Guvernele din Europa au fost îndemnate de către directorul pentru situaţii de urgenţă al OMS, Mike Ryan, să ia măsuri urgente pentru a reduce transmiterea noului coronavirus. Printre aceste recomandări se află și interzicerea evenimentelor la care se adună multe persoane.
Oficialii Organizației Mondiale a Sănătății sunt extrem de îngrijorați, deoarece pentru prima oară, în Europa au fost înregistrate pentru prima dată peste 100.000 de cazuri de infectare. S-a întâmplat vineri, 9 octombrie, transmite Reuters.
„Este îngrijorător să vezi atât de multe ţări din Europa în care numărul infectărilor este în creştere iar guvernele trebuie să ia decizii ferme pentru a încerca să limiteze şi să blocheze transmiterea virusului”, a spus Ryan, într-o conferință de presă la Geneva, potrivit News.ro.
El a atras atenţia că persoanele în vârstă şi cele care fac parte din grupe vulnerabile trebuie protejate. A transmis, de asemenea, că distanţarea fizică, purtarea măştii, aerisirea încăperilor sunt foarte importante.
Mai mult, crede Ryan, țările ar trebui să se concentreze nu numai pe măsuri restrictive, ci și pe consolidarea sistemelor de supraveghere, testare și urmărire a contactelor și asigurarea implicării populației.
Semnal de alarmă din partea OMS
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat luni că aproximativ una din zece persoane este posibil să fi fost infectată cu noul coronavirus. În acest context, marea majoritate a populației rămâne în continuare vulnerabilă la COVID-19.
„O mare parte din populația lumii este încă expusă la virus”, spune specialistul OMS, iar blocajele „ar putea fi inevitabile acolo unde pandemia este din nou scăpată de sub control”.
Sute de milioane de persoane ar fi putut fi astfel infectate deja cu noul coronavirus, mult mai multe în comparaţie cu bilanţul actual, de aproximativ 35 de milioane, notează DPA.
„Cele mai bune estimări actuale ale noastre ne indică faptul că aproximativ 10 procente din populaţia globală este posibil să fi fost infectate cu acest virus”, a declarat, luni la Geneva, Mike Ryan.