AcasăCORONAVIRUSMedic de la ”Matei Balș”, precizări importante după decizia Marii Britanii vizând...

Medic de la ”Matei Balș”, precizări importante după decizia Marii Britanii vizând vaccinul antiCovid

Medicul Marinescu (sursa foto: 360medical.ro)

După ce Marea Britanie a devenit prima țară din lume care a aprobat folosirea pe scară largă a vaccinului Pfizer/ BioNTech, medicul infecționist de la ”Matei Balș” a făcut precizări importante. Totul, în condițiile în care o lume întreagă speră să se găsească pe cât de repede posibil soluții pentru a pune capăt pandemiei COVID.

”Sută la sută sigur nu este niciun vaccin, dar, cu cât ne apropiem mai mult de procentul de 100%, adică 95% este exact ceea ce avem nevoie”, a subliniat Adrian Marinescu, într-o intervenție telefonică la Antena3.

Ce urmează

Medicul a precizat cum vor sta lucrurile în cazul României și al celorlalte state din UE. ”E important de spus că există informații încă din luna noiembrie că Marea Britanie (…) ar fi prima țară care va avea aprobările necesare pentru vaccinare. Asta nu înseamnă că nu vom avea în curând și pentru Uniunea Europeană.

Și ar trebui să înțelegem că România face parte din Uniunea Europeană și că pentru a obține această aprobare avem nevoie de raportul final din partea Agenției Europene a Medicamentului, care probabil că va veni undeva către finalul lunii decembrie, se vorbește chiar de data de 29. Imediat după, Comisia Europeană va fi cea care va avea ultimul cuvânt de spus. Deci decalajul între ceea ce se întâmplă în Marea Britanie și Uniunea Europeană probabil că va fi de doar câteva săptămâni”, a declarat doctorul de la ”Balș”.

Depinde cât de repede vine tranșa a doua de vaccin

Referindu-se la strategia de vaccinare, medicul a adus în discuție etapele avute în vedere. ”Împreună cu personalul medical, vor fi și persoanele vulnerabile. Acest lucru clar ni-l dorim și noi e de văzut dacă dozele care vin în prima tranșă din vaccin vor fi suficiente. Dacă vor fi suficiente, practic cele două etape, adică personalul medical și cei din serviciile sociale (…) vor merge împreună. (…) Dar a doua etapă, care se referă la persoanele vulnerabile, și aici vorbim de cei care au afecțiuni cronice sau cei care sunt vârstnici (…) vor fi foarte apropiate. Depinde cât de repede vine tranșa a doua de vaccin”, a mai precizat medicul.

317 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger