Cauta

Omicron va cotropi Europa în următoarele luni

Varianta Omicron a coronavirusului riscă să devină dominantă în Europa în ”lunile următoare” dacă primele tendinţe observate se confirmă, a avertizat  Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC).

”Datele preliminare sugerează un avantaj substanţial al Omicron asupra variantei Delta, în prezent dominantă, iar modelele matematice arată că noua variantă ar putea provoca mai mult de jumătate din infecţiile cauzate de coronavirusul SARS-CoV-2 în UE în lunile următoare”, subliniază într-un comunicat agenţia sanitară a Uniunii Europene.

Totuși, există în continuare numeroase incertitudini, iar viteza cu care Omicron ar putea deveni majoritară va depinde de avantajul noii variante asupra celor precedente, precum şi de amploarea infecţiilor COVID-19, menţionează ECDC.

De asemenea, consilierul ştiinţific principal al guvernului francez, Jean-Francois Delfraissy, a estimat că Omicron ar putea lua locul Delta ca variantă dominantă încă din luna ianuarie.

În Africa de Sud, unde săptămâna trecută a fost anunțată identificarea variantei Omicron și unde mai puțin de un sfert din populație este vaccinată, autoritățile au descris o răspândire „exponențială” a virusului. Noua variantă, clar foarte contagioasă, este deja dominant aici.

Omicron provoacă îngrijorare întrucât prezintă mutaţii multiple, în special în proteina Spike prin care virusul pătrunde în celulele umane. Încă nu este elucidat impactul acestor mutaţii – contagiozitate, simptomatologie, severitatea bolii, rezistenţa la vaccin – comparativ cu variantele deja descoperite, în special Delta.

Ultimele stiri

  • VIDEO| Mircea Geoana: „Este cutremurător ce s-a întâmplat azi în Slovacia”
  • Ministrul slovac al Apărării: „Starea premierului este extraordinar de gravă”
  • Poza Zilei
  • Joe Biden, despre tentativa de asasinat din Slovacia: „un act oribil de violență”
  • Horoscop 16 mai 2024 – Nu permiteți altora să vă influențeze
  • Pensiile vor fi recalculate altfel, de la 1 septembrie 2024. La ce trebuie să fie atenţi angajaţii
  • Alege ce citești
  • Mugur Isărescu, explicaţii uluitoare: de ce e bine că Guvernul se împrumută masiv pentru finanţarea deficitului
  • Un medic de la Institutul Oncologic, acuzat de ucidere din culpă! Ar fi uitat o compresă în abdomenul unei femei
  • Sică Mandolină l-a băgat în stabor pe Nicușor Dan
  • Exit mobile version