AcasăCORONAVIRUSMinistrul interimar al Sănătății, mesaj ferm către DSP-uri: ”Nu mă interesează cifre...

Ministrul interimar al Sănătății, mesaj ferm către DSP-uri: ”Nu mă interesează cifre pe hârtie. Vreau să mergeți să verificați în spitale”

(sursa foto: Facebook/Ministerul Sănătății)

Situația generată de noul coronavirus continuă să fie în atenția autorităților. Mai nou, s-a aflat că Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății, a avut, marți, discuții cu reprezentanții direcțiilor de sănătate publică din teritoriu.

A fost vorba despre o primă videoconferință online pe care șeful interimar de la Ministerul Sănătății a avut-o cu oficialii DSP-urilor, întrunire la care au participat și secretarii de stat Levente Vass și Andrei Baciu, dar și conducerea departamentului de asistență medicală din cadrul Ministerului Sănătății și un reprezentant al Departamentului pentru Situații de Urgență.

S-au discutat chestiuni ce țin de pregătirea sistemului sanitar pentru valul patru pandemic. Iar din câte au mai anunțat reprezentanții Ministerului Sănătății, în cadrul discuțiilor, Cseke Attila ”i-a asigurat pe directorii direcțiilor de sănătate publică de întregul sprijin în perioada mandatului său interimar”.

Totodată, oficialul guvernamental a transmis ce așteptări are de la reprezentanții DSP. “Mesajul meu către dumneavoastră vreau să fie clar. În pandemie trebuie acționat, mai mult ca oricând, cu responsabilitate și solidaritate. Nu vreau ca pacienții dintr-un județ să fie refuzați și să nu fie tratați în alt județ. De asemenea, nu mă interesează cifre pe hârtie. Vreau să mergeți să verificați în spitale astfel încât tot ce raportați să fie real” , a declarat Cseke Attila, citat într-un comunicat al MS.

Care e planul pentru perioada ce vine, în privința paturilor de ATI

(sursa foto: Facebook/Ministerul Sănătății)

De asemenea, s-a anunțat care e planul pentru perioada următoare, în privința paturilor de ATI. ”În perioada următoare, direcțiile de sănătate publică vor trece la creșterea numărului de paturi funcționale în secțiile de terapie intensivă ale unităților sanitare, conform planurilor de reziliență. De asemenea, ministrul interimar al Sănătății le-a solicitat să identifice personalul medical care să deservească aceste paturi suplimentare pentru ca să fie transferat de către reprezentații DSU”, se menționează în același comunicat.

Totodată, oficialul guvernamental aflat interimar la cârma MS a solicitat DSP-urilor ”să identifice materialele sanitare și medicamentele care sunt în plus în spitale, pentru a fi luate în evidență și redistribuite între județe, în caz de necesitate”.

Cîțu: Aș vrea cât mai repede să revenim la 1.600 de paturi disponibile pentru secțiile ATI

Zilele trecute, mai exact duminică, pe 12 septembrie, în ajunul începerii noului an școlar, Cîțu discutase la rândul său cu reprezentanți ai DSP-urilor.

”Aș vrea cât mai repede să revenim la 1.600 de paturi disponibile pentru secțiile ATI. Dacă este nevoie şi de intervenția mea, îmi spuneți, dar știu foarte bine că putem să ajungem la 1.600 de paturi. Aș vrea să-mi spuneți cum și când se va ajunge acolo, ca să nu fim luați pe nepregătite”, a declarat premierul, la începutul videoconferinței cu prefecții și cu reprezentanții Direcțiilor de Sănătate Publică.

Vă amintim că Cseke Attila a preluat interimatul la Ministerul Sănătății după demisia Ioanei Mihăilă din funcția de ministru, pas pe care l-au făcut, zilele trecute, și ceilalți miniștri USR PLUS din Guvernul Cîțu, inclusiv Dan Barna, care fusese vicepremier în Executivul Cîțu. Demisiile au venit ca urmare a tensiunilor apărute la nivelul coaliției de guvernare, USR PLUS anunțând în mai multe rânduri că îl vor plecat pe Florin Cîțu de la Palatul Victoria.

189 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger