AcasăCORONAVIRUSMaratonul vaccinării din București, cifrele oficiale. Valeriu Gheorghiță: „S-a depășit ținta”

Maratonul vaccinării din București, cifrele oficiale. Valeriu Gheorghiță: „S-a depășit ținta”

maratonul vaccinariiMaratonul vaccinării din București, cifrele oficiale. Valeriu Gheorghiță: „S-a depășit ținta”

Maratonul vaccinării din Capitală s-a încheiat luni dimineață, la ora 8.00, după trei zile de imunizare non-stop. Organizatorii au făcut bilanțul! În total s-au vaccinat mai bine de 20.000 de persoane, cu mult peste așteptările oficialilor.

„A fost un efort fantastic al colegilor noștri. Ținta era de cel puțin 15.000 de oameni, dar deja avem 18.000, iar evenimentul se încheie luni dimineață. În trei săptămâni, se va organiza și un maraton al rapelului, fix în aceleași locuri”, a spus dr. Valeriu Gheorghiță, duminică, la Antena 3.

La Maratonul vaccinării, nu au fost numai români, ci și străini, a precizat medicul. „Au venit și oameni din Italia, Franța, pentru a se vaccina. Au fost persoane de toate vârstele”, a spus Valeriu Gheorghiță, care a adăugat că între 14 -16 mai se vor organiza astfel de evenimente în Cluj, Iași, Petroșani și alte orașe.

Maratonul se reia peste trei săptămâni, la rapel

La maratonul de vaccinare au participat inițial 1.200 de voluntari, dar din cauza fluxului mare de oameni au mai fost chemați voluntari de pe listele de rezervă. Astfel s-a ajuns la un total de 1.350 de voluntari – medici, asistenți medicali și studenți.

Maratonul a început vineri, la ora 16:00. Centrele de la Sala Palatului și Biblioteca Națională vor fi redeschise peste 3 săptămâni, când oamenii vaccinați în acest weekend vor primi rapelul. De asemenea, tot atunci, sunt așteptați și alți români la vaccinare.

author avatar
Andreea Vlad