Cauta

Netanyahu are Israelul la picioare. Cum a negociat cumpărarea vaccinului anti-Covid

Deal-ul încheiat luna trecută cu gigantul farmaceutic Pfizer i-a adus premierului Benjamin Netanyahu un capital de imagine nesperat.

Israelul a cumpărat opt milioane de doze de la Pfizer cu livrare programată începând din ianuarie 2021, însă primele au ajuns mai devreme, la jumătatea acestei luni, cu un zbor cargo al companiei DHL pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, întâmpinat de un Netanyahu zâmbitor. Ulterior, el a devenit prima persoană care s-a vaccinat în Israel și și-a îndemnat compatrioții să-i urmeze exemplul.

Negocieri directe cu CEO Pfizer

Premierul nu a intrat în detalii privind clauzele contractului, însă a susținut că “aceasta este o afacere foarte bună”. „Prețul pe doză este de aproximativ o miime din cheltuielile generale pe care le-am suportat până acum de la coronavirus. Aceasta este o investiție foarte bună în sănătatea și viața dumneavoastră, cetățeni ai Israelului”, a adăugat el. Contractul, semnat de directorul general al Ministerului Sănătății, Chezy Levy, contabilul Ministerului Sănătății, Hassan Ismail, și de vicepreședintele Pfizer, Janine Small, a fost pregătit după negocieri directe între Netanyahu și CEO-ul Pfizer, Albert Bourla. Discuția cu Bourla a fost descrisă drept “foarte substanțială și foarte practică”. Albert Bourla provine dintr-o familie care îi includea pe unii dintre singurii supraviețuitori ai comunității evreiești din Salonic după Holocaust.

Israelul, care vrea să producă propriul vaccin, a comandat de asemenea şase milioane de doze de la compania Moderna. Ambele contracte reprezintă o lovitură de imagine pentru Benjamin Netanyahu, criticat îndelung pentru răspunsul guvernului său la criza de sănătate. El a anunțat sâmbătă o ofensivă de vaccinare împotriva COVID-19 prezentată drept „fără precedent în lume” ce vizează imunizarea unui sfert din populaţia Israelului într-o lună. Pentru a realiza însă acest obiectiv ambiţios, statul evreu depinde de rata de livrare a celor 14 milioane de doze comandate de la laboratoarele Pfizer şi Moderna. „I-am rugat să răspundă ritmului nostru. Au spus că o pot face”, a afirmat Netanyahu, estimând că la un ritm de vaccinări de 150.000 pe zi timp de 30 de zile, aceasta ar însemna 4.5 milioane de doze administrate, aşadar 2.25 milioane de persoane imunizate – vaccinarea necesită administrarea a două doze la interval de două-trei săptămâni – adică un sfert din populaţia Israelului (nouă milioane de locuitori). Calculul lui Netanyahu sugerează o ieşire din criza sanitară la începutul lunii martie, aşadar chiar înaintea noilor alegeri legislative programate să aibă loc pe 23 martie.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Zelenski și pacea – incompatibilitate
  • Multinaționalele au preluat puterea în România. Undă verde de la Palatul Victoria pentru externalizarea profiturilor
  • Zeci de milioane de atacuri cibernetice. Datele personale și financiare ale populației și ale firmelor, în pericol
  • Au aruncat în aer meciul Crystal Palace – Nottingham Forest
  • Hidroelectrica, PPC şi Electrica, sancționate de ANPC pentru nereguli în relaţia cu consumatorii
  • Guvernul bagă în colaps CFR Călători. Val de trenuri anulate
  • Matematicianul teleleu
  • Noul preşedinte polonez propune limitarea ajutoarelor sociale pentru refugiaţii ucraineni: „Intenţionez să-mi duc la îndeplinire obligaţiile”
  • Decodificarea cerințelor lui Putin
  • Exit mobile version