, brat la brat cu sefii de stat si de guvern sunt captive/captivi nu doar Big Pharma…..Este suficient sa analizam crizele energetice, gaze si combustibili si paravanul numit Ucraina ca sa realizam ca nimic nu este intamplator. Stapanii din umbra ai lumii sunt in grafic !

  6. Oh, dar si copii intre 5 si 11 ani inca nu au boster, iar cei sub 5 ani nu sant vaccinati deloc! Inacceptabil, un dezatru a sanatatii mondiale. Trebuie sa le tragem niste cheaguri in sange si sa le umflam un pic inimile cu mrna si la astia. Da ce, ei sa scape de covid?

  7. Pe siteul UE puteti citi raspunsurile a aproape 400 000 de cetateni europeni privind propunerea CE de a prelungi utilizarea certificatului covid cu inca (cel putin) un an la nivel de UE ( si implicit national). Nici.o publicatie romaneasca nu a amintit macar de asta – ca de altfel nici ca exista o astfel de consultare publica… TOATE raspunsurile sunt negative, bine justificate si solide. Cititi!!!! Sa nu ne lasam amagiti ca la noi nu se ( mai) foloseste. Sa ne trezim!!!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger