AcasăCORONAVIRUSNevaccinații, evacuați până și de la Polul Sud

Nevaccinații, evacuați până și de la Polul Sud

Nouă membri ai unei baze științifice și militare argentiniene din Antarctica au fost evacuați în acest weekend, după un focar în care 24 din cei 43 de ocupanți ai bazei au fost infectați cu Covid-19.

Cele nouă cazuri pozitive, persoane care nu au fost vaccinate pentru că erau staționate la Baza Esperanza din 2020, au fost evacuate cu elicopterul, într-o operațiune prilejuită de o fereastră meteorologică de câteva ore, și transferate cu avionul la Buenos Aires pentru a fi isolate, desi nici una nu dădea semne de maladie.

Nu se vaccinează în Antarctica

„Situația este sub control, iar restul bazelor argentiniene nu sunt afectate de Covid-19”, a declarat pentru AFP directorul național pentru Antarctica, Patricia Ortuzar.

Baza Esperanza, o stație de cercetare aflată la extremitatea peninsulei Antarctice, este una dintre cele 13 baze argentiniene de pe continent, una dintre cele șase baze permanente. Peste 200 de oameni de știință și militari stau la aceste baze iarna, aproximativ de două ori mai mulți vara.

Focarul de la baza pe Esperanza a survenit săptămâna trecută, în urma unei rotații de personal. Un membru al bazei a avut febră și dureri de cap, iar tuturor le-au fost efectuate teste antigene, dând 24 de rezultate pozitive, a spus Patricia Ortuzar.

Doar nouă persoane prezente din 2020 nu au fost vaccinate, pentru că s-a decis să nu se vaccineze în Antarctica, existând temeri în cazul unor efecte secundare la fața locului, în mediu extrem. Cei nouă au fost evacuați „ca măsură de precauție”, ceilalți pozitivi, asimptomatici, rămânând la fața locului.

author avatar
Tudor Borcea
392 afisari

3 COMENTARII

  1. Bai argentinienilor, se vede ca sunteti cu totii ca Maradona, si geniali si hoti in acelasi timp, dar mai ales prosti de bubuie !! Ha ha ha 🙂 Bai, cel mai bine era ca aia ne-vaxxinati in cap sa fie alergati ca hotii de cai, si apoi lasati pe afara, sa se joace in noaptea polara cu ursuletii polari !! Eventual il chemati si pe Greta Energeta sa se imbratiseze cu ei, adica si cu militarii, si cu ursuletii polari !! Ha ha ha 🙂 Viva Arhentina !! Que pasa, cabron, questo e una locura !! Ha ha ha 🙂

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger