Cauta

Nu mai au scăpare! „De la 15 noiembrie vom introduce obligativitatea certificatelor digitale…”

certif verde

Încă o țară a decis înăsprirea măsurilor pentru a limita răspândirea noului val de coronavirus. Astfel, toți angajații din sectorul public, din Croația, sunt obligați să dețină certificatul verde pentru a putea merge la muncă.

Decizia vine în contextul în care, numai vineri, Croația a 6.932 de cazuri noi de COVID-19, cel mai mare bilanţ zilnic de la începutul pandemiei, într-o țară cu 4 milioane de locuitări. Rata de vaccinare în Croația este de puțin peste 50%, de aceea, specialiștii spun că explozia de infectări din ultimele săptămâni este cauzată de rata scăzută de vaccinare.

„Pentru a preveni răspândirea bolii, trebuie să reducem numărul persoanelor care se întâlnesc în spaţii închise, să creştem numărul persoanelor vaccinate şi să creştem siguranţa din timpul activităţilor comerciale”, a declarat ministrul croat de Interne, Davor Bozinovic.

Noi măsuri pentru croați

Printre măsurile luate de autoritățile croate amintim reducerea numărului de persoane care pot să se reunească în interior, la 50, față de 100 cât fusese admis până acum.  Excepție fac rezidenţii croaţi care prezintă certificate digitale ce dovedesc fie vaccinarea, fie recuperarea după trecerea prin boală sau prezintă un test negativ.

De asemenea, începând cu data de 15 noiembrie, certificatele digitale COVID-19 vor fi obligatorii pentru toţi angajaţii din sectorul public, dar și pentru cetăţenii care se deplasează fizic la instituțiile publice din Croaţia.

Certificatul verde își pierde valabilitatea pentru anumite categorii

De asemenea, ministrul croat Davor Bozinovic a precizat că „dacă numărul infectărilor va continua să crească, de la 15 noiembrie vom introduce obligativitatea certificatelor digitale pentru a permite accesul în baruri, restaurante şi centre fitness”

Mai mult, începând din 4 ianuarie 2022, dacă situaţia epidemiologică nu se va îmbunătăţi, certificatele digitale în Croația vor fi valide doar pentru persoanele vaccinate şi pentru cele care au trecut prin boală.

Ultimele stiri

  • De ce pacea costă un trilion de dolari? Pentagonul are nevoie de mai mulți bani pentru a nu purta războaie?
  • Barcelona, tun de 60 de milioane de euro!
  • Acuzații cutremurătoare din partea unui fost pacient al Secției de Psihiatrie de la un spital din țară: „Am fost bruscat, izbit și aruncat de colo-colo/Am fost legat de pat/Mi s-a promis că nu o să mai ies viu de acolo!”
  • Insula Iubirii, cel mai incendiar episod
  • O femeie a murit după ce a fost lovită de un trotinetist pe trecerea de pietoni, în București. Jurnalista Cora Muntean: „Troti” nu a fost reținut pentru că nu dăduse o palmă unui nepalez
  • Grindeanu, după întâlnirea de la Cotroceni: „Reforma administraţiei locale trebuie făcută cu cap şi nu cu toporul”
  • UPDATE. Zeci de percheziții DNA, în Capitală și 8 județe, într-un dosar de evaziune fiscală. Cât e prejudiciul estimat
  • Update/FOTO. Plan Roșu de Intervenție în Botoșani, după un grav accident rutier. Trei persoane și-au pierdut viața
  • Națiune: Aisberg la orizont! Scapă cine poate!
  • Caricatura Zilei
  • Exit mobile version