AcasăCORONAVIRUSOMS îndeamnă pe oameni să nu se panicheze din cauza Omicron: „E...

OMS îndeamnă pe oameni să nu se panicheze din cauza Omicron: „E prea devreme să spunem că…”

omsOMS îndeamnă pe oameni să nu se panicheze din cauza Omicron: „E prea devreme să spunem că...”

Varianta omicron a SARS-CoV-2 reprezintă ”un risc foarte ridicat” la nivel mondial, ne avertiza OMS în urmă cu câteva zile. Cu toate acestea, nu e de speriat, spune principalul savant al Organizației Mondiale a Sănătății, care îndeamnă oamenii să nu intre în panică, deoarece suntem într-o situație diferită față de acum un an.

Într-un interviu cu Reuters, Soumya Swaminathan a mai spus că este imposibil să se anticipeze dacă Omicron va deveni tulpina dominantă. Noua variantă a coronavirusului s-a răspândit aproape în toată lumea și multe guverne au impus restricții de călătorie din cauza ei. „Cât de îngrijorați să fim? E bine să fim pregătiți și precauți, dar să nu intrăm în panică, pentru că suntem într-o situație diferită de cea din urmă cu un an”, a spus oficialul OMS.

Omicron, noua variantă a coronavirusului SARS-CoV2, pare a fi „foarte contagioasă”, spune Dr. Soumya Swaminathan, cercetătorul-șef al Organizației Mondiale a Sănătății, potrivit CNN. Dar „este greu de spus în acest moment cu cât de mult e mai contagioasă decât varianta Delta”, a adăugat ea.

Imposibil de prezis dacă Omicron va deveni tulpina dominantă

Mai devreme, un purtător de cuvânt OMS spusese la un briefing ONU la Geneva că firmele farmaceutice trebuie să fie gata să-și ajusteze la nevoie produsele. În schimb, Swaminathan spune că e prea devreme să se spună dacă vaccinele existente vor trebui adaptate din cauza ei.

Există multe necunoscute în privința Omicron, care a fost detectată în mai mult de douăzeci de țări, în timp ce Europa se confruntă cu un val de infecții cu tulpina Delta. „Trebuie să așteptăm. Să sperăm că e mai blândă, dar e prea devreme pentru a trage o concluzie de ansamblu despre noua variantă”, a spus Swaminathan.

OMS a îndemnat ţările să-şi sporească capacităţile de asistenţă medicală şi să-şi vaccineze populaţiile pentru a lupta împotriva unei creşteri a cazurilor de COVID-19 cauzate de varianta Omicron, spunând că restricţiile de călătorie ar putea să ajute omenirea să câştige timp în lupta împotriva noului coronavirus, însă, doar ele în sine, nu reprezintă o soluţie viabilă pentru această problemă de sănătate publică.

author avatar
Andreea Vlad
222 afisari

4 COMENTARII

  1. Situatia difera atat de mult ca o luam de la inceput.
    Eu nu ma panichez ba mai mult am amanat boosterul pana la noi stiri despre micron.

    • Vezi că pierzi rândul. „Boost”-erizează-te de urgență, nu mai sta.
      Și cere-le să-ți facă abonamentul, că vei avea reducere la următoarele!

  2. Ba ,dar omsul asta cu placa lui cu sars si cov de ce mai o pun daca e banala ca au atatea boli si altele de care se moare la greu si nu mai behaie!!! Organizatie condusa de unul declarat criminal in tara lui!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger