Cauta

Nelu Tătaru vine cu veşti bune. Cum se vor putea vaccina românii împotriva noului coronavirus

Nelu Tătaru vine cu veşti bune. Cum se vor putea vaccina românii împotriva noului coronavirus - Ziarul National

Nelu Tătaru vine cu veşti bune. Cum se vor putea vaccina românii împotriva noului coronavirus

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat că ţara noastră se pregăteşte să primească primele doze de vaccin anti-COVID, în perioada următoare.

10.000 de doze de vaccin contra noului coronavirus vor sosi în ţară vor fi trimise către secţiile de boli infecţioase pentru imunizarea personalului medical.

Va fi vaccinarea obligatorie?

Nelu Tătaru a spus din nou că vaccinarea nu este obligatorie, ci voluntară şi se va efectua gratuit. „Vaccinarea nu împiedică infectarea. Numai că ajungem la acel moment în care putem face cel mult o formă uşoară sau asimptomatică de boală.

Nu este cu acea putere de transmitere a unui virus ca la cel care nu este vaccinat. Ajungem la acea imunizare în care 60 – 70% din populaţie prezintă anticorpi, precum şi o apărare celulară şi nu vom avea acelaşi număr de boli exprimate clinic sau acelaşi număr de decese„, a afirmat ministrul la postul Digi24.

Dozele de vaccin vor ajunge eşalonat în România

Vom primi eşalonat doze în fiecare lună, începând cu luna ianuarie, 600.000 de doze pentru 300.000 de persoane şi vom începe cu personalul medical din unităţile clinice publice şi private. În general, la fel va fi şi a doua lună, noi sperăm spre un milion şi atunci să putem merge şi spre celelalte categorii, urmând ca populaţia generală să intre din martie-aprilie pentru aceste vaccinări, ajungând până în luna iunie.

În primele trei luni intră personalul medical, cei instituţionalizaţi, grupele de risc şi cei care asigură funcţionalitatea societăţii. De abia apoi intră ceilalţi. Acest vaccin poate sta pe urmă cinci zile la temperatură de 2 – 8 grade Celsius, când va putea fi şi vaccinat. Fiecare recipient conţine cinci doze de vaccin„, a indicat Tătaru.

Unde vor fi centrele de vaccinare?

În Bucureşti vor fi 32 de centre de vaccinare, la început. S-a ales varianta unor centre de vaccinare mai mari. Ne gândim la Romexpo, ne gândim la Arena Naţională, în care vor fi mai multe cabinete de vaccinare.

Preconizăm ca la un centru mare cum este Arena Naţională să fie în jur de 50 de cabinete de vaccinare, fiecare cabinet fiind deservit de doi asistenţi medicali care vor face acel vaccin, având zona de aşteptare, unde se completează acel chestionar, se obţine un consimţământ, medicul verifică bolile concomitente, verifică o stare alergică, iar apoi o altă zonă post-vaccinare în care cel venit la vaccin va rămâne 15 minute pentru a putea fi observat şi evaluat să nu avem evenimente sau simptomatologie imediată„, a afirmat ministrul Sănătăţii.

Cei care au avut COVID-19 se mai pot vaccina?

Dacă nu au în acest moment boala se pot vaccina. În acest moment, vaccinarea se face şi la cei care au avut şi la cei care nu au avut boala, dar nu la cei care trec prin boală în acest moment.

Medicii de familie vor face în aceste centre de vaccinare, nu în cabinetul medicului de familie. Sunt medici care vor fi arondaţi acestor centre de vaccinare. În general, la evaluările pe care le-am făcut, peste 1.500 de medici vor fi în aceste centre de vaccinare. În acest moment se face o catagrafiere„, a mai zis Tătaru.

Ultimele stiri

  • Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea din tenis. Câți bani a strâns în 20 de ani de carieră
  • Cum să reduci consumul la energie, după eliminarea plafonării. Românii caută cu disperare soluții!
  • Moș Nicolae a adus vreme foarte rece în Capitală. Alertă meteo emisă de meteorologi, e cod galben în mai multe județe
  • Românii cu credite la bănci plătesc jumătate din salariu pe rate. Cum au ajuns în această situaţie, deşi gradul maxim de îndatorare acceptat e de 40%
  • O nouă pompă, de culoare roz, a apărut în benzinării. Cu ce fel de carburant alimentezi dacă foloseşti acel „pistol”
  • De ce se pun cadouri în ghetuțe. Tradiţii şi obiceiuri de Moş Nicolae
  • Guvernul pregătește o „ordonanță trenuleț” în decembrie. Ce va conține „cadoul” premierului Bolojan pentru români, de sărbători
  • Horoscop – 6 decembrie 2025. Vor fi multe surprize de Moş Nicolae, dar astrologii avertizează că nu toate vor fi plăcute
  • Bolojan declanșează războiul: 17 companii de stat, sub securea reformei
  • UPDATE Tragerea la sorți a Cupei Mondiale: Putem ajunge cu americanii în grupă
  • Exit mobile version