Cauta

Ministerul Sănătății bagă dihonia în Biserica Ortodoxă

Acceptul dat de Biserica Ortodoxă Română pentru a distribui în eparhii broșura “Vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Gratuită. Voluntară. Sigură” a fost perceput ca o participare efectivă a acesteia la campania pro-vaccinare. Mai mult, Ministerul Sănătății s-a grăbit să ateste acest lucru, subliniind susținerea BOR.

La prima vedere, a aproba distribuirea unei broșuri pro-vaccinare în biserici ar părea un lucru minor. Poate că în acest fel a fost perceput și de Patriarhul Daniel sau poate că a fost un compromis impus de autorități după declarațiile rebelului Teodosie, arhiepiscop al Tomisului, care și-a manifestat reticența față de un vaccin prea puțin testat. Arhiepiscop care a și anunțat, de altfel, că, înainte de a distribui broșura, va avea și câteva explicații pentru enoriași. A trimite pliantul menit să convingă populația să se vaccineze prin intermediul preoților, care au reprezentat ultimul sprijin al oamenilor în aceste vremuri tulburi, a fost o mișcare bine gândită a autorităților. Pentru că mesajul este clar: ”Vedeți? Și preoții vor să vă vaccinați”. Și, ca să nu existe nicio îndoială, Ministerul Sănătății și-a manifestat, oficial, exuberanța. ”Încheiem duminica și această săptămână cu bucurie și cu multă speranță pentru creștinii ortodocși sau catolici din România și de pe întreaga planetă. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a anunțat că Biserica Ortodoxă Română va difuza materiale informative despre vaccinare în eparhii, printr-o broșură intitulată <<Vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Gratuită. Voluntară. Sigură.>> Papa Francisc a anunțat că se va vaccina imediat ce îi va veni rândul. Papa a spus: <<Dintr-o perspectivă etică, cred că toată lumea ar trebui să se vaccineze. Este decizia etică pentru că pariezi cu sănătatea ta, cu viața ta, dar pariezi și cu viața celor din jurul tău>>. Numai împreună, indiferent de religie și credință, vom reveni la normalitate!”, se arată în mesajul postat pe facebook de Ministerul Sănătății.

Preafericitul Daniel nu se vaccinează

Alăturarea difuzării unor materiale informative de declarația Papei Francisc prin care susține că se va vaccina nu are nicio legătură, însă Ministerul Sănătății a ținut să o facă. Până în acest moment, Patriarhul Daniel nu a anunțat că va accepta să fie vaccinat, dând, astfel, un exemplu enoriașilor. Mai mult, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a ținut chiar să dezmintă orice speculație referitoare la participarea BOR în campania pro-vaccinare. „Acest material informativ a fost transmis în această perioadă tuturor ierarhilor din Patriarhia Română. În acest sens, nu în altul, Biserica se implică în absolut firescul demers de informare a clericilor și credincioșilor ei cu privire la această vaccinare. Opțiunea pentru vaccinarea cu actualul vaccin anti-Covid trebuie să se configureze pentru fiecare dintre noi în cadrul limpede al unei serioase, substanțiale informări, nu dezinformări, evitându-se astfel zona speculațiilor excesive și a extremelor. Doar cineva bine informat din surse sigure, credibile, validate instituțional, poate lua o decizie adecvată, menită să îi protejeze sănătatea personală și pe a celor din jur”, a precizat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.

Vânt de schismă de la Athos

Săptămâna trecută, arhimandritul Partenie, starețul Sfintei Mănăstiri a Sfântului Pavel, din Sfântul Munte Athos, a criticat extrem de dur vaccinul anti-Covid, susținând că este o mare batjocură felul în care, înainte de a ți se face acest vaccin, ești pus să semnezi o declarație că ți-l faci pe propria ta răspundere. ”Chiar dacă nu suntem categorici, și cei care doresc să își facă vaccinul pot să îl facă, eu nu mă vaccinez și nu dau nimănui binecuvântarea pentru vaccinare. Se potrivește prea mult cu cele spuse în Apocalipsa, în capitolul 13, unde se vorbește despre pecetluire și despre faptul că cei care nu se pecetluiesc nu vor mai putea să facă nimic, nici să cumpere, nici să vândă. Deși nu se întâmpla chiar la fel, dar nu se poate să nu vezi asemănările cu cele spuse acolo. Acum sunt atât de multe lucruri care se întâmplă contra Legii lui Dumnezeu și a celor 10 porunci. Și la nivelul Uniunii Europene, și la nivel mondial. Și nu e de mirare că au loc atâtea nenorociri în lume. Spune în Legea lui Dumnezeu să nu furi, ei legalizează furtul. Spune să nu mărturisești mincinos, ei legalizează minciuna. Spune să crezi în Dumnezeu, ei legalizează necredința. Spune să nu fi desfrânat, ei legalizează homosexualitatea. Din păcate, se pare că lucrurile se îndreaptă exact într-acolo unde se spunea, spre un Guvern unic mondial, spre o moneda unică și toate celelalte. Să facă fiecare ce dorește. Dar noi vom rămâne statornici în credința noastră în Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Singurul Dumnezeu Adevărat, pe Care Îl mărturisim și pe El Îl rugăm să ne poarte de grijă și să ne dăruiască un an mai liniștit, să ne ocrotească cu puterea Sa de boală și de toate încercările care vin asupra noastră, dar și să ne ajute să rămânem statornici în credință” a declarat arhimandritul Partenie, starețul Sfintei Mănăstiri a Sfântului Pavel, din Sfântul Munte Athos.

Ultimele stiri

  • Premiul Nobel pentru Literatură a fost câștigat de Cartea Mileniului OMUL VĂLURIT
  • Alege ce citești
  • Vizita lui Iohannis în SUA: România dă tot și nu primește nimic!
  • S-a rupt lanțul de iubire. Moldovenii, respinși pe bandă rulantă la intrarea în România
  • Rapid Premier League
  • Dovezi zdrobitoare. Camioanele supraîncărcate ale ucrainenilor ne-au făcut praf infrastructura
  • Sabotaj împotriva statului. Contractele cu operatorii străini din Portul Constanța, în defavoarea țării
  • Femeia cu cele mai mari buze din lume și-a injectat și nasul, pentru a echilibra trăsăturile feței – FOTO
  • Unde se vând lingourile de aur “ca pâinea caldă”
  • „Supa vulcanică”, umătoarea sursă de minerale esențiale?
  • Exit mobile version