AcasăCORONAVIRUSMarea redeschidere din iunie, doar cu vaccinare

Marea redeschidere din iunie, doar cu vaccinare

Nu se deschide nimic. Scopul Guvernului, doar vaccinarea populației

HORECA ar putea fi redeschisă în totalitate din iunie, doar dacă toți cei peste 400.000 de angajați se vor vaccina, a anunțat Cîțu. În ce privește vaccinarea clienților sau testarea acestora înainte de a intra în restaurante, hotelierii români susțin că nu vor fi de acord cu o asemenea măsură discriminatorie și absurdă.

Lansarea datei de 1 iunie de către premier, ca moment al ridicării restricțiilor, este, cu siguranță, o mare cacealma. După ce Guvernul a văzut că biciul nu funcționează, s-a trecut la planul B, al zăhărelului, care să dea românilor iluzia că, de la începutul verii, își vor recăpăta libertatea. În toate comunicările nu a lipsit, voalat sau nevoalat, un mesaj, acela că românii trebuie să se vaccineze până atunci.

În fapt, singurul obiectiv al Guvernului este să convingă un procent cât mai mare din populație să se imunizeze. Anunțul de ieri al prim-ministrului Cîțu, potrivit căruia restaurantele, pizzeriile, cafenelele și barurile nu vor mai fi închise atunci când crește incidența cazurilor Covid, a avut o condiționare. Și anume aceea că toți angajații HORECA trebuie să se vaccineze.„Toate măsurile pe care le-am luat au fost de la cele mai simple la cele mai drastice. Acum o să fie la modul invers. Dacă o să avem toate persoanele vaccinate putem să discutăm să nu mai depindă sectorul HORECA de rata de incidență. E un scenariu de lucru, dar trebuie să vedem cum evoluează cazurile. Avem două momente reper: unul este acela în care atingem 5 milioane de oameni vaccinați”, a declarat, ieri, Florin Cîțu. Pe de altă parte, premierul a ținut să precizeze că nu va avea în vedere condiționarea accesului cetățenilor la serviciile industriei ospitalității și hoteliere de dovada vaccinării. ”Nu vrem să discriminăm pe nimeni și nu sunt adeptul ideii de a diviza populația în <<vaccinați>> și <<nevaccinaț>>. În nici un caz nu vrem să limităm călătoriile românilor în țară pe baza acestui criteriu”, a mai afirmat șeful Guvernului.

Testare sau vaccin

Dragoș Petrescu, președintele asociației HORA, care reprezintă patronatele din sectorul restaurante, a susținut însă că s-a discutat despre accesul clienților pe baza certificatului de vaccinare sau a testului rapid Covid făcut la intrarea în aceste unități de alimentație publică. ”Există posibilitatea să putem lua în considerare ca acei clienți care vin în siguranță să poată lua masa chiar în interior. Dacă nu dorești să te vaccinezi nu e nicio problemă, dacă nu dorești să te testezi iarăși nu e nicio problemă, atunci va trebui să te menții în siguranță și să respecți regulile actuale, să stai pe terasă și astfel poți lua și tu masa. Deci nu vorbim de discriminare, vorbim de posibilitatea fiecărui cetățean de a-și putea organiza o nuntă, un botez sau de a putea funcționa la interior cu restricții, dar restricții mai lejere”, a mai afirmat Dragoș Petrescu, președintele asociației HORA.

Restaurantele mici nu vor testa gratuit

Conducerea Federației Patronatelor din Turismul Românesc consideră că propunerea asociației HORA de testare gratuită a clienților nu va putea fi acceptată de restaurantele mici. ”Atât de mare este disperarea asociației restaurantelor de a deschide? Să vorbească atunci în numele lor, nu în numele tuturor restaurantelor din țară. De ce dăm drumul la astfel de discuții în spațiul public? Pentru că ele sunt nerealizabile și discriminatorii. Restaurantele mici nu-și vor putea permite să suporte costurile testelor rapide pentru clienți. Și se va ajunge, acolo unde restaurantele vor testa gratuit, ca oamenii să vină să bea o cafea doar pentru a fi testați fără să plătească. Deci să vorbească în numele restaurantelor mari și al cluburilor, care sunt atât de disperate să deschidă, nu în numele tuturor, mai ales că sunt multe restaurante care nu se simt reprezentate de organizația HORA. Și în niciun caz să nu vorbească în numele hotelurilor. Ei au fost chemați la Guvern pentru că sunt frecventabili, dacă ne-ar fi chemat pe noi, nu am fi fost de acord cu așa ceva”, ne-a declarat Dragoș Răducan, prim-vicepreședintele executiv al Federației Patronatelor din Turismul Românesc.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
1.030 afisari

8 COMENTARII