AcasăCORONAVIRUSMarea Britanie: amenzi uriașe în cazul nerespectării carantinei

Marea Britanie: amenzi uriașe în cazul nerespectării carantinei

Britanicii care nu vor respecta măsurile de autoizolare în cazul contaminării cu noul coronavirus vor fi pedepsiţi cu o amendă de până la 10.000 de lire sterline (11.000 de euro).

Premierul Boris Johnson a prezentat noile măsuri de restricţie aplicate locuitorilor din regiunile din nordul, nord-vestul şi centrul Angliei, cele mai afectate, printre care  obligaţia legală de autoizolare, cu începere de la 28 septembrie, pentru persoanele testate pozitiv sau cărora National Health Service (NHS) le cere acest lucru. “Cel mai bun mod de a combate coronavirusul este ca fiecare să respecte regulile şi ca persoanele riscând să transmită boala să se autoizoleze.Nimeni nu trebuie să subestimeze importanţa acestor măsuri, aceste noi reguli înseamnă că aveţi obligaţia legală să le aplicaţi, imediat ce sunteţi contaminaţi sau dacă NHS vă cere acest lucru”, a declarat Johnson. În cazul nerespectării regulilor, amenzile vor merge de la 1.000 de lire (1.090 de euro) la 10.000 de lire în cazul încălcării repetate. Până în prezent, sfaturile pentru auto-izolare erau doar îndrumări. Pentru a stimula respectarea acestor reguli, persoanele cu venituri limitate vor putea primi un ajutor forfetar de 500 de lire (545 euro) dacă nu au posibilitatea să lucreze de acasă în timpul carantinei lor. Potrivit BBC, poliția va verifica, de asemenea, conformitatea în punctele fierbinți Covid-19 și în rândul grupurilor considerate a fi „cu risc ridicat”, precum și urmărirea rapoartelor din partea publicului a persoanelor care au dat rezultate pozitive, dar care nu se autoizolează.Regatul Unit este cea mai lovită ţară europeană de pandemia în curs, cu aproape 42.000 de decese înregistrate şi face faţă unei creşteri rapide a numărului de noi cazuri de la sfârşitul vacanţei.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
114 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger