Cauta

Merkel și Putin, vaccin comun

Președintele rus Vladimir Putin a discutat cu cancelarul german Angela Merkel  posibilitatea unei „producţii comune de vaccinuri” împotriva noului tip de coronavirus,  în contextul în care Moscova doreşte să-şi intensifice capacităţile în acest domeniu.

Kremlinul a anunțat că în timpul unei conversaţii telefonice, cei doi şefi de stat au abordat „problemele de cooperare din lupta împotriva pandemiei de coronavirus” şi „accentul a fost pus pe perspectivele posibile de producţie comună de vaccinuri”. „A fost convenit să fie continuate contactele asupra acestui subiect între Ministerele Sănătăţii şi alte structuri specializate ale celor două ţări”, se adaugă în comunicat. Potrivit aceleiaşi surse, Putin şi Merkel au discutat și despre reglementarea conflictului dintre forţele Kievului şi ale separatiştilor proruşi din estul Ucrainei, conflict în mare parte îngheţat după acordurile de pace semnate în 2015, dar a cărui componentă politică se află într-un punct mort. Denumit „Sputnik V” ca omagiu la adresa primului satelit lansat de Uniunea Sovietică în 1957, vaccinul rusesc împotriva Covid-19 a fost primit cu scepticism pe plan internaţional după anunţarea lui încă din august, considerată prematură, încă înainte de începerea testelor clinice în masă (faza 3) şi publicarea rezultatelor ştiinţifice. Vaccinarea populației ruse cu Sputnik V a început la începutul lunii decembrie iar  loturi cu doze  au fost trimise în special în Belarus, Serbia și Argentina, dar Moscova a recunoscut că nu dispune de mijloace de producție suficiente pentru a fabrica rapid cantitățile necesare. India trebuie să contribuie în mod special la producerea a 100 de milioane de doze de Sputnik V și parteneriate au fost semnate cu Brazilia, China și Coreea de Sud.

Ultimele stiri

  • Israelul explică masacrul din Rafah
  • Ciolacu va avea o ședință cu miniștrii privind PNRR
  • Ciolacu: „Vom avea ședință de guvern comună cu Ucraina”
  • Nuntă criminală! S-au tras focuri de armă la petrecere. Mirele a ajuns la închisoare
  • Alege ce citești
  • În lipsa ciclonului…
  • Cerşetor-mituitor! I-a oferit şpagă 100 de euro unui poliţist ca să nu-l amendeze
  • Adrian Videanu şi Ioan Niculae au scăpat! Achitați definitiv în dosarul Romgaz
  • Derapaj cu declarații naziste ale unui lider liberal, în fața generalului Ciucă: “ostașul în slujba țării” a aprobat dând din cap
  • Germania „inundă” Europa cu 1,3 milioane de refugiați ucraineni!
  • Exit mobile version