AcasăCORONAVIRUSMedic român: ”Formele grave de Covid se pot vindeca”

Medic român: ”Formele grave de Covid se pot vindeca”

Ghid de salvare a bolnavilor Covid

Un medic român, specialist în medicina internă, ne spune că formele grave de Covid, dacă le tratezi corect, se vindecă. Importantă însă este monitorizarea pacienților Covid și momentul în care decizi să intervii, ca medic, indiferent că acest lucru se face în spital sau în afara acestuia.

Doctorul Mihaela Grama, specialist în medicina internă, ne spune că esențial în cazurile simptomatice de Covid este urmărirea atentă a pacienților. Astfel, există patru simptome care indică clar iminența apariției unei agravări a stării pacientului, fiind obligatorie intervenția din ziua a 5-a cu medicația corespunzătoare, indiferent că se face în spital sau în afara unității sanitare.

”Primul mare simptom care trebuie să ne alarmeze este forma gripală a pacientului testat pozitiv la Covid cu febră continuă, în platou, rezistentă la antitermicele luate corect. Termometrizarea se face din două în două ore, măcar pe parcursul zilei, ca să suprindă formele febrile, care sunt indicatori de evoluție proastă la Covid. Antitermicele, paracetamol sau algocalmin, se dau în doze pe kilogram/corp. O dată la două ore ba paracetamol, ba algocalmin, dacă are peste 38 grade Celsius. Al doilea simptom de plămân inflamat este caracterul tusei. O tuse care este metalică, aspră, seacă este semn de inflamare a plămânilor. La o formă gravă de Covid tusea respectivă rămâne seacă, metalică, scrâșnită și după 4-5 zile de evoluție, ceea ce la gripa sezonieră nu se întâmplă. Acesta este un simptom îngrozitor de alarmă la unul care are și febră de tip gripal și pacientul trebuie trimis imediat la radiografie pulmonară”, ne spune dr. Mihaela Grama.

Sufocare la efort

Al treilea simptom foarte important este sufocarea de efort, pentru că cei care au plămânii inflamați au obstrucție fixă nu se mai pot ridica din pat, iar al patrulea simptom este cel cardiac, cu modificarea circulatorie, mergând până la leșin la efort minim, ne spune dr. Mihaela Grama. ”Între ziua a 4-a și ziua a 8-a vom urmări dacă are aceste simptome. Oricare dintre cele 4 pot fi la fel de sugestive, iar pacientul are cel puțin două sau trei simptome. În acel moment ești în iminență de SARS, adică de sindrom supraacut de insuficiență respiratorie. Și atunci ce faci tu, ca medic, atunci când pacientul nu vrea să se ducă la spital de frica eroilor, de frica intubării? Că nu poți să-l lași să moară sufocat acasă. Îți aduci aminte care este tratamentul în plămânul de șoc, adică în detresa respiratorie a adultului. Și atunci, din ziua a 5-a, trebuie începută corticoterapia, tratamentul cu cortizon, cu 2 mg/ kilogram corp. Dacă este hipertensiv și reține apa, trebuie să-i dai și un diuretic, dacă are diabet trebuie să umbli și la regimul de diabet. Pacienților le este foarte frică de cortizon și iau, de obicei, jumătate din doza prescrisă, dacă tu nu îi explici cum se combat efectele cortizonului. Apoi, în momentul în care încep să se inflameze plămânii, acolo sunt o grămadă de celule care se rup, citokinele alea, adică apar secreții, dar care stau și băltesc acolo. Asta înseamnă că trebuie să se facă o expectorare a acelor secreții, care trebuie să fie forțate, din cauza tusei seci. Expectorarea forțată se face prin poziția pe burtă a pacientului, în care trebuie să stea cât mai mult, și prin administrarea de doze maxime dintr-un expectorant eficient, nealergogen, neastmatiform, un ambroxol, un mucosolvan”, ne-a declarat dr. Mihaela Grama. În același timp, spune medicul, trebuie făcută o suprahidratare, pentru că pacientul este într-un mare deficit de apă și trebuie să bea mai mult decât bea de obicei.

Antialergic local

Ultimul tratament care trebuie aplicat bolnavilor în formă gravă de Covid, în funcție de nevoile fiecăruia, este medicația antialergică țintită. ”Eu trebuie să mă prind undeva, prin ziua a 6-a, și să-i dau un antialergic local, cum este singulair (montelukast). Acum suntem într-un paradox medical, pentru că, i-am dat cel mai puternic antiinflamator și antialergic, care este cortizonul, și în doză mare. Cortizonul nu interceptează punctele de plecare pe celulele inflamate care se scurg din nas, trahee, bronhii, până ajung în plămâni și atunci singulairul se duce și acționează în zona bucală și nazală. Este clar că, dacă respecți toți acești pași în tratarea SARS, nu prea are cum să moară pacientul”, ne-a mai precizat dr. Mihaela Grama.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
10.222 afisari

12 COMENTARII

  1. singulair a fost retras de fda deoarece cauza depresii si ducea la suicid, solutia e sa nu ajungi la spital unde te omoara macelarii numiti medici si sa o tratezi ca pe o gripa agresiva cu antibiotic si arbidol daca ai, daca nu vitamine C si D paracetamol, voseptol, ceaiuri/lichide si sare pe piept.

  2. Totul bazat pe medicatie dar astia nu stiu decat ati si intubare cu final sacul negru depus pe holuri.Asa sa va ajute Dumnezru dupa cum ati tratat romanii!!

  3. In atentia antivaccinistilor si a troll-ilor tiraspolezi : Universul.net , astazi , 21 octombrie 2021 , articol de Alexandra Popescu : ” Site-urile de informatii din Lituania BLOCHEAZA COMENTARIILE PUBLICE DESPRE COVID -19 „.

  4. E grav fraților l-a chelit pe fraierul de la PSD cu dosarul ăla fals de la revoluție și ac iar își bate joc de cel mai mare partid.
    Pleacă omule că tremuri tot nu ai sânge în tine că Dragnea, și la covrigi te-au prins cu evaziune , pleacă repede lasă pe altul.

  5. Nu pleca la Cotroceni, trimiteți pe alții, vindeți tara iar, dar veți răspunde în viitor, până când TREZIȚI VĂ

  6. Important;
    Nu sunt antivaccinist am trecut prin boală și evaluez totul nu exclud nimic.
    Nu mai vrei anticipate, pierzi banii de la revoluționari, nu gândești bine ești condus de alții.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger