Cauta

Omicron: care sunt riscurile de infectare într-un avion?

Pasagerii aeronavelor au  probabil șanse de două ori sau  chiar de trei ori mai mari de a contacta virusul Covid-19 în timpul unui zbor de la apariția variantei Omicron, potrivit consilierului medical de top al Asociației Internaționale de Transport Aerian(IATA), David Powell.

Avertismentul vine în momentul sărbătorilor de iarnă, când se înregistrează o creștere substanțială al traficului de călători.

“Clasa business pare mai sigură decât cea economică”, spune Powell, dar  “pasagerii ar trebui să evite contactul față în față și suprafețele care sunt atinse frecvent”.

Totuși, „riscul de transmisie rămâne mult mai scăzut decât în ​​locurile aglomerate de la sol, cum ar fi centrele comerciale”, datorită filtrelor de aer de calitate pe avioanele moderne de pasageri, un punct pe care companiile aeriene au dorit să-l evidențieze pe tot parcursul pandemiei.

Regulile precum purtarea măștii tind să fie aplicate cu strictețe în avioane. Powell, fost chief medical officer la Air New Zealand, recomandă pasagerilor să respecte procedurile de îmbarcare controlată, să mențină igiena mâinilor ori de câte ori este posibil, evitând contactul direct.

Consilierul medical al IATA (asociația reprezintă aproximativ 290 de companii din întreaga lume, echivalentul a 82% din traficul aerian mondial) recunoaște că “nu este rezonabil să ceri oamenilor să poarte mască pe parcursul unui zbor de 10 ore”, însă persoanele fără mască se expun unui risc mai mare de a contacta virusul.

Potrivit unui studiu realizat la bordul unor aeronave Boeing 767 şi 777, riscul de a contacta Covid-19 într-un avion este redus dacă pasagerii poartă mască, datorită sistemului de ventilaţie sofisticat al aparatelor testate.

David Powell subliniază că riscurile de infectare cu varianta Omicron se mențin într-un spațiu închis, dar interiorul avioanelor este presurizat și filtrat(HEPA), împiedicând propagarea virusurilor la bord.

Cu toate acestea, Omicron pare să fie mult mai contagioasă, iar o măsură sigură de protecție a pasagerilor rămâne vaccinarea.

„Această nouă tulpină a virusului devine dominantă în mai multe țări. Prin urmare, cresc și riscurile de contaminare într-un avion”, a conchis Powell.

Ultimele stiri

  • Horoscop 26 august 2025 – E posibil să demarați un proiect
  • Alege ce citești
  • Zelenski și pacea – incompatibilitate
  • Multinaționalele au preluat puterea în România. Undă verde de la Palatul Victoria pentru externalizarea profiturilor
  • Zeci de milioane de atacuri cibernetice. Datele personale și financiare ale populației și ale firmelor, în pericol
  • Au aruncat în aer meciul Crystal Palace – Nottingham Forest
  • Hidroelectrica, PPC şi Electrica, sancționate de ANPC pentru nereguli în relaţia cu consumatorii
  • Guvernul bagă în colaps CFR Călători. Val de trenuri anulate
  • Matematicianul teleleu
  • Noul preşedinte polonez propune limitarea ajutoarelor sociale pentru refugiaţii ucraineni: „Intenţionez să-mi duc la îndeplinire obligaţiile”
  • Exit mobile version